Header image

Articole din rubrica Predici, Sofian Boghiu

Sfinţii Trei Ierarhi, vase ale Duhului Sfânt – predica părintelui Sofian (Boghiu)

Fraţi creştini, (…) în cinstea sfinţilor Trei Ierarhi s-a mai vorbit şi de-a lungul lunii acesteia (…), în viaţa lor aşa de multe fapte au făcut şi aşa de frumos au scris, aşa de mult au scris, încât oricând se poate vorbi cu foarte mult folos despre ei. Opera lor este întinsă, volume întregi. E…

7:10, luni, 11 februarie, 2019 | Continuarea

Pot să scap de farmece cu Rugăciunile Sfântului Vasile?

Mihaela întreabă: Sărut mâna, părinte! Acum jumătate de an am participat la Molitvele Sfântului Vasile și reușisem să mă dezleg (în mare parte) de farmecele ce le aveam făcute. Dar ,„buna” mea mătușă, mi-a făcut din nou ce știe ea să facă, adică farmece. Merg în fiecare duminică la biserică și voi începe să merg…

4:20, marți, 13 februarie, 2018 | Continuarea

Mănăstirea „Sf. Ier. Vasile cel Mare” din Cuizăuca și-a serbat hramul

Într-o atmosferă specială de sărbătoare, duminică, 1/14 ianuarie 2018, obștea mănăstirii Cuizăuca, dimpreună cu enoriașii prezenți, l-au sărbătorit pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, ocrotitorului ceresc al acestui sfânt așezământ monahal. În acest sens, copleșiți încă de emoțiile Praznicului Nașterii Domnului – inima sărbătorilor de iarnă – credincioșii, dimpreună cu soborul preoțesc, au cinstit prin…

4:53, luni, 15 ianuarie, 2018 | Continuarea

Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului, la Mănăstirea Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria

În prima zi a anului 2018 conform calendarului vechi neîndreptat, la praznicul Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului şi la pomenirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în Catedrala principală a Mănăstrii cu hramul „Sf. Mironosițe Marta și Maria”, Hagimus. La Sfânta Liturghie alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe…

8:55, duminică, 14 ianuarie, 2018 | Continuarea

Tăierea-Împrejur a Domnului nostru Iisus Hristos și prăznuirea Sfântului Vasile cel Mare, la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din Ungheni

În dimineața zilei de duminică, 14 ianuarie 2018, Presfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni a săvîrşit slujba privegherii în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevschi” din oraşul Ungheni. După care în prima zi a acestui an, zi de prăznuire a Tăierii-Împrejur după trup a Domnului Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos şi prăznuirea Sfântului Vasile cel…

8:13, duminică, 14 ianuarie, 2018 | Continuarea

Sărbătoarea Tăierii împrejur a Domnului și a Sf. Vasile cel Mare celebrată la Catedrala mitropolitană

Prima Duminică după Nașterea Domnului a prilejuit o triplă sărbătoare pentru credincioșii drept-măritori – prăznuirea Tăierii Împrejur a Domnului, pomenirea Sf. Ierarh Vasile cel Mare și începutul Anului Nou pe stil vechi. Cu acest prilej, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, PS Episcop Ioan al Sorocii, Vicar mitropolitan a săvârșit la Catedrala „Nașterea Domnului” din Chișinău…

7:43, duminică, 14 ianuarie, 2018 | Continuarea

Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, prăznuit la Mănăstirea Curchi

În ziua cinstirii Sfântului Ierarh Vasile cel Mare și a Praznicului domnesc al Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului”, a oficiat duminică, 1/14 ianuarie 2018, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Părintelui nostru Ierarh Vasile cel Mare, la…

5:50, duminică, 14 ianuarie, 2018 | Continuarea

Sfântul Vasile cel Mare, dascăl al milosteniei

Sfântul Vasile era numit „cel Mare“ chiar şi în rândul contemporanilor săi şi îşi binemerita titlul din numeroase motive. Era „cel Mare“ ca exponent al doctrinei creştine şi ca autor de omilii folositoare de suflet şi mai mare, încă, în viaţa practică, în rolul său de prelat al Bisericii şi de om al faptelor. Putem…

4:58, duminică, 14 ianuarie, 2018 | Continuarea

„Să nu-ţi pierzi curajul dacă nu ţi se va împlini îndată cererea”

Dumnezeu cunoaşte inima celor care se roagă. Aşadar – va spune cineva – ce nevoie are Dumnezeu de cererea noastră? Nu ştie El de ce avem trebuinţă? Deci, ce nevoie (este) de cerere? Dumnezeu cunoaşte, într-adevăr, ceea ce ne trebuie şi ne procură din belşug toate bunurile materiale, spre a ne bucura de ele, şi,…

6:50, luni, 5 iunie, 2017 | Continuarea

Sfântul Vasile cel Mare: „Să nu uiți să mulțumești pentru toate”

„Lăsând la o parte supărarea pentru cele ce ne lipsesc, să ne învățăm a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru cele ce avem.” Nimeni dintre noi, dacă vrea să fie socotit înțelept, să nu uite să mulțumească pentru tot ce i se întâmplă în viață. Însă cei mai mulți dintre oameni fac precum cei nemulțumitori: disprețuiesc cele…

4:40, luni, 8 mai, 2017 | Continuarea

Sfânta Liturghie în prima zi a anului nou civil pe stil vechi, la biserica „Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat” din Soroca

Biserica Ortodoxă sărbătorește la 1/14 ianuarie Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului nostru Iisus Hristos și pe Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei. În prima zi a anului nou civil pe stil vechi 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a liturghisit…

12:00, sâmbătă, 14 ianuarie, 2017 | Continuarea

Să oferi semenului puţinul din ostenelile tale

Să nu fii nelucrător şi leneş, ci lucrează cu mâinile tale ca să ai din ce ajuta pe cel lipsit, să-i dăruieşti cu cumpătare după putinţele tale. Atât să se ceară de la tine, cât ți-a fost încredinţat. Nimeni, deci, să nu ceară de la tine ceea ce el însuşi posedă câtuşi de puţin. Milostenia…

1:01, sâmbătă, 20 februarie, 2016 | Continuarea

Predică la Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie şi Ioan

Biserica noastră Ortodoxă este ca o grădină. În ea se găsesc flori cu bună-mireasmă nemuritoare. Flori duhovniceşti sunt şi cei Trei Ierarhi, pe care îi sărbătorim astăzi – Sfinţii Vasile, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Astăzi îi vom privi pe aceşti sfinţi ca luptători. Pentru că viaţa aceasta este o luptă şi un…

10:50, joi, 11 februarie, 2016 | Continuarea

Părintele Cleopa – Predică la Sfântul Vasile cel Mare

Tot astăzi, Sfânta Biserică Sobornicească prăznuieşte pe cel mai mare ierarh al Bisericii, pe stâlpul cel de foc, pe gura cea de foc a Duhului, pe Marele Vasile, cum aţi auzit poate azi, cântându-se la dumnezeiasca Liturghie. El a fost cel mai ager la minte şi cel mai sfânt şi mai prevăzător cu mintea dintre…

9:12, miercuri, 13 ianuarie, 2016 | Continuarea

Cum luptăm cu demonii

Este foarte greu să îi biruim pe demoni cu inteligenţa, cu pocăinţa sau chiar cu credinţa noastră, pentru că demonul este un înger căzut. El are inteligenţă mai mare decât a noastră, putere de înţelegere mai mare decât a noastră, el vede lucrurile mai mult decât noi. In orice luptă cu demonii, dacă nu suntem…

12:22, marți, 29 decembrie, 2015 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com