Tinerii teologi ieșeni, în pelerinaj la Mănăstirea Zăbriceni și Schitul „Sfântul Sofian de la Antim” - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Tinerii teologi ieșeni, în pelerinaj la Mănăstirea Zăbriceni și Schitul „Sfântul Sofian de la Antim”

22:30, miercuri, 28 mai, 2025 | Cuvinte-cheie: , ,

În perioada recentă, un grup de voluntari ai Colegiului „Sfântul Nicolae” și studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași au efectuat un pelerinaj în nordul Republicii Moldova, poposind la Mănăstirea Stavropighială „Nașterea Domnului” din Zăbriceni și Schitul „Sfântul Sofian de la Antim” din Cuconeștii Vechi.

La Mănăstirea Zăbriceni, pelerinii au participat la slujba Privegherii de toată noaptea în cinstea icoanei Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare”, pictată în Sfântul Munte Athos și adusă în anul 2009 în Republica Moldova. Cu evlavie și bucurie, tinerii teologi s-au închinat acestei sfinte icoane, cerând mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu în viața lor personală și în lucrarea lor duhovnicească.

Următorul popas a fost la Schitul „Sfântul Sofian de la Antim”, situat pe malul pitoresc al Prutului, în perimetrul fostei localități Cuconeștii Vechi. Aici, tinerii au vizitat Foișorul de pe Prut – loc de reculegere și contemplație, Casa Muzeu dedicată memoriei Sfântului Sofian și Biserica schitului aflată în construcție, cu hramul Sfântului Sofian de la Antim. În atmosfera duhovnicească a Casei Muzeu, pelerinii au intonat cu evlavie troparul sfântului, aducând astfel un omagiu marelui duhovnic al Ortodoxiei românești și mărturisitor în vremuri de prigoană.

Această călătorie spirituală s-a dovedit a fi un prilej de întărire în credință, de comuniune și de aprofundare a valorilor teologiei trăite, în duhul jertfelnic al sfinților noi mărturisitori ai neamului.

Mănăstirea Stavropighială „Nașterea Domnului” din Zăbriceni și Schitul „Sfântul Sofian de la Antim” din Cuconeștii Vechi sunt situate în nordul Republicii Moldova, raionul Edineț, însă, din punct de vedere canonic și administrativ, aparțin de Eparhia Chișinăului, din cadrul Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove.

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com