Trăirea în fariseism

Părinte Calistrat, aş vrea să ne spuneţi ce este fariseismul şi cum se manifestă el?

– Problema cea mai gravă la acest capitol, fariseismul, este, şi răspunsul îl dă proorocul David în Psaltire, că „pe viclean urăşte Domnul“. În primul rând, fariseul este omul viclean. Este omul lepădat de orice noţiune de morală, este omul lepădat de orice noţiune de etică, este omul lepădat de orice noţiune de normă canonică duhovnicească. Am să vă dau un exemplu foarte des întâlnit în viaţa noastră de zi cu zi: există oameni, şi ca duhovnic cunosc multe cazuri, care cu atâta blândeţe şi bunătate îţi vorbesc despre Dumnezeu, despre normele legilor lui Dumnezeu şi despre biserică, despre mântuire, iar în momentul în care nu se mai află în prezenţa ta, sunt cu totul alte persoane.

Trăirea în fariseism este bigotismul absolut al societăţii. Este vorba de omul cu multe feţe. Spunea Sfântul Tihon de Zadonsk: „Fariseul este ca rândunica, cât îi este bine stă cu tine, iar când a dat de rău te părăseşte“. Întotdeauna fariseul va fi un om căruia îi va plăcea să pozeze în victimă. Întotdeauna fariseului îi va plăcea să pozeze în lup moralist, să scoată în evidenţă faptele sale, să observe paiul din ochiul aproapelui şi să nu vadă bârna din ochiul lui, întotdeauna un fariseu va şti foarte bine să-şi mascheze viciile, slăbiciunile, defectele, sau cel puţin să le găsească o justificare prin care ele să devină o normă de moralitate. În prezenţa cercului de prieteni sau oriunde ar fi, el trebuie întotdeauna să demonstreze că în el există o doză de fineţe spirituală.

Am să vă exemplific printr-o formă de fariseism foarte des întâlnită, menţionată de obicei de Sfinţii Părinţi. Spune un avva: „Dacă auzi de la cineva: ce smerit e fratele cutare, zice, încearcă-l cu ispita şi vei vedea cum începe să-ţi arate cât este de smerit. Şi-n clipa în care l-ai atins şi i-ai zis măcar jumătate din cuvânt sau i-ai spus ceva ce nu-i este pe plac, dacă e mândru sare ca ars“. Sfinţii Părinţi spun despre unul ca acesta: „Ce smerit e mândruleţul…“.

Se spune că Sfântul Vasile cel Mare a întâlnit odată o călugăriţă care a început să se smerească pe sine şi să spună: „Părinte, sunt o păcătoasă, sunt cea mai rea, cea mai crudă, cea mai tiranică, cea mai nesupusă…“ La care sfântul i-a spus: „Da, dar parcă totuşi nu eşti la fel ca ceilalţi, eşti parcă un pic mai sus.“ „Ei, părinte, bineînţeles că da, din punct de vedere spiritual, sigur că există o doză de superioritate…“

În momentul în care crezi că smerindu-te din cuvinte te-ai smerit şi din fiinţă, eşti într-o mare înşelare. În Pateric este consemnat clar cazul celui care plătise cu bani să fie smerit în fiecare zi la poarta târgului; şi într-una din zile cineva l-a smerit fără bani şi atunci, ieşindu-şi din fire, acela i-a zis: „Tu nu ştii cine sunt eu, tu nu ştii ce pot eu, tu nu ştii cu cine stai de vorbă…“ „Ştiu, tu eşti omul care plăteşte în fiecare zi să fie smerit; dar ce rămâne interesant pentru mine, păcătosul, este că azi, când n-ai plătit, parcă nu ţi-a priit nici smerenia…“

Din Ne vorbeşte Părintele Calistrat de la Bârnova, Mângâiere şi mustrare, Bucureşti, 2003