Header image

Articole din rubrica File de pateric, Pilde și povestiri

Nu răzbunarea îi liniștește pe vrăjmași, ci rugăciunea pentru ei

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre gândul rău şi iertarea vrăjmaşului Un frate din Libia a venit la ava Siluan, în muntele Panefo şi i-a zis lui: „Ava, am un vrăjmaş, care mi-a făcut multe rele, că şi ţarina mea, când eram în lume, mi-a răpit-o şi de multe ori s-a purtat ca un…

1:31, marți, 18 august, 2020 | Continuarea

Desăvârşirea şi iubirea de vrăjmaşi nu sunt nici măcar sfaturi evanghelice; sunt porunci

Îndărătnicii de noi, n-ar trebui să vorbim despre această poruncă a desăvârşirii şi iubirii de vrăjmaşi, fiindcă nu facem altceva decât ne scuzăm mereu, că nu putem. Cu alte cuvinte repetăm acelaşi păcat, pe care l-a făcut Adam, dând vina pe Dumnezeu pentru căderea sa. Înfruntăm pe Dumnezeu, că ne-a poruncit un lucru imposibil. Desăvârşirea…

7:31, luni, 7 august, 2017 | Continuarea

De ce trebuie să ne rugăm neîncetat?

Fiindcă satana, împreună cu relele sale slugi, uneltește împotriva noastră tot timpul; așijderea, și trupul nostru poftește împotriva duhului – iar acestor vrăjmași noi nu le putem sta împotrivă singuri. De aceea trebuie să ne înarmăm cu rugăciunea, ca să ne întărim și să ținem piept. Cu mintea și cu duhul ne putem ruga în…

9:41, sâmbătă, 28 mai, 2016 | Continuarea

Când îşi aduce omul negreşit aminte de Dumnezeu?

Negreşit, şi cel mai rău om îşi aduce aminte de Dumnezeu de trei ori în viaţă: când vede pe cel drept că suferă din vina lui; când el însuşi suferă din vina altuia; şi când îi soseşte ceasul morţii. Negreşit, de trei ori în viaţă plânge şi cel mai învârtoşat păcătos: când, gonit de oameni…

5:36, vineri, 20 mai, 2016 | Continuarea

Iertarea temelia pe care se zidește mai târziu dragostea

„Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc pe voi, ce răsplată mai aveți, ce răsplată așteptați? Oare nu și păgânii fac așa? Dar Eu vă zic: iubiți pe vrăjmașii voștri”. Aici este examenul iubirii. Cine sunt vrăjmașii noștri? Nu cei care ne sparg apartamentul, nu cei care ne-au furat mașina, nu cei care vin cu…

9:02, sâmbătă, 12 martie, 2016 | Continuarea

Daca vrei să fii iubit mult, iubeşte şi tu mult!

Dacă iubeşti pe cel care te iubeşte, ţi-ai primit răsplata; dar dacă iubeşti pe cel care nu te iubeşte, îţi este dator Dumnezeu în locul aceluia. Dar în afară de aceasta, când te iubeşte cineva nu trebuie să-ţi dai multă silinţă să-l iubeşti şi tu; când însă nu te iubeşte, ai nevoie de ajutor. Să nu faci…

8:00, miercuri, 24 februarie, 2016 | Continuarea

Dă-l lui Dumnezeu

„Dă-l dracului!” a spus cineva unui prieten ce suferise o nedreptate din partea cuiva. Răspunsul primit a fost cu adevărat insuflat: „El s-a şi dat lui, dar eu aş vrea să-l dau lui Dumnezeu. A-ţi iubi vrăjmaşul înseamnă a-l da lui Dumnezeu. Un om a cumpărat o moşie. Într-o zi, pe când îşi cerceta proprietatea,…

6:14, joi, 21 ianuarie, 2016 | Continuarea

Iartă, ca și Dumnezeu să te ierte

 „Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc pe voi, ce răsplată așteptați? Oare nu și păgânii fac așa? Dar Eu vă zic: iubiți pe vrăjmașii voștri.” Aici este examenul iubirii. Cine sânt vrăjmașii noștri? Nu cei care ne sparg apartamentul, nu cei care ne-au furat mașina, nu cei care vin cu săbii asupra țării noastre….

8:17, marți, 29 decembrie, 2015 | Continuarea

Ce să facem să ne întărim credinţa?

– Dar ce să facem să ne întărim credinţa? – Pune mâna pe Biblie, ia vieţile sfinţilor model. Prin cei slabi, măi, se dovedeşte puterea harului lui Dumnezeu, nu prin cei tari. Aşa că stai liniştită, nu te teme. Creştinul n-are de ce să se teamă, dacă are pe Mântuitorul Hristos lângă el, Stăpân şi…

6:13, luni, 16 noiembrie, 2015 | Continuarea

Trebuie să avem puterea de a ne ruga pentru omul care ne face rău

Să știți de la mine, nu cu oamenii trebuie să ne luptăm, cu duhurile din ei. Pe dușman îl dezarmezi cu dragoste și cu un cuvânt bun. Omul acela care-ți este vrăjmaș, dacă vede că vii la el cu daruri și cu un cuvânt bun, Îl va lăsa pe Duhul Sfânt să izgonească din sufletul…

7:26, joi, 10 septembrie, 2015 | Continuarea

O să vină vremea când o să te prigonească chiar ai tăi…

– Şi dacă va fi prigoană cum să rezistăm, părinte? – Păi rezistăm, uite aşa. Ai văzut cum mai sunt nişte trăistari din ăştia aşa pe ici pe acolo? Să fii fericită dacă ai să ajungi aşa, şi să te mântuieşti. Sau o să-ţi laşi serviciul de director şi de mare, mă rog, ştiu eu…

12:09, duminică, 6 septembrie, 2015 | Continuarea

Grăbiți-vă să faceți bine

În afara Bisericii omul decade ușor, se dă pradă ispitelor, îndoielilor și tulburărilor în suflet. Biserica hrănește duhovnicește pe fiecare dintre cei veniți la ea. Noi trăim înconjurați de feluriti oameni: răi, buni, credincioși și necredincioși. Ne întâlnim cu următori ai învățăturilor lumești și, neștiind aceasta, noi încercăm să le transmitem dintre ale noastre, dar…

10:06, vineri, 28 august, 2015 | Continuarea

Dragostea faţă de cei ce ne necăjesc

Noi îi admirăm pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre pentru nevoinţele ascetice pe care le-au împlinit. Dar oare ce le dădea forţă de a le îndura? Bătrânul Antim sublinia: “Părinţii aveau platoşă credinţa neclintită în Dumnezeu şi străluceau de doriri sfinte. Dumnezeu îi lăsa să simtă încercarea suferinţelor atât cât voia, apoi le dădea harul…

3:40, duminică, 23 august, 2015 | Continuarea

La bine ne ajută Domnul, la rău, vrăjmaşii

Marele Antonie zicea: „De acum nu mă mai tem de Domnul, ci îl iubesc”. El vorbea aşa pentru că în sufletul lui era un mare har al Duhului Sfânt, Care dă mărturie de această iubire, şi atunci sufletul nu mai poate vorbi altfel. Dar pe cel care n-are asemenea mare har, Sfinţii Părinţi îl învaţă…

11:33, vineri, 10 iulie, 2015 | Continuarea

Să facem bine celor care ne fac rău, chiar dacă aceştia rămân neîndreptaţi

Să facem bine celor care ne fac rău, chiar dacă aceştia rămân neîndreptaţi. Astfel, păcatele noastre vor fi iertate şi vom dobândi smerenie. Atunci când alungăm din sufletul nostru orice duşmănie, avem multă îndrăzneală în rugăciunea noastră către Domnul. Să ne doară sufletul pentru cei care ne fac rău, mai mult decât ne doare pentru…

10:50, duminică, 7 iunie, 2015 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com