Header image

Articole din rubrica Articole, Postul Adormirii Maicii Domnului, Rugăciuni

Ce fel de rugăciuni trebuie să spunem către Maica Domnului în timpul Postului Adormirii sale

Către Maica Domnului trebuie să spunem rugăciuni în permanenţă, dar mai ales în timpul postului rânduit de Biserică pentru cinstirea adormirii sale. După cum ştim, după Mântuitorul Hristos, Preacuratei Născătoare de Dumnezeu i se cuvine supravenerare, fiind mai venerată decât toţi sfinţii. Dacă sfinţilor ne rugăm pentru a fi împreună-rugători cu noi, la Maica Domnului…

7:00, luni, 17 august, 2020 | Continuarea

La biserică nu trebuie să mergi cu siliri şi îmbrânceli, ci cu mulţumire

Tot ceea ce faci din corvoadă îţi vatămă sufletul. Am spus asta de multe ori. Am văzut şi monahi şi oameni de toate vârstele părăsind desăvârşit Biserica şi pe Dumnezeu, nerăbdând strânsoarea lăuntrică sau pe cea a altor persoane. Din pricina acestei strânsori, nu numai că se împotriveşte Bisericii, ci nici nu o mai vrea….

4:30, marți, 19 ianuarie, 2016 | Continuarea

Canonul Sfântului Andrei Criteanul: Pocăinţă şi acomodare cu împărăţia lui Dumnezeu

Din prima zi a Postului Paştilor, cântarea Canonului celui Mare îi oferă credinciosului „cheia“ înţelegerii asprei călătorii pe care o are de parcurs până la Învierea Domnului: pocăinţa, înnoirea vieţii, întoarcerea la Dumnezeu. Creaţie a Sfântului Andrei, arhiepiscopul Cretei, Canonul depăşeşte prin mărime orice alt canon imnografic. În acelaşi timp, prin adâncimea ideilor pe care…

8:25, duminică, 22 februarie, 2015 | Continuarea

Acatistul Sfintei Cuvioase Mucenițe Tomaida

Acatistul Sfintei Cuvioase Mucenițe Tomaida (14 aprilie) Acatistul izbăvirii celor chinuiţi de îndreptăţirea de sine şi a celor ce doresc eliberarea de patimi Rugăciunile începătoare: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul…

5:53, vineri, 31 octombrie, 2014 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com