Tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate

– Prea Cuvioase, spuneţi-mi vă rog, ce anume credeţi că dezbină generaţiile actuale?

– Uite, întrebarea aceasta mi-o pun toţi, dar eu nu prea văd numaidecât miez în ea… Pentru că poate după o perioadă de coborâre în istorie, cum pot fi şi perioade de urcare. Dar noi ar trebui să ne punem probleme în general, nu numai acum. Eu sunt foarte optimist, aş putea spune chiar mai mult, dar nu vreau să fac acum pe proorocul.

Şi simt că toate aceste perioade de scădere, de coborâre vor fi curând înaripate. Pentru că nu contează influenţa străină sau problemele, nu ele biruie, ci contează harul lui Dumnezeu, care nu poate fi biruit. Nu spun eu, Scriptura zice. Iar Scriptura nu poate fi biruită sau minţită. Iar cine trăieşte după Scriptură va trăi cât trăieşte Scriptura. Să nu ţinem deci cont de gloată, de marea masă. Să ţinem cont doar de Adevăr, ce trebuie trăit într-un suflet. Omul este un microcosmos în care se odihneşte un macrocosmos, e o lume întreagă în el…

Tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Dacă nu te ocupi de mântuirea celui de lângă tine, ca să-l poţi ajuta, nu te poţi nici tu salva. Deci problema nu se pune în funcţie de momente istorice, ci în momente de trăire în orice chip al momentului istoric. Cea mai mare greşeală este că omul se singularizează singur. Aici greşim! Suntem creaţi pentru întreaga creaţie. Este o mare bucurie să poţi să vezi oameni.

Din Arhim. Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003,  p. 13-14