Tipicul slujbelor bisericeşti din duminici şi sărbători pentru luna iulie - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Tipicul slujbelor bisericeşti din duminici şi sărbători pentru luna iulie

21:31, sâmbătă, 11 iulie, 2015 | Cuvinte-cheie:

12 iulie [29 iunie]. Duminica a 6-a după Cincizecime. Glasul al 5-lea. Sfinţii slăviţii şi întru tot lăudaţii şi mai-marii Apostoli Petru şi Pavel.

Slujba cu Priveghere a apostolilor din Mineu se săvîrşeşte împreună cu cea a Învierii din Octoih.

La Ceasul 9 – troparul şi condacul Sfinţilor doctori fără de arginţi Chir şi Ioan (28 iunie).

La Vecernia Mare – „Fericit bărbatul”, toată Catisma 1-a.

La „Doamne strigat-am” (glasul al 5-lea) – stihirile pe 10: ale Învierii – 4 şi ale apostolilor – 6 (fiecare stihiră – de 2 ori, la rînd). „Slavă…” – a apostolilor, glasul al 4-lea: „Cu întrebarea cea de trei ori…”. „Şi acum…” – dogmatica, glasul al 5-lea: „În Marea Roşie…”.

Vhod. „Lumină lină”. Prochimenul zilei, glasul al 6-lea: „Domnul S-a împărăţit…”.  Paremiile apostolilor  – 3[1]. Ectenia întreită: „Să zicem toţi, din tot sufletul…”[2], „Învredniceşte-ne, Doamne”, Ectenia cererilor.

La Litie[3]  – stihirile apostolilor, glasul al 2-lea şi al 3-lea. „Slavă…” – a apostolilor, glasul al 5-lea: „Înţelepciunea lui Dumnezeu…”. „Şi acum…” – bogorodicina Învierii (de la Stihoavna Vecerniei din Octoih), acelaşi glas: „Biserică şi uşă…”.

Însemnare. Dacă se slujeşte Vecernia separat de Utrenie, atunci nu se va binecuvînta pîinea şi vinul, fiindcă slujba Litiei şi binecuvîntarea prinoaselor sunt două elemente distincte. Drept dovadă a acestui fapt, ne servesc prevederile tipiconale din Sîmbăta Mare, cînd se binecuvintează numai pîinea şi vinul după Liturghie, fără vreo legătură cu Litia.

La Stihoavnă – stihirile Învierii, glasul al 5-lea. „Slavă…” – a apostolilor, glasul al 6-lea: „Praznic de veselie…”. „Şi acum…” – bogorodicina Învierii (vezi în Mineu), acelaşi glas: „Făcătorul şi Mîntuitorul meu…”.

După „Acum slobozeşte” şi „Sfinte Dumnezeule” – troparul Învierii, glasul al 5-lea (o dată). „Slavă…” – troparul apostolilor, glasul al 4-lea: „Cei ce sunteţi între apostoli…” (o dată). „Slavă… Şi acum…” – bogorodicina Învierii, acelaşi glas: „Taina cea din veac ascunsă…”.

Se deschid Uşile Împărăteşti.

Diaconul (preotul): „Înţelepciune”.

Corul: „Părinte binecuvintează”.

Preotul: „Cel ce este binecuvîntat, Hristos Dumnezeul nostru…”.

Corul: „Amin”, „Întăreşte, Dumnezeule, sfînta şi dreapta credinţă a dreptslăvitorilor creştini şi Sfînta Biserică Ta[4] (o păzeşte) în veacul veacului”.

Preotul:  „Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu, mîntuieşte-ne pe noi”.

Corul: „Ceea ce eşti mai cinstită…”.

Preotul: „Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră, slavă Ţie”.

Corul: „Slavă… Şi acum…”, „Doamne miluieşte” (de 3 ori), „Părinte binecuvintează”[5].

Preotul: Otpustul praznical scurt al duminicii – „Cel ce a înviat din morţi, Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale Sfinţilor slăviţilor,  întru tot lăudaţilor, mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel şi pentru ale tuturor sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mîntuiască pe noi, ca un bun şi de oameni iubitor”[6].

Însemnare. Dacă se va sluji Privegherea autentică: (Ceasul 9, Vecernia Mică, cina cu sau fără Pavecerniţă)[7] Vecernia Mare, Litia, binecuvîntarea pîinilor şi vinului, Utrenia, Ceasul 1, care trebuie să înceapă după apusul soarelui şi să dureze pînă după miezul nopţii[8], atunci sfîrşitul Vecerniei va avea următoarea rînduială:

După Ectenia cererilor se iese la Litie. Se cîntă stihirile aşa cum s-a arătt mai sus.

La binecuvîntarea pîinilor„Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te…” (de 2 ori) şi troparul apostolilor, glasul al 4-lea: „Cei ce sunteţi între apostoli…” (o dată).

Corul: „Fie numele Domnului binecuvîntat de acum şi pînă în veac” (de 3 ori). Psalmul 33 pînă la stihul 10: „Bogaţii au sărăcit şi au flămînzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele”.

Preotul: „Binecuvîntarea Domnului peste voi cu al Său har…”.

Corul: „Amin”[9], „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu…” (de 3 ori) şi cealaltă rînduială a Utreniei.

La Utrenie, la „Dumnezeu este Domnul” – troparul Învierii, glasul al 5-lea (de 2 ori). „Slavă…” – troparul apostolilor, glasul al 4-lea. „Şi acum…” – bogorodicina Învierii, acelaşi glas: „Taina cea din veac ascunsă…” (după glasul de la „Slavă…”).

Catisma a 2-a şi a 3-a. Ecteniile mici. Sedelnele Învierii, glasul al 5- lea[10].

Polieleul (Psalmii 134 şi 135). „Mărimu-vă…” cu stihurile din psalmi[11] (vezi la sfîrşitul Psaltirii). „Binecuvîntările Învierii”. Ectenia Mică.

Ipacoi-ul glasului al 5-lea. Sedelnele apostolilor după prima şi a doua Catismă: „Adîncul vînării…” şi „Din cer chemarea…”. „Slavă…” – Sedealna apostolilor după Polieleu: „Pe cei ce s-au arătat…”. „Şi acum…” – bogorodicina Mineului: „Ca ceea ce eşti Mireasă…”. Antifoanele şi Prochimenul glasului al 5-lea. Evanghelia Învierii – a 6-a. „Învierea lui Hristos văzînd”. Psalmul 50. „Slavă…” – „Pentru rugăciunile Apostolilor Tăi…”. „Şi acum…” – „Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu…”. Stihira Învierii, glasul al 6-lea: „Înviind Iisus din mormînt…”.

Canoanele – Învierii cu irmosul pe 4, Născătoarei (din Octoih) pe 2,  Apostolului Petru pe 4 şi Apostolului Pavel pe 4.

Catavasii„Deschide-voi gura mea…”.

După cîntarea a 3-a – condacul şi icosul apostolilor, glasul al 2-lea (vezi după cîntarea a 6-a); ipacoi-ul apostolilor, glasul al 8-lea (vezi după cîntarea a 3-a).

După cîntarea a 6-a – condacul şi icosul Învierii, glasul al 5-lea.

La cîntarea a 9-a„Ceea ce eşti mai cinstită…”.

După cîntarea a 9-a – „Sfînt este Domnul Dumnezeul nostru”. Luminînda Învierii – a 6-a. „Slavă…” – Luminînda apostolilor. „Şi acum…” – bogorodicina Învierii a 6-a.

 „Toată suflarea” (glasul al 5-lea) şi Psalmii Laudelor (148, 149, 150).

La Laude – stihirile pe 8: ale Învierii, glasul al 5-lea – 4 şi ale apostolilor – 4 (cu stihurile de la Stihoavna Vecerniei). „Slavă…” – stihira Evangheliei a 6-a. „Şi acum…” – bogorodicina „Preabinecuvîntată eşti Născătoare…”.

Doxologia Mare se cîntă. După „Sfinte Dumnezeule” – troparul Învierii, glasul al 8-lea: „Astăzi mîntuirea a toată lumea s-a făcut…”[12]. Ectenia întreită şi a cererilor, apoi Otpustul praznical scurt al duminicii (ca la Vecernie).

La Ceasuri – troparul Învierii; „Slavă…” – troparul apostolilor. Condacul Învierii şi al apostolilor se rînduiesc.

După Ceasul 1Otpustul mic al duminicii: „Cel ce a înviat din morţi, Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale preacuvioşilor şi de Dumnezeu purtătorilor părinţilor noştri şi pentru ale tuturor sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mîntuiască pe noi, ca un bun şi de oameni iubitor”.

La Liturghie, după Vhod:

  1. în bisericile cu hramul Mîntuitorului – troparul Învierii, troparul apostolilor. „Slavă…” – condacul apostolilor. „Şi acum…” – condacul Învierii.
  2. în bisericile cu hramul Maicii Domnului – troparul Învierii, troparul hramului, troparul apostolilor; condacul Învierii. „Slavă…” – condacul apostolilor. „Şi acum…” – condacul hramului.
  3. în bisericile cu hramul unui sfînt – troparul Învierii, troparul apostolilor; condacul Învierii. „Slavă…” – condacul apostolilor. „Şi acum…” – condacul Născătoarei: „Ceea ce eşti păzitoarea creştinilor…” (vezi la sfîrşitul Obedniţei sau după cîntarea a 6-a a Paraclisului Maicii Domnului).

Însemnare. Dacă în cinstea sfîntului sărbătorit se face slujbă cu Priveghere, atunci în bisericile cu hramul unui sfînt troparul şi condacul hramului se lasă.

Prochimenul şi stihurile de la „Aliluia” – Învierii (glasul al 5-lea) şi apostolilor.

Apostolul şi Evanghelia – Duminicii a 6-a după Cincizecime şi apostolilor.

Chinonicul – Învierii („Lăudaţi pe Domnul din ceruri…”) şi apostolilor („În tot pămîntul a ieşit vestirea lor…”).

Otpustul praznical scurt – ca la Vecernie (nu se pomeneşte nici autorul Liturghiei)[13].

 

15/2 iulie. Miercuri. Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfînt. Aducerea Cinstitului Veşmînt al Preasfintei Stăpînei noastre de Dumnezeu Născătoarea în Mănăstirea Vlaherne din Constantinopol.

Slujba cu Priveghere (sau Polieleu) a Sfîntului Ştefan cel Mare, editată de Biserica Ortodoxă Română[14], se combină cu slujba Născătoarei de Dumnezeu, care are Doxologie cîntată[15].

La Ceasul 9 – troparul şi condacul Sfinţilor Cosma şi Damian (1 iulie).

La Vecernia Mare – „Fericit bărbatul”, prima „Slavă…” a Catismei 1-a.

La „Doamne strigat-am” (glasul al 4-lea) – stihirile pe 8: ale Născătoarei, glasul al 4-lea – 3 şi ale sfîntului – 5 (prima stihiră – de 2 ori, la rînd). „Slavă…” – a sfîntului, glasul al 2-lea: „Veniţi binecredincioşilor creştini…”. „Şi acum…” – a Născătoarei („a Veşmîntului”[16]), acelaşi glas: „Gîndul şi mintea curăţindu-ne…”.

Vhod. „Lumină lină”. Prochimenul zilei (de marţi seara), glasul 1: „Mila Ta, Doamne…”. Paremiile sfîntului – 3. Ectenia întreită: „Să zicem toţi, din tot sufletul…”, „Învredniceşte-ne, Doamne”, Ectenia cererilor.

La Litie – stihira hramului şi a sfîntului, glasul al 6-lea. „Slavă…” – a sfîntului, glasul al 5-lea: „Împodobeşte-te cetate a Sucevei…”. „Şi acum…” – a Născătoarei, glasul al 2-lea: „Ca şi cu o cunună…”.

La Stihoavnă – stihirile sfîntului, glasul 1 (cu stihurile speciale). „Slavă…” – a sfîntului, acelaşi glas: „Mormîntul tău…”. „Şi acum…” – a Născătoarei, glasul al 4-lea: „Sfînta punere în raclă…”.

După „Sfinte Dumnezeule” – troparul sfîntului, glasul 1: „Apărător neînfricat al credinţei…” (o dată). „Slavă…” – alt tropar al sfîntului, glasul al 2-lea: „Neînfricat apărător al dreptei credinţe”. „Şi acum…” – troparul Născătoarei, glasul al 8-lea: „Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară…”.

Otpustul praznical scurt: „Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfînt şi pentru ale tuturor sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mîntuiască pe noi, ca un bun şi de oameni iubitor”[17].

Însemnare. Dacă se slujeşte Priveghere de toată noaptea, atunci la Litie se pun stihirile aşa cum s-a aărtat mai sus, iar la binecuvîntarea pîinilor se cîntă cele 2 tropare ale sfîntului, glasul 1 şi al 2-lea (cîte o dată), apoi troparul sărbătorii: „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, pururea fecioară…” (o dată).

La Utrenie, la „Dumnezeu este Domnul” – troparul sărbătorii, glasul al 8-lea: „Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară…” (de 2 ori). „Slavă…” – troparul sfîntului (la alegere). „Şi acum…” – troparul Născătoarei, glasul al 8-lea[18].

Catisma a 10-a şi a 11-a. Ecteniile mici. Sedelnele sfîntului şi ale Născătoarei.

Polieleul (Psalmii 134, 135). „Fericimu-te…” în cinstea sfîntului cu stihurile din psalmi[19]. Ectenia mică. Sedealna sfîntului după Polieleu: „Cu puterea credinţei…”. „Slavă… Şi acum…” – a Născătoarei: „Izvoarele tămăduirilor…”. Antifonul 1 de la glasul al 4-lea, de duminică: „Din tinereţele mele…”. Prochimenul sfîntului, glasul al 4-lea: „Înălţat-am pe cel ales…”. Evanghelia sfîntului (de la Utrenia Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena). Psalmul 50. „Slavă…” – „Pentru rugăciunile Binecredinciosului Tău Ştefan…”. „Şi acum…” – „Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu…”. Stihira sfîntului, glasul al 6-lea: „Pomenirea Binecredinciosului Voievod…”.

Canoanele Născătoarei din Mineu pe 6 (irmosul de 2 ori) şi sfîntului pe 8.

Catavasii„Deschide-voi gura mea…”.

După cîntarea a 3-a – condacul şi icosul Născătoarei, glasul al 4-lea. Sedealna sfîntului: „Cu ce laude vom încununa…”. „Slavă… Şi acum…” – a Născătoarei: „Izvorul tămăduirilor…”.

După cîntarea a 6-a – condacul şi icosul sfîntului, glasul 1.

La cîntarea a 9-a„Ceea ce eşti mai cinstită…”.

După cîntarea a 9-a – Luminînda sfîntului: „De Dumnezeu ai fost rînduit…”. „Slavă… Şi acum…” – a Născătoarei: „Tu ai înnoit…”.

„Toată suflarea” (glasul al 4-lea) şi Psalmii Laudelor (148, 149, 150).

La Laude – stihirile pe 6: ale Născătoarei, glasul al 4-lea – 3 şi ale sfîntului – 3. „Slavă…” – a sfîntului, glasul al 8-lea: „Împăratul împăraţilor…”. „Şi acum…” – a Născătoarei, glasul al 2-lea: „Gîndul şi mintea curăţindu-ne…”.

Doxologia Mare se cîntă. După „Sfinte Dumnezeule” – troparul sfîntului, glasul 1 (o dată). „Slavă…” – alt tropar al sfîntului, glasul al 2-lea. „Şi acum…” – troparul Născătoarei, glasul al 8-lea. Ectenia întreită şi a cererilor, apoi Otpustul praznical scurt – ca la Vecernie.

La Ceasuri – troparul Născătoarei; „Slavă…” – troparul sfîntului. Condacul Născătoarei şi sfîntului se rînduiesc.

La Liturghie, după Vhod:

  1. în bisericile cu hramul Mîntuitorului – troparul hramului, troparul Născătoarei, troparul sfîntului, alt tropar al sfîntului; condacul sfîntului. „Slavă…” – condacul hramului. „Şi acum…” – condacul Născătoarei.
  2. în bisericile cu hramul Maicii Domnului şi al unui sfînt – troparul Născătoarei, troparul sfîntului, alt tropar al sfîntului. „Slavă…” – condacul sfîntului. „Şi acum…” – condacul Născătoarei.

Însemnare. Dacă se face slujbă cu Polieleu, atunci numai în bisericile cu hramul unui sfînt troparele şi condacele se cîntă altfel: troparul Născătoarei, troparul hramului, troparul sfîntului, alt tropar al sfîntului; condacul hramului. „Slavă…” – condacul sfîntului. „Şi acum…” – condacul Născătoarei.

Prochimenul, Apostolul, stihurile de la „Aliluia” şi Evanghelia – Născătoarei şi sfîntului[20].

Chinonicul – Născătoarei („Paharul mîntuirii voi lua…”) şi sfîntului („Întru pomenire veşnică va fi dreptul…”).

Otpustul praznical scurt – ca la Vecernie (nu se pomeneşte nici autorul Liturghiei[21]).

19/6 iulie. Duminica a 7-a după Cincizecime. Glasul al 6-lea. Cuviosul Sisoe cel Mare.

Slujba cuviosului din Mineu se uneşte cu cea a Învierii din Octoih.

La Ceasul 9 – troparul şi condacul Cuviosului Atanasie Athonitul (5 iulie).

La Vecernia Mare – „Fericit bărbatul”, toată Catisma 1-a.

La „Doamne strigat-am” (glasul al 6-lea) – stihirile pe 10: ale Învierii – 7 şi ale cuviosului – 3. „Slavă… Şi acum…” – dogmatica, glasul al 6-lea: „Cine nu te va ferici…”.

Vhod. „Lumină lină”. Prochimenul zilei, glasul al 6-lea: „Domnul S-a împărăţit…”. Ectenia întreită: „Să zicem toţi, din tot sufletul…”, „Învredniceşte-ne, Doamne”, Ectenia cererilor.

La Stihoavnă – stihirile Învierii, glasul al 6-lea. „Slavă… Şi acum…” – bogorodicina Învierii, acelaşi glas: „Făcătorul şi izbăvitorul meu…”.

După „Sfinte Dumnezeule” – troparul Învierii, glasul al 6-lea (o dată). „Slavă…” – troparul cuviosului, glasul 1: „Locuitor pustiului…” (de obşte). „Şi acum…” – bogorodicina Învierii, acelaşi glas: „Gavriil zicînd ţie…” (după glasul de la „Slavă…”).

Otpustul mare din zi de duminică: „Cel ce a înviat din morţi, Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale; ale Sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli; ale Sfîntului [al cărui hram îl poartă biserica]; ale Preacuviosului Părintelui nostru Sisoe cel Mare, a cărui pomenire o săvîrşim; ale Sfinţilor şi drepţilor dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana şi pentru ale tuturor sfinţilor; să ne miluiască şi să ne mîntuiască pe noi, ca un bun şi de oameni iubitor”[22].

Însemnare. Dacă se slujeşte Priveghere de toată noaptea, atunci la Litie – stihira hramului. „Slavă… Şi acum…” – bogorodicina Învierii, acelaşi glas (de la Stihoavna Vecerniei). La binecuvîntarea prinoaselor se cîntă „Născătoare de Dumnezeu Fecioară…” (de 3 ori).

La Utrenie, la „Dumnezeu este Domnul” – troparul Învierii, glasul al 6-lea (de 2 ori). „Slavă…” – troparul cuviosului, glasul 1. „Şi acum…” – bogorodicina Învierii, acelaşi glas: „Gavriil zicînd ţie…” (după glasul de la „Slavă…”).

Catisma a 2-a şi a 3-a. Ecteniile mici. Sedelnele Învierii, glasul al 6-lea[23].

Catisma a 17-a (Psalmul 118).

Însemnare. Conform Tipicului, în această perioadă (de la Duminica Tomei şi pînă la odovania Înălţării Sfintei Cruci), duminica la Utrenie se cîntă Psalmul 118 pe glasul al 5-lea, indiferent de glasul zilei. Apoi, fără a cînta  „Slavă… Şi acum…”, „Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule” (de 3 ori), imediat se cîntă „Binecuvîntările Învierii”. Cădirea bisericii se face în timpul cîntării Psalmului 118 (sau s-ar putea şi în timpul „Binecuvîntărilor Învierii”), începînd din altar cu Uşile Împărăteşti închise. Acestea se deschid abia la citirea Evangheliei (vezi: TIPICON, capitolul 2: Rînduiala Vecerniei Mari, adică Privegherea de toată noaptea, şi Utrenia Învierii; capitolul 19: Pentru citirea Catismelor, Chişinău, 2007, pp. 16-17, 40-41). În practică însă, în locul Catismei a 17-a (Psalmul 118), pe tot parcursul anului se cîntă Polieleul (Psalmii 134 şi 135, reduşi şi aceştia la 4 stihuri). Chiar şi în situaţia respectivă, cînd se cîntă permanent Polieleul, deschiderea Uşilor Împărăteşti şi ieşirea slujitorilor în mijlocul bisericii pentru a începe cădirea, ar trebui să se facă doar cînd duminica cade vreo sărbătoare mare sau vreun sfînt cu Priveghere (vezi: TIPICON, capitolul 2: Rînduiala Vecerniei Mari, adică Privegherea de toată noaptea, şi Utrenia Învierii, însemnarea a 3-a şi a 4-a, Chişinău, 2007, p. 18).

„Binecuvîntările Învierii”. Ectenia mică. Ipacoi-ul, Antifoanele şi Prochimenul glasului al 6-lea. Evanghelia Învierii – a 7-a. „Învierea lui Hristos văzînd”. Psalmul 50. „Slavă…” – „Pentru rugăciunile Apostolilor Tăi…”. „Şi acum…” – „Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu…”. Stihira Învierii, glasul al 6-lea: „Înviind Iisus din mormînt…”.

Canoanele – Învierii cu irmosul pe 4, Crucii şi Învierii pe 3, Născătoarei (din Octoih) pe 3 şi cuviosului pe 4.

Catavasii  „Deschide-voi gura mea…”.

După cîntarea a 3-a – condacul cuviosului, glasul al 4-lea (vezi după cîntarea a 6-a). Sedealna cuviosului: „Cu puterea înfrînării…” (de 2 ori). „Slavă… Şi acum…” – bogorodicina din Mineu: „Şi hrănitoare a lui Dumnezeu…” (vezi după cîntarea a 3-a).

După cîntarea a 6-a – condacul şi icosul Învierii, glasul al 6-lea.

La cîntarea a 9-a„Ceea ce eşti mai cinstită…”.

După cîntarea a 9-a – „Sfînt este Domnul Dumnezeul nostru”. Luminînda Învierii – a 7-a. „Slavă…” – Luminînda cuviosului: „Patimile sufletului…”. „Şi acum…” – bogorodicina Învierii – a 7-a.

„Toată suflarea” (glasul al 6-lea) şi Psalmii Laudelor (148, 149, 150).

La Laude: stihirile Învierii, glasul al 6-lea – 8. „Slavă…” – stihira Evangheliei a 7-a. „Şi acum…” – bogorodicina „Preabinecuvîntată eşti Născătoare…”.

Doxologia Mare se cîntă. După „Sfinte Dumnezeule” – troparul Învierii, glasul al 8-lea: „Înviat-ai din mormînt…”. Ectenia întreită şi a cererilor, apoi Otpustul mare al duminicii (ca la Vecernie).

La Ceasuri – troparul Învierii; „Slavă…” – troparul cuviosului. Numai condacul Învierii.

La Liturghie, după Vhod:

  1. în bisericile cu hramul Mîntuitorului – troparul Învierii, troparul cuviosului. „Slavă…” – condacul cuviosului. „Şi acum…” – condacul Învierii.
  2. în bisericile cu hramul Maicii Domnului – troparul Învierii, troparul hramului, troparul cuviosului; condacul Învierii. „Slavă…” – condacul cuviosului. „Şi acum…” – condacul hramului.
  3. în bisericile cu hramul unui sfînt – troparul Învierii, troparul hramului, troparul cuviosului; condacul Învierii, condacul hramului. „Slavă…” – condacul cuviosului. „Şi acum…” – condacul Născătoarei: „Ceea ce eşti păzitoarea creştinilor…” (vezi la sfîrşitul Obedniţei sau după cîntarea a 6-a a Paraclisului Maicii Domnului).

Prochimenul şi stihurile de la „Aliluia” – Învierii (glasul al 6-lea) şi cuviosului.

Apostolul şi Evanghelia – Duminicii a 7-a după Cincizecime şi cuviosului.

Chinonicul – Învierii („Lăudaţi pe Domnul din ceruri…”) şi cuviosului („Întru pomenire veşnică va fi dreptul…”).

Otpustul mare din zi de duminică: „Cel ce a înviat din morţi, Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale; ale Sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli; ale celui între sfinţi Părintelui nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului; ale Sfîntului [al cărui hram îl poartă biserica]; ale Preacuviosului Părintelui nostru Sisoe cel Mare, a cărui pomenire o săvîrşim; ale Sfinţilor şi drepţilor dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana şi pentru ale tuturor sfinţilor; să ne miluiască şi să ne mîntuiască pe noi, ca un bun şi de oameni iubitor”[24].

26/13 iulie. Duminica a 8-a după Cincizecime. Glasul al 7-lea. Sfinţii Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon (451)[25].

Soborul Sfîntului Arhanghel Gavriil, Preacuviosul Ştefan savaitul şi Sfînta Muceniţă Golinduh.

Slujba Învierii din Octoih se uneşte cu cea a Sfinţilor Părinţi din Mineu (vezi după 16 iulie). Slujba Sfîntului Arhanghel Gavriil se transferă la Pavecerniţă[26].

La Ceasul 9 – troparul mucenicilor (de obşte). „Slavă…” – troparul Cuviosului Mihail (de obşte). Condacul mucenicilor sau al cuviosului (12 iulie).

La Vecernia Mare – „Fericit bărbatul”, toată Catisma 1-a.

La „Doamne strigat-am” (glasul al 7-lea) – stihirile pe 10: ale Învierii – 4 şi ale Sfinţilor Părinţi – 6. „Slavă…” – a Sfinţilor Părinţi, glasul al 6-lea: „Pe trîmbiţele Duhului…”. Şi acum…” – dogmatica, glasul al 7-lea: „Maică te-ai cunoscut…”.

Vhod. „Lumină lină”. Prochimenul zilei, glasul al 6-lea: „Domnul S-a împărăţit…”. Paremiile Sfinţilor Părinţi – 3. Ectenia întreită: „Să zicem toţi, din tot sufletul…”, „Învredniceşte-ne, Doamne”, Ectenia cererilor.

La Stihoavnă – stihirile Învierii, glasul al 7-lea. „Slavă…” – a Sfinţilor Părinţi, glasul al 3-lea: „Osîrduitori păzitori…”. Şi acum…” – bogorodicina Învierii (vezi în Mineu), acelaşi glas: „Fără de sămînţă…”.

După „Sfinte Dumnezeule” – troparul Învierii, glasul al 7-lea (o dată). „Slavă…” – troparul Sfinţilor Părinţi, glasul al 4-lea: „Preaslăvit eşti Hristoase…”. „Şi acum…” – bogorodicina Învierii, acelaşi glas: „Taina cea din veac ascunsă…” (după glasul de la „Slavă…”).

Otpustul praznical deplin al duminicii: Cel ce a înviat din morţi, Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale; ale Sfîntului [al cărui hram îl poartă biserica]; ale Sfinţilor Părinţi de la cele 6 Sinoade Ecumenice, a căror pomenire o săvîrşim şi pentru ale tuturor sfinţilor; să ne miluiască şi să ne mîntuiască pe noi, ca un bun şi de oameni iubitor”[27].

Însemnare. Dacă se slujeşte Priveghere de toată noaptea, atunci la Litie – stihira hramului „Slavă…” – a Sfinţilor Părinţi, glasul al 4-lea: „Pomenirea cea de peste ani…”.  Şi acum…” – bogorodicina Învierii (vezi în Mineu), acelaşi glas: „Caută spre rugăciunea robilor tăi…”. La binecuvîntarea prinoaselor se cîntă „Născătoare de Dumnezeu Fecioară…” (de 2 ori) şi troparul Sfinţilor Părinţi (o dată).

La Utrenie, la „Dumnezeu este Domnul” – troparul Învierii, glasul al 7-lea (de 2 ori). „Slavă…” – troparul Sfinţilor Părinţi, glasul al 4-lea. „Şi acum…” – bogorodicina Învierii, acelaşi glas: „Taina cea din veac ascunsă…” (după glasul de la „Slavă…”).

Catisma a 2-a şi a 3-a. Ecteniile Mici. Sedelnele Învierii, glasul al 7-lea[28].

Catisma a 17-a (Psalmul 118)[29]. „Binecuvîntările Învierii”. Ectenia mică. Ipacoi-ul, Antifoanele şi Prochimenul glasului al 7-lea. Evanghelia Învierii – a 8-a. „Învierea lui Hristos văzînd”. Psalmul 50. „Slavă…” – „Pentru rugăciunile Apostolilor Tăi…”. „Şi acum…” – „Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu…”. Stihira Învierii, glasul al 6-lea: „Înviind Iisus din mormînt…”.

Canoanele – Învierii cu irmosul pe 4, Născătoarei (din Octoih) pe 2 şi Sfinţilor Părinţi (ambele canoane) pe 8.

Catavasiile„Deschide-voi gura mea…”.

După cîntarea a 3-a – condacul şi icosul Învierii, glasul al 7-lea (vezi după cîntarea a 6-a). Sedealna Sfinţilor Părinţi: „Luminătorii prealuminaţi…” (de 2 ori). „Slavă… Şi acum…” – bogorodicina din Mineu: „Degrab primeşte, stăpînă…” (vezi după cîntarea a 3-a).

După cîntarea a 6-a – condacul şi icosul Sfinţilor Părinţi, glasul al 8-lea.

La cîntarea a 9-a„Ceea ce eşti mai cinstită…”.

După cîntarea a 9-a – „Sfînt este Domnul Dumnezeul nostru”. Luminînda Învierii – a 8-a. „Slavă…” – Luminînda Sfinţilor Părinţi: „Pomenirea dumnezeieştilor Părinţi…”. „Şi acum…” – bogorodicina din Mineu: „Pentru rugăciunile Maicii Tale…”.

„Toată suflarea” (glasul al 7-lea) şi Psalmii Laudelor  (148, 149, 150).

La Laude – stihirile pe 8: ale Învierii, glasul al 7-lea – 4 şi ale Sfinţilor Părinţi – 4 (prima stihiră – de 2 ori, la rînd; ultimele stihuri din Mineu). „Slavă…” – a Sfinţilor Părinţi, glasul al 8-lea: „Ceata Sfinţilor Părinţi…”. „Şi acum…” – bogorodicina „Preabinecuvîntată eşti Născătoare…”.

Doxologia Mare se cîntă. După „Sfinte Dumnezeule” – troparul Învierii, glasul al 4-lea: „Astăzi mîntuirea a toată lumea s-a făcut…”. Ectenia întreită şi a cererilor, apoi Otpustul praznical deplin (ca la Vecernie).

Înainte de Ceasul 1 – „Slavă… Şi acum…” şi stihira Evangheliei a 8-a.

La Ceasuri – troparul Învierii. „Slavă…” – troparul Sfinţilor Părinţi. Condacul Învierii şi al Sfinţilor Părinţi se rînduiesc.

La Liturghie, după Vhod:

  1. în bisericile cu hramul Mîntuitorului – troparul Învierii, troparul Sfinţilor Părinţi. „Slavă…” – condacul Sfinţilor Părinţi. „Şi acum…” – condacul Învierii.
  2. în bisericile cu hramul Maicii Domnului – troparul Învierii, troparul hramului, Sfinţilor Părinţi; condacul Învierii. „Slavă…” – condacul Sfinţilor Părinţi. „Şi acum…” – condacul hramului.
  3. în bisericile cu hramul unui sfînt – troparul Învierii, Sfinţilor Părinţi; condacul Învierii,. „Slavă…” – condacul Sfinţilor Părinţi. „Şi acum…” – condacul Născătoarei: „Ceea ce eşti păzitoarea creştinilor…” (vezi la sfîrşitul Obedniţei sau după cîntarea a 6-a a Paraclisului Maicii Domnului).

Prochimenul şi stihurile de la „Aliluia” – Învierii (glasul al 7-lea) şi Sfinţilor Părinţi[30].

Apostolul şi Evanghelia – Duminicii a 8-a după Cincizecime şi Sfinţilor Părinţi.

Chinonicul – Învierii: „Lăudaţi pe Domnul din ceruri…” şi Sfinţilor Părinţi: „Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul…”.

Otpustul praznical deplin al duminicii: Cel ce a înviat din morţi, Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale; ale celui între sfinţi Părintelui nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului; ale Sfîntului [al cărui hram îl poartă biserica]; ale Sfinţilor Părinţi de la cele 6 Sinoade Ecumenice, a căror pomenire o săvîrşim şi pentru ale tuturor sfinţilor; să ne miluiască şi să ne mîntuiască pe noi, ca un bun şi de oameni iubitor”.

28/15 iulie. Marţi. Sfîntul întocmai cu Apostolii marele cneaz Vladimir, în Sfîntul Botez Vasilie. Sfinţii Mucenici Chiric şi Iulita.

Slujba cu Priveghere a Sfîntului cneaz Vladimir se săvîrşeşte după Mineul slavonesc (A). De asemenea, arătăm şi rînduiala slujbei pe 6 a mucenicilor unită cu cea a Octoihului (B).  

La Ceasul 9 – troparul şi condacul Sfîntului Apostol Achila (14 iulie).

  1. La Vecernia Mare – „Fericit bărbatul”, prima „Slavă…” a Catismei 1-a.

La „Doamne strigat-am” (glasul al 4-lea) – stihirile sfîntului, glasul al 8-lea pe 8 (fiecare stihiră – de 2 ori, la rînd). „Slavă…” – a sfîntului, glasul al 8-lea: „Приидите, стецемся вси…”. „Şi acum…” – dogmatica, acelaşi glas: „Împăratul cerurilor…”.

Vhod. „Lumină lină”. Prochimenul zilei (de luni seara), glasul 4: „Domnul mă va auzi…”. Paremiile sfîntului – 3 (vezi slujba Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, 21 mai). Ectenia întreită: „Să zicem toţi, din tot sufletul…”, „Învredniceşte-ne, Doamne”, Ectenia cererilor.

La Litie – stihira hramului şi stihira sfîntului, glasul al 2-lea. „Slavă…” – a sfîntului, glasul al 6-lea: „Приидите, стецемся вси верно…”. „Şi acum…” – bogorodicina Învierii, acelaşi glas: „Făcătorul şi izbăvitorul meu…”.

La Stihoavnă – stihirile sfîntului, glasul al 8-lea (cu stihurile din Mineu). „Slavă…” – a sfîntului, acelaşi glas: „Начальника благочестия…”. „Şi acum…” – bogorodicina Învierii, acelaşi glas: „Fecioară nenuntită…”[31].

După „Sfinte Dumnezeule” – troparul sfîntului, glasul al 4-lea (o dată). „Slavă… Şi acum…” – bogorodicina Învierii, acelaşi glas: „Taina cea din veac ascunsă…”.

Troparul Sfîntului Cneaz Vladimir, glasul al 4-lea:

Asemănatu-te-ai negustorului care căuta mărgăritarul cel bun,/ stăpînitorule mărite Vladimire,/ stînd pe înălţimea scaunului maicii cetăţilor, a Kievului celui de Dumnezeu mîntuit,/ credinţa cea drept-slăvitoare căutînd, ai trimis după ea la cetatea împărătească,/ aflat-ai mărgăritarul cel fără de preţ, pe Hristos,/ Care te-a ales ca pe un al doilea Pavel,/ izbăvindu-te de orbirea cea sufletească şi trupească prin baia Sfîntului Botez./ Pentru aceasta noi prăznuim adormirea ta;/ roagă-te să se mîntuiască ţara aceasta/ conducătorii şi poporul ei cel iubitor de Hristos.

Otpustul praznical scurt: „Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru…” (vezi schema din 12 iulie/29 iunie).

Însemnare. Dacă se slujeşte Priveghere de toată noaptea, atunci la Litie se pun stihirile aşa cum s-a arătat mai sus, iar la binecuvîntarea pîinilor se cîntă troparul sfîntului (de 2 ori) şi „Născătoare de Dumnezeu Fecioară…” (o dată).

La Utrenie, la „Dumnezeu este Domnul” – troparul sfîntului, glasul al 4-lea (de 2 ori). „Slavă… Şi acum…” – bogorodicina Învierii, acelaşi glas: „Taina cea din veac ascunsă…”.

Catisma a 7-a şi a 8-a. Ecteniile mici. Sedelnele sfîntului.

Polieleul (Psalmii 134, 135). „Mărimu-te…”[32] cu stihurile din psalmi (vezi la sfîrşitul Psaltirii, 21 mai). Ectenia Mică. Sedealna sfîntului după Polieleu: „Скорое и твердое стяжал еси…”. „Slavă…” – altă Sedealnă a sfîntului după Polieleu: „Скоро предвари, княже…”. „Şi acum…” – bogorodicina din Mineu: „Слово Отчее Христа Бога нашего…”. Antifonul 1 de la glasul al 4-lea, de duminică: „Din tinereţele mele…”. Prochimenul sfîntului, glasul al 4-lea: „Înălţat-am pe cel ales din poporul meu”; stih: „Pentru că mîna Mea îl va ajuta şi braţul Meu îl va întări”. Evanghelia sfîntului[33]. Psalmul 50. „Slavă…” – „Pentru rugăciunile Sfîntului întocmai cu Apostolii marelui cneaz Vladimir…”. „Şi acum…” – „Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu…”. Stihira sfîntului, glasul al 6-lea: „Апостолом ревнителя Владимира…”.

Canoanele – Născătoarei[34] pe 6 (irmoasele – de 2 ori) şi sfîntului (ambele canoane) pe 8.

Catavasii„Deschide-voi gura mea…”.

După cîntarea a 3-a – Sedealna sfîntului: „В молитвах бдяй присно…” (de 2 ori). „Slavă… Şi acum…” – bogorodicina din Mineu: „Богородице безневестная чистая…”.

După cîntarea a 6-a – condacul şi icosul sfîntului, glasul al 8-lea.

Condacul Sfîntului Cneaz Vladimir, glasul al 8-lea:

Asemănîndu-te marelui Apostol Pavel, întru înţelepciune, preamărite Vladimire,/ ai părăsit slujirea cea idolească/ şi, ca un bărbat desăvîrşit, te-ai  împodobit cu porfira dumnezeiescului Botez;/ şi acum, stînd cu veselie înaintea  Mîntuitorului Hristos,/ roagă-L să se mîntuiască conducătorii ţării şi poporul ei.

La cîntarea a 9-a„Ceea ce eşti mai cinstită…”.

După cîntarea a 9-a – Luminînda sfîntului: „Светильницы, просветивше вселенную всю…” (de 2 ori). „Slavă… Şi acum…” – bogorodicina Mineului: „Во двою волю…”.

„Toată suflarea” (glasul al 4-lea) şi Psalmii Laudelor (148, 149, 150).

La Laude: stihirile sfîntului, glasul al 4-lea – 4 (prima stihiră – de 2 ori, la rînd). „Slavă…” – a sfîntului, glasul al 2-lea: „Не от человек…”. „Şi acum…” – bogorodicina din Octoih, acelaşi glas, de la Stihoana Utreniei din ziua de marţi.

Doxologia Mare se cîntă. După „Sfinte Dumnezeule” – troparul sfîntului, glasul al 4-lea (o dată). „Slavă… Şi acum…” – bogorodicina Învierii, acelaşi glas: „Taina cea din veac ascunsă…”. Ectenia întreită şi a cererilor, apoi Otpustul praznical scurt – ca la Vecernie.

La Ceasuri – troparul şi condacul sfîntului.

La Liturghie, după Vhod:

  1. în bisericile cu hramul Mîntuitorului şi al Maicii Domnului – troparul hramului, troparul sfîntului. „Slavă…” – condacul sfîntului. „Şi acum…” – condacul hramului.
  2. în bisericile cu hramul unui sfînt – troparul sfîntului. „Slavă…” – condacul sfîntului. „Şi acum…” – condacul Născătoarei: „Ceea ce eşti păzitoarea creştinilor…” (vezi la sfîrşitul Obedniţei sau după cîntarea a 6-a a Paraclisului Maicii Domnului).

Însemnare. Dacă în cinstea sfîntului sărbătorit se face slujbă cu Priveghere, atunci în bisericile cu hramul unui sfînt troparul şi condacul hramului se lasă.

Prochimenul şi stihurile de la „Aliluia” – sfîntului[35].

Apostolul şi Evanghelia – sfîntului[36].

Chinonicul sfîntului„Întru pomenire veşnică va fi dreptul…”.

Otpustul praznical scurt – ca la Vecernie (nu se pomeneşte nici autorul Liturghiei).

 

  1. La Vecernia din zi de rînd – Catisma a 6-a.

La „Doamne strigat-am” (glasul al 7-lea) – stihirile pe 6: ale Octoihului, glasul al 7-lea – 3 şi ale mucenicilor – 3. „Slavă…” – a mucenicilor, glasul al 6-lea: „Veniţi toţi de vedeţi…”. „Şi acum…” – bogorodicina din Mineu, acelaşi glas: „Născătoare de Dumnezeu, tu eşti viţa cea adevărată…”.

Vhod nu se face. „Lumină lină”. Prochimenul zilei (de luni seara), glasul 4: „Domnul mă va auzi…”. „Învredniceşte-ne, Doamne” se citeşte. Ectenia cererilor: „Să plinim rugăciunea noastră cea de seară…”.

La Stihoavnă – stihirile Octoihului, glasul al 7-lea. „Slavă…” – a mucenicilor, glasul al 8-lea: „Cel de trei ani…”. „Şi acum…” – bogorodicina din Mineu, acelaşi glas: „Stăpînă, primeşte rugăciunile…”.

După „Sfinte Dumnezeule” – troparul mucenicilor, glasul al 4-lea: „Mucenici Tăi, Doamne…” (de obşte). „Slavă… Şi acum…” – bogorodicina Otpustului[37], acelaşi glas: „Celei ce a fost hrănită în Templu…”. Ectenia întreită: „Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule…”.

Otpustul mare al zilei de marţi (cu Uşile Împărăteşti închise): „Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale; ale Sfîntului Prooroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan; ale Sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli; ale Sfîntului [al cărui hram îl poartă biserica]; ale Sfinţilor Mucenici Chiric şi Iulita, a căror pomenire o săvîrşim; ale Sfinţilor şi drepţilor dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana şi pentru ale tuturor sfinţilor; să ne miluiască şi să ne mîntuiască pe noi, ca un bun şi de oameni iubitor”.

La Utrenie, la „Dumnezeu este Domnul” – troparul mucenicilor, glasul al 4-lea. „Slavă… Şi acum…” – bogorodicina Otpustului, acelaşi glas: „Celei ce a fost hrănită în Templu…”.

Catisma a 7-a şi a 8-a. Ectenii mici nu se zic. Sedelnele Octoihului de la glasul al 7-lea. Psalmul 50.

Canoanele – Octoihului (canonul 1 cu irmosul pe 6, canonul al 2-lea pe 4) şi mucenicilor pe 4.

Catavasiile se cîntă doar după cîntările a 3-a, a 6-a, a 8-a şi a 9-a – irmoasele canonului din Mineu (al mucenicilor).

După cîntarea a 3-a – Sedealna mucenicilor. „Slavă… Şi acum…” – bogorodicina din Mineu: „Preasfîntă Fecioară, Maica lui Dumnzeu…”.

După cîntarea a 6-a – condacul şi icosul mucenicilor, glasul al 4-lea.

La cîntarea a 9-a„Ceea ce eşti mai cinstită…”.

După cîntarea a 9-a – „Cuvine-se cu adevărat”. Luminînda mucenicilor. „Slavă… Şi acum…” – bogorodicina din Mineu: „Bucură-te cămară veselitoare…”.

Psalmii Laudelor (148, 149, 150). Stihirile mucenicilor, glasul 1 – 4. „Slavă…” – a mucenicilor, acelaşi glas: „Prunc te-ai arătat…”. „Şi acum…” – bogorodicina din Mineu, acelaşi glas: „Toată nădejdea mea…”.

Preotul: „Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina” („Ţie slavă se cuvine, Doamne Dumnezeul nostru…” nu se zice).

Doxologia Mare din zi de rînd se citeşte: „Slavă întru cei de sus…”, „În toate zilele bine Te voi cuvînta…”, „Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă…”, „Tinde mila Ta…”, „Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta…” şi pînă la sfîrşit. Ectenia cererilor.

La Stihoavnă – stihirile Octoihului, glasul al 7-lea (cu stihurile din Ceaslov). „Slavă…” – a mucenicilor, glasul al 4-lea: „Bucură-te şi te veseleşte…”. „Şi acum…” – bogorodicina din Mineu, acelaşi glas: „De toate primejdiile păzeşte…”.

 „Bine este a ne mărturisi Domnului…”. După „Sfinte Dumnezeule” – troparul mucenicilor, glasul al 4-lea. „Slavă… Şi acum…” – bogorodicina Otpustului[38], acelaşi glas: „Pe tine cea mai înaltă decît făptura…”.

Ectenia întreită: „Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule…”. După vozglas – preotul: „Înţelepciunie”, corul: „Părinte binecuvîntează”, preotul: „Cel ce este binecuvîntat…”, corul: „Amin. Întăreşte, Dumnezeule…” şi imediat Ceasul 1.

La Ceasuri – troparul şi condacul mucenicilor.

După Ceasul 1 – Otpustul Mare al zilei de marţi (ca la Vecernie).

La Liturghie, după Vhod:

  1. în bisericile cu hramul Mîntuitorului şi al Maicii Domnului – troparul hramului, troparul zilei, troparul mucenicilor; condacul zilei, condacul mucenicilor. „Slavă…” – condacul „Cu sfinţii odihneşte…”. „Şi acum…” – condacul hramului.
  2. în bisericile cu hramul unui sfînt – troparul zilei, troparul hramului, troparul mucenicilor; condacul zilei, condacul hramului, condacul mucenicilor. „Slavă…” – condacul „Cu sfinţii odihneşte…”. „Şi acum…” – condacul Născătoarei: „Ceea ce eşti păzitoarea creştinilor…”.

Prochimenul, Apostolul, stihurile de la „Aliluia”, Evanghelia şi Chinonicul – zilei de marţi şi mucenicilor.

Otpustul mare al zilei de marţi: „Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale; ale Sfîntului Prooroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan; ale Sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli; ale celui între sfinţi Părintelui nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului; ale Sfîntului [al cărui hram îl poartă biserica]; ale Sfinţilor Mucenici Chiric şi Iulita, a căror pomenire o săvîrşim; ale Sfinţilor şi drepţilor dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana şi pentru ale tuturor sfinţilor; să ne miluiască şi să ne mîntuiască pe noi, ca un bun şi de oameni iubitor”.

30/17 iulie. Joi. Sfînta Mare Muceniţa Marina.

Slujba muceniţei cu Doxologie se săvîrşeşte împreună cu cea din Octoih.

La Ceasul 9 – troparul şi condacul Sfîntului Mucenic Atinoghen (16 iulie).

La Vecernia din zi de rînd – Catisma a 12-a.

La „Doamne strigat-am” (glasul al 8-lea) – stihirile muceniţei, glasul al 8-lea pe 6 (fiecare stihiră – de 2 ori, la rînd). „Slavă…” – a muceniţei, glasul al 2-lea: „Cu glas de bucurie…”. „Şi acum…” – dogmatica, acelaşi glas: „Trecut-a umbra Legii…”.

Vhod nu este. „Lumină lină”. Prochimenul zilei (de miercuri seara), glasul al 5-lea: „Dumnezeule întru numele Tău mîntuieşte-mă…”.  Se citeşte „Învredniceşte-ne, Doamne…”. Ectenia cererilor.

La Stihoavnă – stihirile muceniţei, glasul al 2-lea (cu stihurile din Mineu). „Slavă…” – a muceniţei, glasul al 6-lea: „De-a dreapta Mîntuitorului…”. „Şi acum…” – bogorodicina din Mineu, acelaşi glas: „Născătoare de Dumnezeu, tu eşti viţa cea adevărată…”.

După „Sfinte Dumnezeule” – troparul muceniţei, glasul al 4-lea: „Mieluşeaua Ta, Iisuse, Marina…” (o dată). „Slavă… Şi acum…” – bogorodicina Învierii, acelaşi glas: „Taina cea din veac ascunsă…”. Ectenia întreită: „Miluieşte-ne, Dumnezeule…”.

Otpustul mare al zilei de joi (cu Uşile Împărăteşti închise): „Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale; ale Sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli; ale celui între sfinţi Părintelui nostru Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni; ale Sfîntului [al cărui hram îl poartă biserica]; ale Sfintei Mare Muceniţe Marina, a cărui pomenire o săvîrşim; ale Sfinţilor şi drepţilor dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana şi pentru ale tuturor sfinţilor; să ne miluiască şi să ne mîntuiască pe noi, ca un bun şi de oameni iubitor”.

La Utrenie, la „Dumnezeu este Domnul” – troparul muceniţei, glasul al 4-lea (de 2 ori). „Slavă… Şi acum…” – bogorodicina Învierii, acelaşi glas: „Taina cea din veac ascunsă…”.

Catisma a 13-a şi a 14-a. Ecteniile mici. Sedealna muceniţei: „Marina, muceniţă a lui Hristos…” (de 2 ori). „Slavă… Şi acum…” – bogorodicina din Mineu: „Spăimîntatu-s-a Iosif…” (vezi după cîntarea a 3-a a canonului)[39]. Psalmul 50.

Canoanele – Octoihului: primul canon pe 4 (cu irmosul, fără martirice), iar al doilea pe 4 şi muceniţei din Mineu (la alegere) pe 6.

Catavasii„Deschide-voi gura mea…”.

După cîntarea a 3-a – Sedealna muceniţei: „Marina, muceniţă a lui Hristos…” (de 2 ori). „Slavă… Şi acum…” – bogorodicina din Mineu: „Spăimîntatu-s-a Iosif…”.

După cîntarea a 6-a – condacul şi icosul muceniţei, glasul al 3-lea.

La cîntarea a 9-a„Ceea ce eşti mai cinstită…”.

După cîntarea a 9-a – Luminînda muceniţei (de 2 ori). „Slavă… Şi acum…” – bogorodicina Mineului: „Ceea ce eşti turn de aur…”.

„Toată suflarea” (glasul al 4-lea) şi Psalmii Laudelor (148, 149, 150).

La Laude: stihirile muceniţei, glasul al 4-lea pe 4 (prima stihiră – de 2 ori, la rînd). „Slavă…” – a muceniţei, glasul al 6-lea: „Pe calea chinuirii…”. „Şi acum…” – bogorodicina din Mineu, acelaşi glas: „Născătoare de Dumnezeu, tu eşti viţa cea adevărată…”.

Doxologia Mare se cîntă. După „Sfinte Dumnezeule” – troparul muceniţei, glasul al 4-lea (o dată). „Slavă… Şi acum…” – bogorodicina Învierii, acelaşi glas: „Taina cea din veac ascunsă…”. Ectenia întreită şi a cererilor, apoi Otpustul Mare al zilei – ca la Vecernie (Uşile Împărăteşti deschise).

La Ceasuri – troparul şi condacul muceniţei.

La Liturghie, după Vhod:

  1. în bisericile cu hramul Mîntuitorului şi al Maicii Domnului – troparul hramului, troparul muceniţei. „Slavă…” – condacul muceniţei. „Şi acum…” – condacul hramului.
  2. în bisericile cu hramul unui sfînt – troparul hramului, troparul muceniţei; condacul hramului. „Slavă…” – condacul muceniţei. „Şi acum…” – condacul Născătoarei: „Ceea ce eşti păzitoarea creştinilor…” (vezi la sfîrşitul Obedniţei sau după cîntarea a 6-a a Paraclisului Maicii Domnului).

Prochimenul, Apostolul, stihurile de la „Aliluia” şi Evanghelia – zilei de joi şi muceniţei.

Chinonicul – zilei de joi („În tot pămîntul a ieşit vestirea lor…”) şi muceniţei („Întru pomenire veşnică va fi dreptul…”).

Otpustul mare al zilei de joi: „Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale; ale Sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli; ale celui între sfinţi Părintelui nostru Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni; ale celui între sfinţi Părintelui nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului; ale Sfîntului [al cărui hram îl poartă biserica]; ale Sfintei Mare Muceniţe Marina, a cărui pomenire o săvîrşim; ale Sfinţilor şi drepţilor dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana şi pentru ale tuturor sfinţilor; să ne miluiască şi să ne mîntuiască pe noi, ca un bun şi de oameni iubitor”.

[1] După tradiţie, în timpul citirii Paremiilor din Noul Testament Uşile Împărăteşti rămîn deschise.

[2] La Vecernia din zi de rînd această ectenie începe cu cererea „Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta…” şi se spune la sfîrşitul Vecerniei, după cîntarea troparelor.

[3] Conform Tipicului, stihirile Litiei, Stihoavnei, Laudelor trebuie cîntate. De aceea ar fi bine ca cel puţin prima şi ultima stihiră din fiecare grup să fie cîntate.

[4] Este mult mai corect şi potrivit de a cere ca Dumnezeu să întărească şi să păzească „Sfînta Biserică” (ca comunitate de credincioşi) şi nu „sfînt locaşul”, care desemnează doar clădirea (zidurile) bisericii (vezi şi Ceaslovul, ediţia a doua, Bucureşti, 1993, p. 73).

[5] Aşa se face tot timpul încheierea Vecerniei Mari separate de Utrenie, dar şi a Utreniei la care se căntă Doxologia Mare.

[6] Aceasta este schema Otpustului praznical scurt de duminică, atunci cînd se prăznuieşte vreun sfînt cu priveghere, atît pentru Vecernie şi Utrenie, cît şi pentru Liturghie. În general, Otpustului praznical scurt se mai zice şi la sărbătorile împărăteşti, la sărbătorile Tăierea împrejur a Domnului şi Acoperămîntul Maicii Domnului, la sfinţii care au slujbă cu Priveghere (inclusiv şi sfîntul hramului), în Duminica Tomei, Săptămîna Patimilor şi Săptămîna Luminată (vezi: Сергей Ванюков, Богослужебные отпусты // Богослужебные указания на 2005 год для священно-церковнослужителей, Москва, 2004, с. 651-652).

[7] Aceste slujbe sunt obligatorii pentru mănăstiri.

[8] Tocmai din acest considerent Tipicul prevede pentru anotimpurile de toamnă şi iarnă, cînd nopţile sunt mai lungi, să se citească cîte 3 Catisme la Utrenie.

[9] Conform Tipicului, în acest moment se începe a citi cuvîntul de învăţătură din Noul Testament (Faptele Apostolilor şi Epistole) şi se împarte fraţilor („flămînzi”) pînea şi vinul care au fost binecuvîntate. Iată de ce se cîntă Psalmul 33 pînă la stihul 10.

[10] După prima Catismă, la „Slavă… Şi acum…” se pune bogorodicina Învierii, glasul al 5-lea: „Bucură-te, uşa Domnului…”, deoarece nu s-a cîntat la „Dumnezeu este Domnul”.

[11] Duminica, nu se mai cîntă la sfîrşit „Slavă… Şi acum…”; „Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule” (de 3 ori) şi „Mărimu-vă…” final, ci imediat după ultimul stih şi „Mărimu-vă…” se încep „Binecuvîntările Învierii”. În practică „Mărimu-vă…” se cîntă o dată sau de 2 ori şi imediat – „Binecuvîntările Învierii”.

[12] În practica Bisericii Ortodoxe Române, valabilă şi în Republica Moldova, acest tropar se cîntă în duminicile în care este de rînd unul din glasurile 1, al 2-lea, al 3-lea şi al 4-lea; iar celălalt tropar, glasul al 8-lea: „Înviat-ai din mormînt…”, se cîntă cînd este de rînd unul din glasurile al 5-lea, al 6-lea, al 7-lea, al 8-lea. Biserica Ortodoxă Rusă are o altă practică: primul tropar, glasul al 4-lea, se cîntă cînd este de rînd unul din glasurile impare (1, al 3-lea, al 5-lea şi al 7-lea), iar troparul, glasul al 8-lea – cînd este de rînd unul din glasurile pare (al 2-lea, al 4-lea, al 6-lea şi al 8-lea). Practica rusească de cîntare alternativă urmează tradiţia constantinopolitană, de unde şi provin aceste tropare, de aceea şi noi o vom arăta în indicaţiile tipiconale.

[13] Vezi: Сергей Ванюков, Богослужебные отпусты // Богослужебные указания на 2005 год для священно-церковнослужителей, Москва, 2004, с. 651-652.

[14] Slujba, viaţa şi acatistul Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfînt, text aprobat de Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Chişinău, Editura Alfa şi Omega, 2004. 

[15] Totuşi, conform Tipicului, cînd în cinstea unui sfînt se face slujbă cu Priveghere, atunci slujbele celorlalţi sfinţi se lasă sau se transferă pentru o altă zi, fără excepţie. Astfel, slujba editată de Biserica Ortodoxă Română se potriveşte mai degrabă pentru cea cu Polieleu, cu toate că şi acest caz nu este prevăzut de Tipic, deoarece slujba cu Doxologie este şi ea considerată o slujbă solemnă, de sărbătoare, care trebuie săvîrşită separat, deşi caracterul ei solemn nu este atît de evident şi pronunţat.

[16] Catificativul „a Brîului” pentru bogorodicinele din slujba Sfîntului Ştefan cel Mare este nepotrivită, deoarece sărbătoarea punerii în raclă a Brîului Maicii Domnului se face în data de 13 septembrie/31 august.

[17] Vezi: Сергей Ванюков, Богослужебные отпусты // Богослужебные указания на 2005 год для священно-церковнослужителей, Москва, 2004, с. 651-652. Dacă se face slujbă cu Polieleu, atunci se zice Otpustul praznical deplin: „Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru…” (vezi schema din 26/13 iulie).

[18] Troparele s-ar putea de cîntat şi altfel: troparul Născătoarei, glasul al 8-lea (o dată); troparul sfîntului, glasul 1 (o dată). „Slavă…” – alt tropar al sfîntului, glasul al 2-lea. „Şi acum…” – troparul Născătoarei, glasul al 8-lea.

[19] După sfîrşitul stihurilor din psalmi  se cîntă „Slavă… Şi acum…”; „Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule” (de 3 ori) şi „Fericimu-te…” final.

[20] Vezi în ziua de 21 mai, la Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

[21] Vezi: Сергей Ванюков, Богослужебные отпусты // Богослужебные указания на 2005 год для священно-церковнослужителей, Москва, 2004, с. 651-652. Dacă se face slujbă cu Polieleu, atunci se zice Otpustul praznical deplin: „Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru…” (vezi schema din 26/13 iulie).

[22] Aceasta este schema Otpustului mare din zi de rînd, inclusiv şi duminica, pentru slujba Vecerniei şi Utreniei, cînd cade vreun sfînt cu slujbă simplă (inclusiv cu Doxologie) şi combinată cu cea din Octoih (vezi: Сергей Ванюков, Богослужебные отпусты // Богослужебные указания на 2005 год для священно-церковнослужителей, Москва, 2004, с. 646-649).

[23] După prima Catismă, la „Slavă… Şi acum…” se pune bogorodicina Învierii, glasul al 6-lea: „Cel ce pe cea binecuvîntată…”, deoarece nu s-a cîntat la „Dumnezeu este Domnul”.

[24] Aceasta este schema Otpustului mare din zi de rînd, inclusiv şi duminica, pentru Liturghie, cînd cade vreun sfînt cu slujbă simplă (inclusiv cu Doxologie) şi combinată cu cea din Octoih (vezi: Сергей Ванюков, Богослужебные отпусты // Богослужебные указания на 2005 год для священно-церковнослужителей, Москва, 2004, с. 646-649).

[25] În Mineul slavonesc slujba este dedicată Sfinţilor Părinţi de la primele şase Sinoade Ecumenice. Vezi: Минея-Июль, Москва, 1996, с. 308.

[26] În general, la Pavecerniţă se transferă din slujba sfîntului doar canonul (fără irmos) de la Utrenie şi stihirile de la „Doamne strigat-am”. Stihirile se zic imediat după cîntarea a 9-a a canonului cu pripeala sfîntului, apoi „Slavă…” – stihira sfîntului (dacă nu are, atunci numai primele 2 stihiri se spun cu pripeală, iar a 3-a se zice la „Slavă…”), „Şi acum…” – bogorodicina din Mineu. După cîntarea a 3-a şi a 6-a se citesc Sedelnele şi respectiv condacul şi icosul sfîntului.

[27] Aceasta este schema Otpustului praznical deplin pentru slujba Vecerniei şi Utreniei, care se zice în perioada înainteprăznuirii şi după-prăznuirii sărbătorilor împărăteşti, la sărbătorile Mîntuitorului şi Maicii Domnului, care au slujbă cu Doxologie şi se anulează Octoihul, la sfinţii care au slujbă cu Polieleu şi în Sîmbăta lui Lazăr (vezi: Сергей Ванюков, Богослужебные отпусты // Богослужебные указания на 2005 год для священно-церковнослужителей, Москва, 2004, с. 650-651, 656-657).

[28] După prima Catismă, la „Slavă… Şi acum…” se pune bogorodicina Învierii, glasul al 7-lea: „Ca ceea ce eşti vistieria…”, deoarece nu s-a cîntat la „Dumnezeu este Domnul”.

[29] Polieleul şi „Mărimu-vă” se cîntă doar acolo unde este hramul Sfinţilor Părinţi.

[30] În Apostolul slavonesc Prochimenul Sf. Părinţi, glasul al 4-lea, are următoarea formă: „Binecuvîntat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preaslăvit este numele Tău în veci”. În Apostolul românesc acesta este redat într-o formă prescurtată.

[31] Se poate de cîntat şi bogorodicina „Stăpînă, primeşte rugăciunile robilor tăi…”.

[32] Mărimu-te pe tine,/ Sfinte întocmai cu Apostolii, mare cneaz Vladimir,/ şi cinstim sfîntă pomenirea ta,/ că tu ai surpat pe idoli/ şi tot pămîntul ţării tale ai luminat cu Sfîntul Botez”.

[33] Evanghelia din ziua de vineri a săptămînii a 6-a după Cincizecime.

[34] Vezi Paraclisul Maicii Domnului.

[35] Prochimenul sfîntului coincide cu Prochimenul Învierii, glasul al 3-lea: „Cîntaţi Dumnezeului nostru cîntaţi…”. Stihurile de la „Aliluia”: „Înălţat-am pe cel ales din poporul meu” şi „Pentru că mîna Mea îl va ajuta şi braţul Meu îl va întări” (vezi: Минея-Июль, Москва, 1996, с. 302; Апостол, Москва, 1994, с. 503).

[36] Apostolul Duminicii a 20-a după Cincizecime şi Evanghelia din ziua de 21 mai.

[37] Vezi în Ceaslov, la rubrica „Troparele Născătoarei de Dumnezeu” sau la sfîrşitul Octoihului.

[38] Vezi în Ceaslov, la rubrica „Troparele Născătoarei de Dumnezeu” sau la sfîrşitul Octoihului.

[39] Acestea se zic atît după prima Catismă, cît şi după a doua.

realizat de Diacon Alexandru Guțuleac
Contact Form Powered By : XYZScripts.com