Header image

Articole din rubrica Ştiri

Studii pentru profesori de Religie, slujitori, dar și pentru toți oamenii de bună credință!

Conform Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 596 din 02.07.2010 „Cu privire la predarea Religiei în instituțiile de învățământ”, alin 2 lit. c) Ministerul Educației asigură organizarea formării personalului didactic pentru predarea disciplinei „Religia” în instituţiile de învăţământ primar şi gimnazial. În acest context, USM desfășoară deja programe de formare la ciclul II (masterat), după cum…

5:26, vineri, 29 mai, 2015 | Continuarea

Academicianul Boris Melnic comemorat la USM

Facultatea de Biologie şi Pedologie a Universităţii de Stat din Moldova a inaugurat aula Acad. Boris Melnic, cel care peste trei decenii a ctitorit facultatea şi a lăsat un adevărat tezaur intelectual şi cultural. Evenimentul a demarat cu slujba parastasului întru veşnica odihnă a domnului academician, slujbă oficiată de către un sobor de slujitori în…

10:38, vineri, 8 mai, 2015 | Continuarea

„Mergând spre Înviere” – Simpozion în Săptămâna Patimilor la Facultatea de Litere, USM

De câţiva ani, în preajma Învierii Domnului, Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Moldova găzduieşte Simpozionul „Mergând spre Înviere”, care adună profesori, studenţi, masteranzi şi oameni de bună credinţă, dornici de a sorbi mai mult din cele sfinte. Iniţiativa acestei activităţi aparţine dnei Irina Condrea, prof. univ. dr. hab. şi părintelui Octavian Moşin,…

10:41, miercuri, 8 aprilie, 2015 | Continuarea

Masterate creștine: întru revigorarea învățământului teologic și religios

În Republica Moldova învăţământul teologic şi cel religios sunt la un (re)început de drum. Perioada sovietică şi-a spus cuvântul, astfel încât, după câteva decenii de ateism şi de prigoană a credinţei, au fost lichidate instituţiile teologice, a fost închisă o bună parte din sfintele lăcaşe şi aşezăminte monahale, a fost scos din şcoală elementul religios….

5:32, sâmbătă, 4 aprilie, 2015 | Continuarea

Conferinţa internaţională: Educaţia din perspectiva valorilor – de la epoca paisiană la provocările secolului XXI

Vă invităm să participați la Conferința internațională „Educația din perspectiva valorilor”.  Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia şi Universitatea de Stat din Moldova organizează la Chişinău, Republica Moldova Conferinţa internaţională Educaţia din perspectiva valorilor – de la epoca paisiană la provocările secolului XXI – Ediţia a VI-a 10-11 OCTOMBRIE 2014     Secţiuni: –…

1:44, joi, 21 august, 2014 | Continuarea

Locurile bugetare suplinite pentru programele de masterat cu caracter creştin

Pentru anul de studii 2014/2015 au fost anunţate trei programe de masterat pentru contingentul creştin şi nu numai. În cadrul Facultăţii de Litere programul Studii filologice şi spiritualitate creştină s-au oferit 5 locuri bugetare, (numărul acestora va fi sporit cu câteva locuri suplimentare), la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, programul Consiliere educaţională şi…

4:57, duminică, 10 august, 2014 | Continuarea

Expoziţie de icoane la USM

40 de icoane pictate nu doar în ulei şi pânză, dar şi cu o vopsea specială numită „temperă” au fost expuse în incinta facultăţii de Litere a Universităţii de Stat. Icoanele au fost adunate timp de câteva decenii de un colecţionar şi au fost, până acum, prezentate publicului din mai multe ţări.

12:51, marți, 22 aprilie, 2014 | Continuarea

ANUNŢ! Întâmpinarea Domnului – Hramul bisericii Universităţii de Stat

Sâmbătă, 15 februarie,  Biserica noastră creştină sărbătoreşte unul din cele 12 praznice împărăteşti –  Întâmpinarea Domnului, care este “o sărbătoare a omului trăitor în Hristos”.  După cum ştiţi, acesta este şi hramul bisericii noastre din campusul Universităţii de Stat din Moldova. De aceea vă aşteptăm cu mult drag să împărtăşim bucuria sărbătorii la Sfânta şi Dumnezeiasca…

3:23, vineri, 14 februarie, 2014 | Continuarea

Lecţiile publice susţinute la programul de masterat Studii filologice și spiritualitate creștină (USM)

În acest an de învăţământ 20 de masteranzi s-au înscris la programul Studii filologice și spiritualitate creștină din cadrul Facultății de Litere a Universităţii de Stat din Moldova. Pentru una dintre disciplinele studiate, Axiologia educației creștine, predată de prot. Octavian Moşin, doctor în teologie, masteranzilor li s-a propus să susțină lecții publice în instituțiile de învățământ…

12:01, marți, 31 decembrie, 2013 | Continuarea

22 de locuri bugetare suplinite pentru programele de masterat cu caracter creştin

Pentru anul de studii 2013/2014 au fost anunţate două programe de masterat pentru contingentul creştin şi nu numai. În cadrul Facultăţii de Litere programul Studii filologice şi spiritualitate creştină a oferit 9 locuri bugetare pentru care au concurat 15 candidaţi, iar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei programul Consiliere educaţională şi spirituală, care…

10:27, joi, 8 august, 2013 | Continuarea

Taina Sfântului Maslu la biserica „Întâmpinarea Domnului” din Chișinău

Taina Sfântului Maslu oficiată de un sobor preoțesc la biserica „Întâmpinarea Domnului” din Chișinău.

11:22, miercuri, 10 aprilie, 2013 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com