Taina aceasta mare este în Hristos şi în Biserică
19:54, vineri, 5 decembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: agape, eros, familia creștină, jertfa, Nicolae Tanase, sfaturi duhovnicești, sot, soția
Femeia este net superioară bărbatului, mai puţin din punct de vedere al sacerdoţiului (ştiţi că femeia nu poate fi preot). Noi ne exprimăm, fie peiorativ, fie chiar aiurea, cu termenul „femeia – sexul slab”. Ceea ce este o totală minciună, deplină, o minciună perfectă. Pentru că femeia nu este sexul slab. Femeia este sexul „fin”, pentru că Dumnezeu a înzestrat-o cu fineţe. În timp ce pe bărbat l-a înzestrat cu puterea bărbăţiei, însă această putere în niciun caz nu poate să eclipseze fineţea femeii. Femeia are însă şi un handicap. Handicapul de a iubi desăvârşit. Şi este handicap sau este calitate, în funcţie de situaţie. Iar pentru că ea poate iubi desăvârşit, ea nu poate iubi decât o singură dată.
Bărbatul nu reuşeşte să iubească desăvârşit. De aceea el poate iubi de mai multe ori. Şi pentru că am ajuns aici, ar trebui să înţelegem ce înseamnă iubirea, căci şi capitolul acesta este de asemenea declarat ca „intangibil”. Există un termen în limba greacă care se numeşte fileo şi exprimă relaţia noastră cu ceea ce este înconjurător şi ceea ce produce plăcere. Când privim florile, ne aflăm în starea aceasta de fileo. Când mângâiem o pisică, se numeşte tot aşa: fileo. Sau când privim un păun, de asemenea. Există un alt termen care se numeşte eros şi care arată relaţiile existente între noi şi sexul opus. Desigur, aici are puţin amestec şi fileo şi ceea ce noi numim erotism, dar in limitele pe care creştinismul le acceptă. Şi mai avem un alt termen, agape, ceea ce exprimă relaţia noastră dezinteresată, fie cu Dumnezeu, fie relaţia cu semenii. Deşi avem de-a face cu trei termeni, trebuie ca primii doi termeni să ducă în final la cel de al treilea, adică starea aceasta pe care o avem de exemplu admirând natura trebuie să conducă la admirarea Creatorului naturii.
Inclusiv erosul, care are multe trepte şi el, în final trebuie să ne conducă la termenul agape, la iubirea noastră faţă de semeni şi faţă de Dumnezeu, în mod dezinteresat. Pentru că erosul trebuie să meargă până acolo încât soţia să vadă în soț pe Dumnezeu şi soţul să vadă în soţie pe Dumnezeu. Şi mai mult, soţia trebuie să înţeleagă că ea reprezintă în familie Biserica. „Taina aceasta mare este în Hristos şi în Biserică”, zice Pavel, iar bărbatul să ştie că el reprezintă pe Hristos în famile şi reprezentând pe Hristos, să aibă comportamentul lui Hristos. Şi anume, Hristos a iubit Biserica (Biserica fiind instituția divino-umană întemeiată de Hristos pe Cruce în chip nevăzut, iar în chip văzut la Rusalii) şi El a iubit Biserica până la jertfă. Atunci dispare aerul de superioritate pe care, de obicei îl are un bărbat în relaţie cu soţia sa şi dispare complexul de inferioritate pe care îl are soţia faţă de bărbat.
Din Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis 2011, p.147-148