Tinerii contra nihilismului lumii moderne

Una din problemele principale pe care le observ în rîndul tinerilor este lipsa motivației de a face ceva, de a se implica în viața reală, fie pentru a practica un sport, artele sau de a citi o carte. Viața virtuală, din păcate, este unicul loc în care tînărul zilelor noastre poate să hoinărească ore în șir, fiind hipnotizat de miile de imagini, comentarii și mereu în așteptarea noilor notificări fenite de la prietenii la fel de virtuali. E suficient ca să deconecteze calculatorul, cade într-o stare de somnolență, aproape depresivă. Motivarea de a ieși din lumea virtuală nu-l tentează. Am simțit și eu asta pe propria mea piele. Lipsa de modele din viața reală, face ca tînărul să-și modeleze propriile modele virtuale, iar viața reală se umple de un nihilism dezolant copleșitor.

Și totuși, dacă începi să discuți cu un tînăr, observi că în adîncul inimii lui trăiește încă scînteia visătorului, a idealistului, a copilului din el, care știe că ar trebui să fie parcă totul altfel. Inima însă, este acoperită cu un strat gros ca de pulbere vulcanică, care se îngroașă cu fiecare cutremur emoțional, cu fiecare dezamăgire nouă. Am ajuns timpul cînd a fi „ca lumea”- vorba părinților și buneilor noștri, ar însemna să rămînem fără aspirații, omul comun, care să se îngrijească de propriul eu, de carieră de a avea o profesie bine plătită, să mergi la cluburi de noapte pentru a te distra și altele asemenea. Acest „ca lumea”, care anterior avea alt sens, a ajuns să-l putem echivala cu răul. Și în frămîntările acestea a unui adolescent, adesea apare revolta: „eu nu mai vreau să fiu ca lumea, vreau să fiu altfel”. Este un strigăt surd, pe care uneori nu-l înțelege nici tînărul, îl putem doar observa prin manifestările emoționale exterioare și stările conflictuale care apar între prieteni, frați, părinți sau față de sistemul întreg.

Și iată acest moment de criză, este momentul crucial, de care va depinde dacă tînărul va deveni o personalitate plină de duh, sau se va transforma pînă la urmă în omul comun, comod, util, care își va vărsa toată energia și revolta într-o lume virtuală, unde va putea fi și erou și lider de opinie, ba chair ar putea crede că schimbă destine. Asta e marea capcană, să devii ceea ce sufletului tău îi este repugnă.

O inimă care vrea să se debaraseze de gunoaiele lumii moderne, dacă nu reușește să pună în loc frumosul, o va cu prinde nihilismul, care o va transforma într-o ladă de gunoi, nenorocind-o.

Și totuși, sunt mii de tineri care îl au încă pe Hristos în inimă, și au gîndul ridicat spre sfinții noștri, spre marii înaintași, care ne-au lăsat acest pămînt drept moștenire cu tot cu bisericile și mănăstirile sale. Avem nevoie de a nu fi răzlețiți, de a ne asuma mai multă responsabilitate și de a ne implica activ atît în familie, la școală cît și în comunitate pentru a deveni noi înșine modele și a restarta sistemul acesta cosmopolit și consumist. Să devenim fiecare din noi un model și sprijin pentru tinerii care ne înconjoară, iar Biserica să fie liantul care să ne țină uniți. Să nu lăsăm inimile tinerilor de astăzi golite de viață. Să-I facem loc astăzi lui Hristos în inimile noastre și ale semenilor noștri. Prin implicare, prin efortul nostru comun, să fim vrednici de moștenirea pe care am primit-o de la strămoșii noștri și mai ales să putem lăsa și noi ceva urmașilor întru dăinuirea neamului nostru creștinesc – oare poate exista o motivație mi puternică? Iar expresia părinților noștri – ca lumea – să recapete sensul pozitiv de buni creștini, oameni gospodari și luptători ai lui Hristos.

Cezar I. Salahor