Tipicul și primejdia fariseismului liturgic

Pe măsură ce ne apropiem de Postul mare, având în vedere complexitatea slujbelor din perioada Triodului, tot mai des vom avea nevoie să consultăm Tipicul.

În acest context, unii insistă că în Postul mare Tipicul trebuie respectat cu strictețe (cunosc un preot de enorie care în prima și ultima săptămână din post începe slujbele la patru dimineața, deoarece credincioșii săi au fost educați că în aceste zile se citește totul cu de amănuntul, conform Tipicului). În timp ca alții sunt de părerea că Tipicul nu a fost scris pentru bisericile parohiale, ci pentru mănăstiri, așa că e treaba monahilor să citească tot de laolaltă, nu a mirenilor.

La rândul lor, monahii se scuză prin aceea că Tipicul nu a fost scris pentru mănăstirile din această parte a lumii în care ne regăsim și în cu totul alte condiții. Un simplu aspect – bisericile noastre nu au pronaos sau îl au foarte mic, ca spațiu, așa încât nimenea nu mai respectă regula tipiconală de a citi anumite slujbe în pronaos. La fel e și cu instrucțiunile tipiconale despre mâncare și băutură. Pâinea, spre exemplu, este mâncarea de bază în regula monahală. Doar că, în zilele noastre, mulți oameni sunt nevoiți să evite consumul de pâine. De asemenea, sunt zile când Tipicul permite călugărilor să bea câte una sau două căni (κρασοβούλιον) cu vin (în grecește, krasovoulionul este o cupă de circa 200 ml.) În această privință, Sfântul Tihon de Zadonsk, de exemplu, având în vedere dauna pe care o poate aduce consumul de alcool unui monah, era de părerea că ar mai bine dacă aceste cupe de vin, prescrise de Tipic, să fie înlocuite cu lapte.

Să nu uităm și de faptul că majoritatea mănăstirilor de astăzi sunt așezare fie în apropierea orașelor și a satelor, fie chiar în interiorul lor. Din acest motiv, contingentul celor ce roagă în bisericile mănăstirești este format din locuitorii acestor localități, cărora li se alătură pelerinii, și ei în mare parte mireni. Prin urmare, programul slujbelor mănăstirești este influențat considerabil de posibilitățile mirenilor de a frecventa slujbele, mai ales în prima și ultima săptămână a Postului mare, precum și la hramuri și de sărbători.

A doua explicație ar fi că totuși Tipicul n-a fost gândit ca o normă pentru întreaga Biserică. Fiind expresia voinței întemeietorului cutărei mănăstirii (a starețului sau a ctitorului), fiecare tipic își propunea respectarea unor reguli specifice locului și aspirațiilor celor care se nevoiau în acel loc.

Nu trebuie să fii mare expert pentru a înțelege că Tipicul nu pretinde să fie o „lege” universală pentru toți monahii de pe pământ, ci doar o „reprezentare” a unui tip de rugăciune, de cult, de asceză și trăire monahală, moștenită sau născută într-un anumit context istoric și într-o anumită regiune de pe pământ.

Deci, din moment ce acest monument istoric combină elemente foarte diferite, atunci nu e de mirare că unele paragrafe ale Tipicului se contrazic.

Paradoxal sau nu, dar pe paginile unor variante ale Tipicului s-au strecurat și câteva superstiții. Spre exemplu capitulul al doilea al Tipicului vorbește despre pâinea binecuvântată la litie, că ar fi un bun remediu împotriva … șoarecilor: “Pâinea binecuvântată (χαρίσματα) <…> vindecă febra și slăbiciunea, <…> alungă șoarecii și alți dăunători”. La fel e și cu presupusele proprietăți miraculoase ale aghiasmei sfințite de Bobotează, anume la miezul nopții (capitolul 48, 6 ianuarie). Iar în Duminica Vameșului și a fariseului, Tipicul ne pune în față o istorie eronată despre un câine armenesc (capitolul 49).

Așadar, ambiguitățile și contrazicerile întâlnite în Tipic nu sunt decât dovada că acest cod normativ s-a dezvoltat în diferite perioade istorice, în diverse zone (inclusiv și climaterice) și sub influiența mai multor factori și tradiții. Nu e deloc întâmplător că în anumite momentele mai dificile, autorii Tipicului folosesc o notă explicativă pe cât se poate de liberală: “După cum va voi egumenul (sau cel mai mare).

În concluzie putem spune că normele tipiconale de care ne călăuzim, în special la slujbe, sunt mănăstirești. Ele sunt bune de urmat ca model, deoarece ne ajută să păstrăm tradiția moștenită de la înaintașii noștri, dar, în același timp, pot fi modificate si adaptate la condițiile actuale. Aplicarea lor în toată plinătatea, fără discernământ, în primul rând nu este posibilă, iar în al doilea rând nu face decât să amplifice în noi ipocrizia fariseică, atât de condamnată de Hristos în Evanghelii.

Vorba cuviosului părinte Arsenie Papacioc: “Tipic, tipic, și la inimă nimic”.

Sursa: https://www.facebook.com/manastirea.sfantulierarhluca.3