Tot ce visezi devine realizabil…

Da, şi totuşi numărul de oameni morţi e acelaşi sau creşte. Oamenii nu mai sunt ucişi; se sinucid – apăsând pe pedală mai mult decât este în siguranţă, mâncând ce‑i face rău, bând ce‑i face rău, punându‑şi ştreangul de gât – deci, urăşte viaţa.

Pentru că nimeni nu l‑a învăţat, nimeni nu a fost un model de viaţă trăită cu bucurie. Şi toate modelele actuale sunt: „Distrugeţi viaţa!” Modelul familial este meşteşugul nefericirii. Majoritatea familiilor de pe pământ au învăţat cum să se facă nefericiţi unul pe altul. Nimeni nu face un mic efort să se gândească: „Ce‑l supără pe bărbatul meu? să nu mai fac să‑l supere!” „Ce‑o supără pe femeia mea? ca să fac ceva şi să n‑o mai supere!” „Ce‑l supără pe copilul meu? Ca să‑l ajut!” Nu!

Toată lumea face exact acelaşi lucru sau mai rău şi avem o mulţime de deprinderi, ştiinţa asta de a face nefericit. Şi mai zicem şi că iubim! Până acolo, încât la mine acasă era o vorbă pe care o urăsc, era: „Rău cu rău, dar mai rău fără rău”. Asta nu se poate! Răul e rău şi noi trebuie să urâm răul, să nu‑l confundăm cu noi, cu persoana noastră sau cu persoana aproapelui. Să ştim că răul este fapta făcută sub inspiraţia diavolului, care profită de neputinţa mea de a‑mi trăi stările de frică, de supărare, de nelinişte. Or, aceste stări mă pot ajuta să fiu viu, să rezolv problema, să fac faţă vieţii, pentru că nu m‑am născut în rai. Din păcate, suntem în altă parte.

Din Cu Hristos te întâlnești, mai întâi, în iad, Ed. Lumea Credinței, 2013, p.112-113