Header image

Articole din rubrica Acatiste, Alcoolism

Acatist către Maica Domnului, pentru izbăvirea de patima beției, înaintea icoanei „Potirul Nesecat”

Troparul: Veniţi, drept-măritorilor creştini, la dumnezeiescul şi minunatul chip al Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, care satură inimile celor credincioşi din Potirul Nesecat al milostivirii sale şi arată minuni poporului celui binecinstitor. Acestea văzând şi auzind, cu duhul prăznuind, cu căldură să strigăm: Stăpână Preamilostivă, tămăduieşte neputinţele şi patimile noastre, rugând pe Fiul tău, Hristos,…

12:53, vineri, 24 martie, 2017 | Continuarea

Remedii duhovnicești în lupta cu patimile

Din tinereţe am intrat în armată, dar nu în garnizoană. Îmi cunoşteam slujba şi eram iubit de şefii mei, fiind un locotenent corect. Dar eu eram tânăr, prietenii, de asemenea. Spre nenorocirea mea m-am deprins să beau, până am căpătat patima beţiei. Când nu eram beat, eram un ofiţer corect, dar când începeam sa beau,…

10:44, vineri, 23 octombrie, 2015 | Continuarea

Ai alergat la diavol ca să te scape de patimi?

Un bărbat, Radu, care venea în fiecare duminică la slujbă, cădea foarte des în patima betiei. Ba încă pentru că fuma foarte mult începuse să aibă probleme cu sănătatea. Într-o zi, mergând pe stradă, a fost acostat de un sectant. – Ce vi s-a întâmplat de sunteti asa de trist? Vă pot ajuta cu ceva,…

11:07, luni, 19 ianuarie, 2015 | Continuarea

Cruciuliţă pentru tata

 Ana era pe cale de a închide magazinul, când ușa s-a deschis și a  intrat o fetiţă de vreo 6-7 ani. Părul castaniu al fetei era frumos aranjat în două cosiţe. Ochii mari o priveau cu atenție pe Ana. – Deja e închis – a vrut să spună Ana, dar ceva în privirea fetei o…

7:51, sâmbătă, 21 septembrie, 2013 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com