Header image

Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești

Darurile Maicii Domnului

Toate darurile Preasfintei Fecioare Maria au atras mult asupra ei mila şi îndurarea lui Dumnezeu. Dar care i-a fost ei mai mult ca toate pricină de slavă şi de înălţare duhovnicească? Care credeţi că a fost cel mai mare dar al Maicii Domnului? Oare fecioria sau înţelepciunea sau sfinţenia sau priceperea sau alte multe şi…

6:25, sâmbătă, 25 aprilie, 2015 | Continuarea

El pur şi simplu ne iubeşte

Şi trebuie să ne amintim, iată, că unicul mijloc de a-l renaşte pe om, unicul mijloc de a-i da omului posibilitatea de a înflori deplin este a-l iubi – a-l iubi nu pentru virtuţile lui, ci în pofida faptului că el este imperfect, a-l iubi pur şi simplu pentru că este om şi pentru că…

11:30, duminică, 19 aprilie, 2015 | Continuarea

Tot ce ţine de biserică aprinde şi hrăneşte viaţa în har a copilului

Un mijloc eficient al influenţării binefăcătoare asupra sufletului copilului este împărtășirea lui cât mai deasă; mulţi observă roadele împărtăşirii, care ia deseori forma minunilor. Copiii trebuie duşi cât mai des la biserici, ca să se obişnuiască să sărute crucea, Evanghelia şi icoanele, iar acasă să îngenuncheze înaintea icoanelor și să se însemneze cu semnul crucii…

10:28, duminică, 19 aprilie, 2015 | Continuarea

Pe toate le dă Hristos

Amintiţi-vă de Proorocul Elisei. A luat cojocul şi a lovit apele râului, dar nu le-a despărţit în două, precum făcuse Proorocul Ilie, căci tot ceea ce făcea, făcea fără smerenie, din egoism. Apoi, când s-a smerit şi a văzut că singur nu poate face nimic, a cerut cu smerenie ajutorul Bătrânului său, Proorocul Ilie, şi…

11:44, luni, 23 martie, 2015 | Continuarea

Lucrurile trebuie făcute cu nădejdea la Dumnezeu unde te găseşti

În locul în care se găseşte se mântuieşte omul. Am citit cândva predicile Sfântului Ioan Gură de Aur despre pocăinţă, şi acolo, într-una din predici, este următoarea afirmaţie: „Adam, în rai fiind, a căzut; şi Lot în Sodoma fiind s-a mântuit; nu s-a mântuit regele Saul în palat împărătesc, ci s-a mântuit Iov pe o…

10:40, duminică, 22 martie, 2015 | Continuarea

Niciodată să nu te consideri ajuns, ci doar în căutare

Aleargă, făptuieşte, osteneşte-te, dar nu te gândi la roade. Roada este darul lui Dumnezeu pentru osteneala ta, iar a dărui este treaba Dăruitorului. De aceea, orice ai face, să nu spui „am ajuns” sau „voi ajunge”, ci „dacă voi ajunge.” Navigatorul, când parcurge trei sferturi din cale, încă nu a ajuns şi nu este în…

7:44, duminică, 22 martie, 2015 | Continuarea

Duminica a IV-a din Postul Mare, a Sfântului Ioan Scararul

Sfântul Ioan Scărarul a scris cum a trăit şi a trăit cum a scris. De aceea, în duminica a patra din Postul Sfintelor Paşti, el este pomenit ca „scară” sau întăritor al celor ce se nevoiesc şi urcă duhovniceşte, atât prin pilda vieţii sale, prin scrisul său, cât şi prin rugăciunile sale pentru cei ce…

9:23, sâmbătă, 21 martie, 2015 | Continuarea

Maica Domnului plânge pentru fiecare creştin

Aşa cum plângea Maica Domnului pen­tru Fiul ei, atunci când era pe Cruce, tot astfel plânge şi acum pentru fiecare creştin care crede în Dumnezeu. Odată, pe când mă rugam, am urcat la înălţime, sus la Tronul lui Dumnezeu, şi ceream ajutor… Aceasta s-a petrecut cu câţiva ani în urmă, atunci când am orbit din…

10:40, vineri, 6 martie, 2015 | Continuarea

Mare este puterea rugăciunii

Orice virtute care se face pentru Hristos ne dă harul Sfântului Duh. Însă, cel mai mult dintre toate ni-l dă rugăciunea, fiindcă pe aceasta o avem mereu în mâinile noastre ca pe o armă duhovnicească de mare folos. Aţi vrea, de pildă, să mergeţi la biserică, dar biserică nu există sau poate că slujba s-a…

5:13, miercuri, 11 februarie, 2015 | Continuarea

Chirurgie sufletească

„Gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi judecăţile Mele nu sunt ca judecăţile voastre, că pe cât este de departe cerul de pământ, tot atât de departe sunt judecăţile Mele de judecăţile voastre şi gândurile Mele de gândurile voastre.” (Isaia 55,8-9) Îţi doreşti să fii mai bun? Sfatul oferă o nouă semnificație. Pentru unii…

8:18, sâmbătă, 7 februarie, 2015 | Continuarea

Cel care iubeşte, nu suferă

Suferă acela care urăşte, care simte răutate, care este întunecat de rele, care este cuprins de invidie şi gelozie, dar cel care iubeşte, nu suferă. Răutatea este apăsătoare, dragostea şi virtutea sunt uşoare. Dragostea lui Dumnezeu este odihnă duhovnicească. Să ne rugăm la Dumnezeul iubirii să intre în noi, să-L simţim şi, când Îl simţim…

6:28, luni, 2 februarie, 2015 | Continuarea

Răbdarea creştinească are doi vrăjmaşi: patimile din noi şi diavolii din afara noastră

Răbdarea creştinească are doi vrăjmaşi: patimile din noi şi diavolii din afara noastră. În prim plan stau patimile din noi. Între ele trebuie să indicăm mai cu seamă iritarea, supărarea, mândria, iubirea de sine, mânia, furia, ura şi alte neputinţe omeneşti înrudite cu acestea. Le avem înlăuntrul nostru? Nu le avem! – se gândesc mulţi….

3:38, duminică, 1 februarie, 2015 | Continuarea

Lucrul cel mai important este să ne creştem copiii în Domnul

Pâna când vom mai fi doar carne? Pâna când o să ne tot aplecăm spre pamânt? Să lăsam totul şi prima noastră grijă să fie aceea de a ne creşte copiii în învăţătura şi certarea Domnului Iisus Hristos. Dacă copilul învaţă de la început să se gândească la virtute, atunci deja a dobândit cea mai…

8:35, duminică, 11 ianuarie, 2015 | Continuarea

În puterea noastră stă să oferim prietenia, dar niciodată să o cerem de la alții

De la bun început trebuie să reținem că o prietenie nu se alimentează atât din virtuțile și bunătatea celui pe care ni-l dorim ca prieten, cât din lucrarea noastră lăuntrică. Niciodată prietenia nu se strică începând cu cel mai virtuos, ci de la cel mai slab, pentru că acesta gândește tot felul de pricini, de…

7:37, duminică, 23 noiembrie, 2014 | Continuarea

Despre prietenie

Prietenia este iubirea sufletului sănătos față de un alt suflet sănătos. Prietenia este sfântă, curată, nevinovată, fidelă, neschimbătoare, sinceră, temerară, adevărată, veșnică. Prietenia este o virtute, pentru că își are sălașul în ethos și în buna educație a sufletului sănătos; căci nu se unește decât cu virtutea și este iubitoare de virtute, îmbățtișand-o și rămânând…

5:15, miercuri, 19 noiembrie, 2014 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com