Teribilă este ispita care vine de la diavol

Când am citim această cerere: “Şi nu ne duce pe noi, în ispită”, imediat ne vine în gând următoarea întrebare: „Dar ce, Dumnezeu poate ispiti? Bunul Dumnezeu ne ispiteşte pe noi oamenii?” Nu, Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni.

Sfântul Apostol Iacob, în cartea sa, spune un lucru foarte limpede: “Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: de la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de însăşi pofta sa. Apoi pofta, zămislind, naşte păcatul, iar păcatul odată săvârşit, aduce moartea”.

Aşadar, Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni. Şi cu toate acestea, a şasea cerere din Tatăl nostru sună aşa: “Şi nu ne duce pe noi în ispită”. De aceea vom lămuri cum se înţelege această cerere, pentru că ea a fost rostită în aramaică, în limba ce se vorbea pe vremea Domnului Iisus Hristos în Palestina. Numai că înţelesul în limba aramaică al acestei cereri este următorul: “Şi nu ne lăsa pe noi în ispită”. Nu schimbăm textul Sfintei Scripturi. El este revelat, este descoperit. Dar trebuie să înţelegem bine sensul acestei cereri. Adică, noi îi cerem lui Dumnezeu să nu ne lase ispitiţi de cel rău, să nu ne lase să cădem pradă ispitelor diavolului. În acest sens, încă din Vechiul Testament, Proorocul David zicea: “Căci cu Tine mă voi izbăvi de ispită”. Deci, cu Dumnezeu ne izbăvim de ispită. Domnul Hristos, în Evanghelia de la Luca, înainte de Patimile Sale, îi îndemna pe ucenici: “Rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită”. Aşadar, Dumnezeu nu ispiteşte. Ne rugăm lui Dumnezeu să nu ne lase să cădem pradă ispitelor. Sigur că Dumnezeu ne poate încerca. Dumnezeu ne încearcă pentru a ne căli, pentru a ne fortifica din punct de vedere spiritual. Dumnezeu ne încearcă, îngăduind să fim bolnavi, îngăduind să fim necăjiţi sau să avem probleme. Dar Dumnezeu nu ispiteşte. Aşa înţelegem cea de-a şasea cerere din Tatăl nostru: “Şi nu ne lăsa pe noi în ispită”. Ispititorul este diavolul, cu el nu trebuie stat de vorbă.

Lucian Blaga ne-a lăsat un aforism celebru în cartea intitulată: “Pietre pentru templul meu”, zicând aşa: “Diavolului să nu-i faci hatârul să stai de vorbă cu el. Pentru că până la urmă te bate în dialectică şi te înduplecă”.

Literatura duhovnicească este foarte limpede în ceea ce priveşte ispitirea venită de la cel rău. Ispititorul, diavolul, „umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită”. De aceea noi ne rugăm lui Dumnezeu să nu ne ducă în ispită, adică să nu ne lase în ispită.

În acest sens, din Pateric, vom reda o întâmplare din care reiese limpede cât de dibaci este diavolul atunci când îl ispiteşte pe om: Un frate oarecare din Tebaida ne spunea nouă: „Eu, fraţilor, am fost feciorul unui jertfitor idolesc. Deci, când eram copil îl vedeam pe tatăl meu de multe ori seara şi dimineaţa mergând în capişte, închinându-se şi tămâind idolii. Odată am mers şi eu după tatăl meu, în taină, neştiindu-mă el, ca să-l văd ce face după ce merge în capişte şi cum se închină. Iar dacă am mers şi-am intrat în capişte, l-am văzut pe Satana şezând ca un împărat pe un scaun împărătesc şi toţi ostaşii lui stând înaintea sa.

Şi a venit unul dintre draci şi i s-a închinat, iar el l-a întrebat zicând: „De unde vii şi ce-ai făcut?” Răspuns-a dracul: ”Iată, în cutare parte am fost şi-am ridicat sfadă, război mare, şi multă vărsare de sânge am făcut între oameni, şi-am venit să-ţi spun”. Zis-a lui satana: „În câte zile ai făcut aceasta?” Răspuns-a dracul: „În treizeci de zile”. Mâniindu-se Satana, a poruncit să fie bătut, zicând: „Numai atâta treabă mi-ai făcut în atâtea zile?” Apoi, a venit altul, închinându-i-se. Iar el l-a întrebat şi pe acela zicând: „De unde ai venit?” Răspuns-a: „Am fost pe mare şi-am ridicat furtună asupra unei corăbii cu mulţime de oameni şi s-au înecat toţi şi-am venit să-ţi spun”. Apoi l-a întrebat zicând: „În câte zile ai făcut aceasta?” Răspuns-a dracul: „În douăzeci de zile”. Şi a poruncit de l-au bătut şi pe el zicând: „Pentru ce numai aşa puţină treabă ai făcut în atâtea zile?”

 Iată, şi al treilea a venit, şi i s-a închinat. Atunci l-a întrebat şi pe el: „De unde ai venit?” Iar acela a răspuns zicând: „În această cetate s-a făcut o nuntă. Şi am pornit sfadă şi război mare între nuntaşi, între mire şi mireasă şi multă vărsare de sânge am făcut şi-am venit să-ţi spun”. Şi l-a întrebat pe dânsul, zicând: „În câte zile ai făcut aceasta?” Şi-a zis: „În cinci zile”. Şi-a poruncit să-l bată şi pe acela, zicând: „Pentru ce în cinci zile numai atâta slujbă şi lucru mi-ai făcut?” După aceasta, a venit un alt drac şi i s-a închinat şi l-a întrebat pe acela zicând: „Dar tu, de unde ai venit?”. Răspuns-a acela zicând: „Eu, stăpâne, patruzeci de ani sunt de când pururea mă lupt cu un călugăr sihastru în pustie. Iar în această noapte l-am împins şi l-am aruncat în păcat trupesc”. Satana, auzind aceasta, s-a sculat şi l-a sărutat şi luând cununa care era pe capul lui a pus-o pe capul aceluia şi l-a pus pe scaun lângă el zicând: „Cu adevărat, bun lucru şi plăcută slujbă m-ai făcut. Vrednic eşti de cinstea mea, că ai făcut o biruinţă ca aceasta”.

Acestea eu văzându-le cu ochii mei şi cu urechile mele auzindu-le, am cunoscut că teribilă este ispita care vine de la diavolul, şi aşa, lăsând lumea, am venit în pustie, povăţuindu-mă Domnul Dumnezeu la calea mântuirii”.

Andrei Andreicuț, Morala împărăției întemeiată pe Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2003