Trei arhierei au slujit la hramul bisericii ”Sf. M. Mc. Gheorghe” din or. Taraclia
14:50, luni, 6 mai, 2024 | Cuvinte-cheie: a doua zi de pasti, episcop nicolae rosca, episcop siluan salari, ÎPS arhiepiscop Anatolie

În a doua zi după Slăvita Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfințitul Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în biserica ”Sf. Mare Mc. Gheorge” din or. Taraclia care astăzi își prăznuiește ocrotitorul ceresc.
Înaltpreasfinției Sale i-a coliturghisit: vicarul Mitropoliei Moldovei, Preasfințitul Siluan, episcop de Orhei, vicarul eparhial, Preasfințitul Nicolae, episcop de Ceadîr-Lunga, prot. mitr. Mihail Mungiu, secretar eparhial și protopop de Cahul, preotul-paroh, prot. Vladimir Pascalov, prot. mitr. Petru Cheleș, protopop de Ceadîr-Lunga și un sobor de preoți și diaconi.
După oficierea serviciului divin, Ierarhii au felicitat pe binecredincioșii creștini cu sărbătoarea Învierii Domnului și hramul parohiei gazdă si au oferit ordine și medalii bisericești mai multor ctitori și binefăcători ai acestui Sfânt Locaș.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este recunoscut de către întreaga creştinătate ca fiind Purtătorul de biruinţă, cel care, prin luptă susţinută de dragoste, a reuşit să ofere, un preţios exemplu de luptă asupra păcatului, asupra neadevărului și a tot ceea ce ne poate despărți de Dumnezeu.
Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Sursa: https://episcopiasud.md

































































În tradiția Catedralei Mitropolitane s-a instituit de mai mulți ani obiceiul ca a doua zi de Paști, ÎPS Vladimir, Mitropolit...
În tradiția catedralei mitropolitane s-a instituit de mai mulți ani obiceiul ca a doua zi de Paști, ÎPS Vladimir, Mitropolit...
În tradiția catedralei mitropolitane s-a instituit de mai mulți ani obiceiul ca a doua zi de Paști, ÎPS Vladimir, Mitropolit...
În cea de a doua zi a prăznuirii Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, numeroși credincioși și-au îndreptat pașii spre Catedrala...
În cea de a doua zi a prăznurii Învierii Mântuitorului, numeroși credincioși și-au îndreptat pașii spre Catedrala mitropolitană din Chișinău,...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova