Testamentul Părintelui Sofian: „Să răbdăm și cu inima, nu scrâșnind din dinți…”

Blând, smerit, luminos ca un soare, care te încălzea cu blândețea și bunătatea sa. Arăta precum sfinții din icoane. Avea o imensă milă pentru cei săraci, pentru cerșetori. Nu judeca pe nimeni. Spovedea toată noaptea. Ucenicii plecau total schimbați. Așa era părintele Sofian Boghiu, după cum ne spune maica Mina Andrei, de la Mănăstirea Christiana, în interviul acordat publicației noastre. La 14 septembrie în acest an (2012), se împlinesc 10 ani de când rugăciunile părintelui ne străjuiesc din ceruri.

Maică Mina, când l-ați cunoscut pe părintele Sofian Boghiu? Cum a fost prima întâlnire cu cel numit de părintele Cleopa ‘Apostolul Bucureștilor’?

L-am cunoscut pentru prima oară pe părintele la Spitalul Christiana, în 1994, unde lucram ca asistentă. Atunci am luat pentru prima oară binecuvântare de la părintele Sofian. Când l-am văzut acolo, în spital, mi s-a părut ca un munte de lumină. Blând, smerit, luminos, era ca un soare care te încălzea cu blândețea și bunătatea sa. De la părintele Cleopa am aflat de el. Spunea că este foarte răbdător, fiind un exemplu pentru modul cum se poate sfinți omul în mijlocul lumii. Părintele Sofian și părintele Cleopa au fost cei care m-au încurajat, au fost stâlpii de susținere, de a rămâne și a răbda în mijlocul lumii, aici la Mănăstirea Christiana.

Cum se raporta părintele la suferința sa?

Părintele suferea în tăcere, își ducea crucea așa cum a poruncit Mântuitorul. Își dorea mult să trăiască, dar nu pentru dânsul, ci pentru ceilalți, pentru ucenicii săi. Veneau ucenicii la el la spital și îi aduceau tot felul de bunătăți, dar el dorea mâncarea adusă de maici de la Mănăstirea Christiana. Era o smerenie a părintelui să mănânce ce e mai simplu.

Îmi amintesc că, atunci când era internat la Spitalul Militar, la Urologie, a venit șeful secției cu toți rezidenții la vizită. Și îi întreabă doctorul: ‘Vedeți vreo diferență între chipul icoanei și bolnavul din fața dumneavoas-tră?’ Cu toții au căzut de acord că nu există. Era ca un sfânt.

Altă dată, când era tot în spital, țin minte că fiul unui pacient, când l-a văzut trecând pe sală, s-a ținut după el și, când a ajuns în salon, i-a căzut la picioare, bucuros că de mult timp își dorea să-l întâlnească.

Și ceilalți bolnavi erau impresionați de părintele. A păstrat legătura cu ei, își scriau.

‘S-a dus mila noastră’

Cum a fost părintele Sofian ca duhovnic?

Venea foarte multă lume la spovedit la dânsul. Îi spovedea toată noaptea, până dimineața. La urmă spunea: ‘Eu stau aici liniștit, dar cum mai ajungeți voi acasă?’ Nu lăsa pe nimeni nespovedit. Starea fiecăruia după ce ieșea de la spovedit era total schimbată. Când plecam de la el, aleea de copaci care este între Piața Unirii și Piața Constituției îmi dădea impresia că sunt în rai. Nu se mai auzeau nici zgomote, nici forfota lumii. Totul se liniștea în inima mea. Era altă stare. O stare de milă pentru fiecare om. Mă puteam ruga altfel. Până veneam la el era ca o mare agitată sufletul meu, dar când mă apropiam de el, totul se liniștea. Și nu doar eu, ci toți cei care l-au cunoscut pot mărturisi asta.

La fiecare spovedanie repeta cuvintele Mântuitorului: ‘Învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre’ și ‘Fiți înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii’.

Era dur atunci când stăruiai în aceleași păcate, în aceeași stare. Dar tot cu blândețe vorbea, nu te alunga, numai că avea alt chip. Se bucura foarte mult atunci când veneau la spovedit copii.

Ce îl ținea pe părintele conectat la Dumnezeu?

Rostea mereu rugăciunea inimii, ‘Doamne Iisuse’. Când a început să meargă mai greu, seara trebuia să facă mișcare. Țin minte că mă ruga pe mine să-l însoțesc, să-l supraveghez. Trebuia să facă 180 de pași. Iar 180 de pași însemna 180 de ‘Doamne Iisuse’. Părintele îl numea rondul de seară.

Care era relația părintelui cu cei din jur?

Părintele era tare delicat, smerit, bun și zâmbea la toți, chiar dacă era sfâșiat de durere. Duhul Sfânt sălășluia deplin în persoana părintelui Sofian. Avea o imensă milă pentru cei săraci, pentru cerșetori. La prima noapte de priveghere de la moartea părintelui au venit foarte mulți săraci și cerșetori. Chiar i-au făcut o coroană din garoafe albe. Părintele nu judeca pe nimeni. Printre ei se auzea un murmur, spuneau ‘s-a dus mila noastră’. Părintele Sofian dăruia fără să cerceteze dacă acele mâini întinse mințeau sau spuneau adevărul. Spunea așa: ‘Celui ce cere de la tine, dă-i. Și atât. Mai departe nu judeca’.

Adeseori părintele mă punea să-i citesc, în spital sau la chilie, din Pateric, viața Sfântului Serafim de Sarov. Avea o iconiță de care nu se despărțea niciodată, avea mare evlavie. Despre Sfântul Serafim spunea că se purta în fața fiecărui om cu o sfială supusă, ca și cum ar fi fost în fața lui Dumnezeu. Era ascultător, supus și foarte tăcut, tăcerea ca taină a acestui veac.

Din Noul Testament punea accentul pe Evanghelia Sfântului Ioan. În ultimul timp nu mai vedea, se chinuia cu o lupă, avea chiar cărți de rugăciune tipărite cu majuscule ca să poată cât de cât citi sau asculta la casetofon psaltirea. Uneori aveam impresia că doarme, dar părintele stătea cu ochii închiși. ‘Hai citește, eu nu dorm, sunt foarte atent la ce spui’, zicea părintele.

‘Să nu ieșim în evidență’

Ce sfaturi dădea părintele la scaunul de spovedanie?

Cuvântul testament al părintelui Sofian a fost ‘nu judeca’. Toată înțelepciunea acestei lumi învață cum să descoperi paiul din ochiul fratelui tău, iar înțelepciunea dumnezeiască cum să-ți vezi bârna din ochiul tău. Atunci când judeci, vine vrăjmașul și-ți pedepsește sufletul. Sufletul tău îl batjocorește diavolul, că are îngăduință de la Dumnezeu, de vreme ce și eu l-am judecat pe aproapele meu. Aici este ca în viața lui Iov. Cel ce judecă este asemenea vrăjmașului care are obrăznicia să ceară de la Dumnezeu să se atingă de viața lui Iov. Când judeci, diavolul îți aduce argumente mii și mii. Cum poți să te rogi bătând din picioare împotriva fratelui tău? Nu se poate mântuire fără smerenie, iar smerenia înseamnă ascultare. Dumnezeu nu cere să facem minuni, ci să fim oameni. Să ai delicatețea omului așa cum l-a creat Dumnezeu pe Adam la început. Mergea pe principiul să nu ieșim în evidență. Smerenia și delicatețea părintelui te uimeau. ‘Caută să dobândești mai întâi smerenia și căința pentru păcate, rugăciunea curată, atentă, sinceră și fără gânduri răspândite’, spunea el.

În fiecare zi să ne impunem să răbdăm, ‘dar să răbdăm și cu inima, nu scrâșnind din dinți’.

Îl rugam ca atunci când va merge în veșnicie să se roage și pentru mine la Maica Domnului, să pună cuvânt să mă mântuiesc, că singură nu mă pot schimba, numai Dumnezeu să facă o minune cu mine. Părintele zâmbea și promitea că o să se roage și o să mijlocească. Plângeam așa de tare, că îi udam mâna pe care stăteam cu capul lângă patul lui de spital.

Cum au fost acești 10 ani fără părintele Sofian Boghiu pentru dumneavoastră?

Părintele ne-a lăsat esența sfaturilor sale. Le găsim în cărțile lui, în predicile și conferințele sale. Oricine îl caută descoperă că a fost cu adevărat un om al lui Dumnezeu.

Eu cred că părintele este un sfânt. La fel cum cred și despre părintele Cleopa. Părinți care te linișteau, care îți dădeau din dragostea lor. Duhul Sfânt îți transmitea starea de bucurie, de pace.

Când simt nevoia, merg la mormântul lui. Îi spun ce mă frământă, stările mele sufletești, îl rog să mijlocească pentru mine, să mă ajute. Aici mereu găsesc multă pace și răspuns la rugăciunile și cererile mele. Știu și cazul unei femei care nu putea să aibă copii și căreia i s-a arătat în vis părintele și i-a spus să meargă la mormântul lui. I s-au împlinit rugăciunea și cererea.

Vin mulți oameni la mormântul lui și se închină. Cred că, dacă ar fi fost îngropat la Mănăstirea Antim, ar fi fost pelerinaj. Sunt convinsă că părintele este sfânt. Acum 10 ani când a plecat spre cer, părintele nu a fost formolizat. Cu toate că în acel septembrie era foarte cald, trupul lui ca un puf de ușor, ca o pernuță, nu mirosea deloc. Părintele Sofian a răspuns la rugăciunile și cererile multor oameni.

Sursa: https://basilica.ro/