Teologia postului în imnografia Triodului - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Teologia postului în imnografia Triodului

12:52, joi, 10 martie, 2016 | Cuvinte-cheie: , , , , , ,

Perioada Postului Mare (Patruzecimea) este caracterizată de o imnografie foarte profundă, care se conţine în Triod. Unii reduc această imnografie la Canonul de pocăinţă al Sf. Andrei Cretanul (Criteanul) şi la rugăciunea Sf. Efrem Sirianul (Sirul), dar nu mai puţin profunde şi frumoase sunt stihirile zilnice, care se cântă în aceste zile, majoritatea fiind scrise de Sf. Teodor Studitul.

Am ales câteva dintre ele, pe care le-am considerat mai relevante pentru înțelegerea scopului şi a felului în care noi trebuie să parcurgem urcuşul spre înviere prin post, nevoinţă ascetică, rugăciune şi contemplaţie.

***

Stihira, glasul 3; Utrenia de Marţi, Săptămâna Brânzei

Să primim, popoarelor, postul cu dragoste, că a sosit începutul duhovniceștilor nevoinţe. Să lăsăm dulcea patimă a trupului şi să creştem darurile sufletului. Să pătimim împreună ca nişte robi ai lui Hristos, ca să ne preaslăvim împreună ca nişte fii ai lui Dumnezeu. Şi Duhul cel Sfânt sălăşluindu-se întru noi, va lumina sufletele noastre.

Stihira, glasul 1; Utrenia de Miercuri, Săptămâna Brânzei

De bucate postind, suflete al meu, dar de pofte necurăţindu-te, în deşert te lauzi cu nemâncarea; că de nu ţi se va face ţie [postul] pricină de îndreptare, ca un mincinos vei fi urât de Dumnezeu şi demonilor celor mai răi te vei asemăna, care niciodată nu mănâncă. Deci caută să nu faci netrebnic postul păcătuind, ci nemişcat să rămâi spre pornirile cele fără de cale, închipuindu-ţi că stai înaintea Mântuitorului Celui ce S-a răstignit, şi chiar să te răstignești împreună cu Cel ce S-a răstignit pentru tine, strigând către El: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta!”.  

Sedealna, glasul 2; Utrenia de Luni, Săptămâna I a Postului

Preacinstitul post să-l începem cu bucurie, strălucind noi cu razele sfintelor porunci ale lui Hristos, Dumnezeul nostru, care sunt: strălucirea dragostei, fulgerul rugăciunii, sfinţenia curăţiei, tăria bărbăţiei. Ca să ajungem luminaţi la Sfânta Înviere cea de a treia zi, care luminează lumea cu nestricăciunea.

Stihira, glasul 5; Utrenia de Luni, Săptămâna I a Postului

Venit-a postul – maica curăţiei, cea care osândeşte păcatul şi este vestitoarea pocăinţei, purtarea îngerilor şi mântuirea oamenilor; să strigăm [deci] credincioşii: Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi!

Stihira, glasul 8; Utrenia de Miercuri, Săptămâna I a Postului

Veniţi să supunem prin post patimile gândurilor, acoperindu-ne cu aripi duhovniceşti, ca trecând uşor viforul cel pornit al vrăjmaşului, să ne facem vrednici a ne închina Crucii Fiului lui Dumnezeu, Celui ce S-a junghiat de voie pentru lume şi duhovniceşte să prăznuim Învierea cea din morţi a Mântuitorului. În munte să ne suim împreună cu Apostolii, să slăvim pe Fiul cel iubitor de oameni, Care a luat toată puterea de la Tatăl.  

Stihira, glasul 8; Vecernia de Joi, Săptămâna I a Postului

Postind trupeşte, fraţilor, să postim şi duhovniceşte: să dezlegăm toată legătura nedreptăţii; să rupem încurcăturile tocmelilor celor silnice; tot înscrisul nedrept să-l desfacem. Să dăm flămânzilor pâine şi pe săraci să-i aducem în casele noastre, ca să luăm de la Hristos mare milă.   

Stihira, glasul 4; Vecernia de Vineri, Săptămâna I a Postului

Cei ce dorim să ne împărtăşim Paştilor dumnezeieşti, care nu se încep din Egipt, ci din Sion, să ridicăm din mijloc aluatul păcatului prin pocăinţă. Să ne încingem mijloacele noastre cu omorârea plăcerilor. Să ne împodobim picioarele cu încălţăminte opritoare de la toată calea rea şi să ne sprijinim pe toiagul credinţei. Să nu râvnim la vrăjmaşii Crucii Stăpânului, făcându-ne pântecele dumnezeu, ci să urmăm Celui ce prin post ne-a arătat biruinţa asupra diavolului, [adică] Mântuitorului sufletelor noastre.

Egumen Petru (Pruteanu)

Sursa: http://www.teologie.net/

2P20140413-VSN_1741-1200

Contact Form Powered By : XYZScripts.com