Trei ierarhi şi zeci de stareţi, la înmormântarea părintelui arhimandrit Victorin Oanele

Începând de ieri, 26 octombrie 2014, cimitirul Sihăstriei, locul unde se află mormintele unor mari duhovnici ai Bisericii noastre, ca părintele Cleopa Ilie, părintele Paisie Olaru sau părintele Ioanichie Bălan, adăposteşte şi osemintele celui mai longeviv stareţ din istoria de trei veacuri şi jumătate a mănăstirii nemţene, părintele arhimandrit Victorin Oanele.

Slujba Înmormântării celui care a păstorit obştea de la Sihăstria vreme de 42 de ani a fost oficiată de trei ierarhi, înconjuraţi de zeci de preoţi şi de sute de monahi şi credincioşi. „Părintele stareţ Victorin a dorit ca sfârşitul să-i fie în smerenie; de multe ori ne spunea: «Vreau să mi se facă înmormântarea numai de către un preot şi un cântăreţ, iar de-abia după ce mă veţi pune în groapă, să fie anunţaţi şi ceilalţi că am plecat». Dumnezeu însă a avut alte judecăţi, fiindcă în aceste ceasuri de despărţire părintele nostru stareţ e înconjurat de mulţi dintre cei care l-au cunoscut şi l-au avut ca sfătuitor şi grabnic ajutător. Dumnezeu să-l ierte“, avea să mărturisească la slujba Înmormântării părintele Calinic, în mesajul de rămas bun rostit din partea Mănăstirii Sihăstria.

În ciuda temperaturilor foarte scăzute înregistrate ieri în judeţul Neamţ, numeroşi credincioşi şi zeci de stareţi şi preoţi au ţinut să fie prezenţi la înmormântarea părintelui arhimandrit Victorin Oanele, stareţul Mănăstirii Sihăstria, trecut la Domnul în dimineaţa zilei de 24 octombrie 2014, după o lungă suferinţă. Printre cei care au dat cuviosului părinte Victorin „sărutarea cea mai de pe urmă“ s-au numărat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, care a participat la slujba Îmormântării în calitate de delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Slujba Înmormântării a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de cei trei ierarhi în Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla“. În timpul slujbei arhiereşti, încet-încet, locaşul de cult a început să se umple de ucenicii fostului stareţ, dar şi de credincioşi veniţi din mai multe judeţe ale ţării, care au dorit să-şi ia rămas bun de la cel care le-a fost duhovnic, sfătuitor şi rugător înaintea lui Dumnezeu.

După prima parte a slujbei prohodirii, înainte de înconjurarea bisericii cu sicriul celui neînsufleţit şi de înhumare, au avut loc cuvântările şi prezentarea mesajelor de condoleanţe. Primul mesaj prezentat a fost cel al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat „Un mare ctitor al Mănăstirii Sihăstria şi al schiturilor ei – arhimandritul Victorin Oanele (1931-2014)“, ce a fost citit de PS Părinte Varlaam Ploieşteanul.

„A ştiut când să se smerească, spre bunul mers al comunităţii monahale a Sihăstriei“

Un moment deosebit de emoţionant a fost şi cuvântul de despărţire al obştii de la Sihăstria, rostit de părintele Calinic: „Ce putem spune în aceste momente? Viaţa şi activitatea părintelui stareţ Victorin sunt cunoscute de către toţi. A fost stareţ în perioada grea a comunismului, jertfindu-se pe sine pentru a apăra mănăstirea de opresiunile din partea autorităţilor vremii, protejând monahii vieţuitori şi primind noi fraţi în viaţa de obşte. Mai mult decât atât, a construit corpuri de chilii şi alte edificii în perioada când acest lucru era interzis, fapt pentru care a şi fost prigonit în anul 1983, fiind scos din stăreţie şi surghiunit la Mănăstirea Râşca. Prin lucrarea lui Dumnezeu însă, a fost readus la Sihăstria numai după 40 de zile. Nu i-a fost uşor nici după anul 1989, în aşa-zisa libertate, însă a avut înţelepciunea să treacă peste toate. A îmbinat munca cu rugăciunea, a ştiut când să se smerească, atât în faţa celor din afara mănăstirii, cât şi în faţa obştii, toate spre bunul mers al comunităţii monahale a Sihăstriei. În timpul stăreţiei sale, obştea a crescut, sute de călugări fiind tunşi în monahism de sfinţia sa, contribuind în acest fel la renaşterea duhovnicească a locaşurilor sfinte atât din ţară, cât şi din Muntele Athos sau Ţara Sfântă. Sub stăreţia părintelui Victorin, Mănăstirea Sihăstria s-a făcut cunoscută în întreaga lume ortodoxă, ajutat fiind şi de marii duhovnici Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Ioil Gheorghiu, Ioanichie Bălan şi mulţi alţii. Dumnezeu i-a rânduit părintelui nostru Victorin şi o cruce a suferinţei în boală, pe care a primit-o cu smerenie, fără să cârtească. Bolnav la pat, fiind întrebat de mai mulţi cum se simte, răspundea doar atât: «Îmi duc crucea». A dorit ca şi sfârşitul să-i fie în smerenie; de multe ori ne spunea: «Vreau să mi se facă înmormântarea numai de către un preot şi un cântăreţ, iar de-abia după ce mă veţi pune în groapă, să fie anunţaţi şi ceilalţi că am plecat». Dumnezeu însă a avut alte judecăţi, fiindcă în aceste ceasuri de despărţire părintele nostru stareţ e înconjurat de mulţi dintre cei care l-au cunoscut şi l-au avut ca sfătuitor şi grabnic ajutător. Dumnezeu să-l ierte“.

„Am sesizat în persoana părintelui stareţ călugărul foarte hotărât, plin de determinare, cu o voinţă ieşită din comun“

Ultimul care a luat cuvântul a fost Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Părinte Teofan, care a subliniat cât de importantă a fost activitatea administrativă a părintelui Victorin:  „Am sesizat în persoana părintelui stareţ călugărul foarte hotărât, plin de determinare, cu o voinţă ieşită din comun de a-şi împlini în cele din urmă ţinta pe care şi-a propus-o în calitate de coordonator al obştii ce i-a fost încredinţată. Părintele Victorin era convins de adevărul că un stareţ, deşi este destinat să fie în permanentă legătură cu Dumnezeu, deşi viaţa lui duhovnicească trebuie să-i definească trecerea lui prin lume, trebuie întâi de toate să le asigure fraţilor pe care îi păstoreşte un acoperiş deasupra capului şi o bucată de pâine pe masă. Părintele îşi luase această sarcină, de a-l ocroti pe cel din obştea lui, punându-i la dispoziţie toate cele necesare, astfel încât el să aibă răgazul lăuntric să se gândească la Dumnezeu şi să meargă pe calea care duce către Împărăţia cerurilor“.

La final, sicriul cu trupul celui adormit a fost purtat de părinţii mănăstirii  în sunet de clopot în jurul bisericii, după care a fost depus în mormântul săpat în cimitirul din deal, întru nădejdea învierii şi a vieţii de veci. După slujbă, toţi cei prezenţi au fost invitaţi la o agapă, organizată de obştea Mănăstirii Sihăstria.