Articole din rubrica Articole, Opinii, Prejudecăți și superstiții
Nu trebuie să te întorci din drum că nu-ți merge bine?
Prima calitate a memoriei este uitarea, şi de fapt este un dar deosebit pe care îl avem de la Dumnezeu. Dacă n-am uita, n-am putea să primi noi informaţii în…
11:52, miercuri, 4 octombrie, 2017 | Continuarea
Cei trei vrăjmaşi
Este foarte simplu, dar şi foarte complicat, din cauza minţii noastre complicate. Lenea este aceasta stare sufletească, în care am dori ca lucrurile să se întâmple de la sine. Că…
10:52, vineri, 9 octombrie, 2015 | Continuarea
De ce nu m-am îngrijit de sufletul meu?
Ne-a făcut Dumnezeu din ţărână, dar a suflat suflare de viată. Așa scrie în Cartea Facerii, aşa ne arată Sfânta Revelaţie şi aşa este dar să ştiţi că acelaşi lucru…
9:14, luni, 2 martie, 2015 | Continuarea
Puține cuvinte, multă iubire…
Îndrăznesc să afirm că iertarea este o virtute exclusiv creştinească. Până la Întruparea Mântuitorului Iisus Hristos, iertarea nu era cunoscută în lume. Fiecare om răspundea aproapelui său după faptele lui;…
10:42, sâmbătă, 21 februarie, 2015 | Continuarea

Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău