„Ţarina uscată se va face bălţi…”

Am aşteptat demult acest Film.

Cel puţin din două motive majore. Cartea Facerii şi misiunea supremă a lui Noe – ecranizată, ce provocare! Asta pe de o parte. Pe de alta, e în joc regizorul: Darren Aronofsky, născut în februarie 1969. Unul dintre acei creatori, care pe mine mă însufleşte, şi mă face părtaş la problematici, care şi pe mine mă preocupă, mă frămîntă, facem parte din aceeaşi generaţie!

În gîndurile mele după ce am văzut marea creaţie a lui Aronofsky, Noah (2014), mi-au stăruit aceste strofe din proorociile lui Isaia, 35, 7-8 :

„Ţarina uscată se va face bălţi,

pămîntul însetat va fi izvor de apă;

acolo va fi veselia păsărilor,

locaş de turme, trestie şi bălţi.

Acolo va fi cale curată

şi Cale sfântă se va chema;

şi nimeni necurat pe-acolo nu va trece,

nici cale necurată acolo nu va fi” (versiunea lui Bartolomeu Anania, ed. Anastasia, 1999, p. 130-131).

Desigur, Noe nu i-a avut pe prooroci. Pentru că a fost înaintea lor. Ci doar pe Dumnezeu, care l-a ales pe el să poarte mai departe neamul omenesc, precum şi vietăţile toate, din cîte erau pe pămînt lăsate de la Facere. Lumea creată de Dumnezeu s-a împărţit în două, de pînă la Potop, şi cea de după, între acestea două fiind pus bătrînul Noe, despre care ştim  că a călcat pe acest pămînt 950 de ani.

Propunerea filmică a lui Aronofsky debutează cu scena dialogului dintre Lameh şi fiul său, Noe (Russel Crowe), despre care se spune, înFacere, că avea 182 de ani, cînd l-a adus pe lume pe Noe. În film, Lameh este ucis mişeleşte, iar Noe reuşeşte să fugă. În Facere Lameh a mai trăit 595 de ani, după aducerea pe lume a lui Noe. Aronofsky ne semnalează din start, că opera lui nu este o apologie, ci mai degrabă formulează o aporie. Căci toate datele de ordinul cifrelor din Facere aproape că nu se regăsesc în film. Aici, timpul parcă stă pe loc. E, parcă, o actualitate în mişcare, dar foarte lentă. Aici nu există viitor, ci doar un recurs permanent la trecut, la momentul Creării vieţii pe pămînt. Cele şase zile ale Creaţiei sunt povestire de Noe în jurul mesei familiale, deja cînd Arca era în luptă cu apele, în plutire liberă. Noe povesteşte ca şi cum ar fi asistat aievea la acele zile. Spectatorul e şi el prezent la acele flash-uri doar vizuale, exact cum Noe, prin strămoşii săi, e prezent în act la toată frămîntarea pămîntului, şi la tot ce este pe el, pînă la naşterea sa. În fapt, treptat îţi dai seama, că prezenţa vie a lui Matusalem (jucat discret de sir Antony Hopkins) în film te duce cu gîndul la apocriful Vechiului Testament, la Cartea lui Enoh, de unde reiese că acesta a fost al 7-lea patriarh, deci, al şaptelea după Adam, şi Matusalem era unul dintre fii săi, tatăl lui Lameh, şi deci, bunicul lui Noe. Exact asta e şi în filmul lui Aronofsky. Matusalem, deşi discret, îi dă lui Noe o sămînţă din Grădina Raiului, iar din aceasta s-a ridicat ca un Făt-Frumos o minune de pădure, din care Noe a putut să ridice, după prescripţiile exacte ale lui Dumnezeu, Arca din lemn, cu dimensiunile de 300 de coţi lungime, cu o lăţime de 50, şi cu înălţimea de 30 de coţi. Din reprezentările ştiute din istoria artei, din pictură mai ales, Arca ni se înfăţişa în fel şi chip, era ba plută, ba corabie, ba o construcţie hibridă etc.

La Aronofsky Arca este un paraleliliped cu o rampă în zona intrării, cu respectarea celor trei nivele, dictate de acelaşi Adonai, în limbajul evreilor. În film, animalele, păsările şi toate dobitoacele care populau pămîntul sunt adormite de familia lui Noe, după o reţetă propusă de nevasta lui Noe, prin metoda cadelniţării fumului acelui amestec de plante. Curios lucru, îngerii căzuţi (denumiţi în film „Watchers„) sunt nişte fiinţe neîndemînatice, stafii pietrificate, cu o carapace magmatică, spongioasă şi destul de neplăcută vederii. Aceştia seamănă mai degrabă cu nişte fiinţe demonice, decît cu îngerii. Unul dintre aceştia se numeşte Semyaza (care vorbeşte prin vocea lui Nick Nolte), care spune că a asistat la alungarea lui Adam şi a Evei din Rai, şi a văzut cît de greu le-a fost acestora, să-şi cîştige pîinea cea de toate zilele, muncind pămîntul şi aşteptînd ca roada să se facă. Semyaza i-a convins pe ceilalţi îngeri căzuţi să-l ajute pe Noe la construirea Arcului, iar cînd a sosit Potopul, alesul Domnului avea 600 de ani. Unul dintre fiii lui Noe, Ham se răzvrăteşte împotriva tatălui, mai ales cînd vede că tot ce s-a adus pe Arc – este de parte bărbătească, şi femeiască, pe cînd el nu avea pereche. Misiunea lui Noe – în versiunea lui Aronofsky – este să fie ei, adică familia lui, ultimii oameni! După cum urmează: fratele mai mare îşi îngroapă părinţii, apoi cel din urmă fiu, Iafet, rămîne cel din urmă pe întreg pămîntul, cînd apele se vor fi retras, şi picioarele lor vor simţi ţarina uscată de soare…Doar că Ham nu se împacă deloc cu faptul că inima lui tîngeşte după o femeie, iar tatăl lui îi refuză dreptul acesta rezervat oricărui bărbat! Fratele lui mai mare, Şem o are pe Ila, care este însă stearpă, şi Noe se împacă la gîndul acesta, căci cei doi nu vor avea urmaşi. Ila este o fetiţă pe care familia lui Noe o găseşte rănită, bolnavă şi singură în urma unui autodafe al oamenilor, în lupta acestora pentru carne. O adoptă, şi cei trei fii ai lui Noe o consideră ca o soră a lor, iar Şem o doreşte de femeie. Soţia lui Noe, în film cu numele de Naameh (Jennifer Connelly), îl imploră pe Matusalem, şi acesta o înzdrăveneşte pe Ila, astfel că aceasta rămîne gravidă, şi i-aduce lui Noe două nepoate. Furios, Noe intenţionează să le omoare pe acele două prunce, căci misiunea lui este mai presus de milă, familie, de dreptatea oamenilor etc. Totuşi, le cruţă. Morala aici strecurată de Aronofsky este fină, dar nu mai puţin discutabilă: bunătatea omului este mai presus de porunca lui Dumnezeu, sau Acesta i-a lăsat libertatea lui Noe de a continua spiţa omenească? Totuşi, textul ne spune că pe Arcă vor urca Noe cu fiii săi, şi cu nevestele acestora. De unde, atunci, vine convingerea fermă a lui Noe de a fi el acela, care să pună capăt şirului mesianic: „să vă înmulţiţi, să vă răspîndiţi pe întreg pămîntul”? La final vedem curcubeul, care este imaginea Legămîntului lui Dumnezeu cu oamenii, cu toată suflarea cea simţitoare, că nu va mai fi potop, care să le nimicească pe acestea toate. „Pun curcubeul Meu în nori [și nu numai], ca să fie semn al legământului dintre Mine şi pământ” (Fac. 9, 13).

Filmul lui Aronofsky este, poate, una din cele mai copleşitoare producţii cinematografice a tuturor timpurilor. Probabil, tot ce a făcut acest om pînă acum nu se va ridica la nivelul acestei opere, şi nu e vorba aici de panoplia de efecte speciale, simboluri, interpretări, rătălmăciri sau exegeze din cele mai diferite, ci mai presus de orice e în joc un mare proiect intelectual, moral şi etic asumat cu vîrf de măsură, filtrat de o conştiinţă majoră a vremurilor noastre.

Imagine: Edward Hicks, Arca lui Noe (în jur de 1800).

Vladimir Bulat,  http://ochiuldeveghe.over-blog.com/