Header image

Articole din rubrica Articole, Pilde și povestiri

Îți mulțumesc, Sfântă Xenia, pentru tot, îți mulțumesc din inimă…

Când am auzit prima dată de această mare Sfântă eram în liceu. Nu știam cine este, ce a făcut, cât de mare folositoare este celor care îi cer ajutorul, știam doar că una din cele mai bune prietene ale mele când avea timp liber îi citea acatistul. La început, am crezut că citește un acatist…

10:45, marți, 5 februarie, 2019 | Continuarea

Educație alimentară – Greșeli de alimentație frecvente (II)

Pentru cei mai mulți dintre oameni, mâncarea și toate activitățile aferente ei – cumpărarea/producerea alimentelor, pregătirea, servirea mesei – necesită foarte mult efort, atât financiar, cât și fizic (mersul la piață, gătitul în sine), dar și mental (oare care gospodină nu are în gând întrebarea „Ce să gătesc diseară? ” aproape tot timpul zilei?). Când…

4:29, miercuri, 21 martie, 2018 | Continuarea

Nu postim numai de bucate, ci trebuie să postim şi de păcate

Eu, dacă mă duc la fratele meu sau la cineva cu care sunt apropiat, spun de la început că la noi la mănăstire postim luni (dacă-i luni şi vreau să postesc, deşi la postul de luni sunt puţin elastic, în sensul că, dacă sunt în afară de mănăstire, nu ţin neapărat să postesc lunea, pentru…

7:23, joi, 12 februarie, 2015 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com