Trei mănăstiri din Suceava vor fi restaurate din fonduri europene
19:11, vineri, 28 aprilie, 2023 | Cuvinte-cheie: basilica.ro

La sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene au fost semnate marți mai multe contracte de finanțare pentru modernizarea și reabilitarea unor situri turistice ce fac parte din programul „România Atractivă”.
Printre acestea s-au numărat și trei mănăstiri din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților: Mănăstirea Humor, Mănăstirea Râșca și Schitul Mănăstioara al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.
În cadrul evenimentului, a participat ministrul Ioan Marcel Boloș, secretarul de stat Csilla Hegedüs și o delegație din partea eparhiei.
„Până anul trecut, nimeni nu se încumeta să investească în clădiri de patrimoniu, chiar dacă ele sunt esența identității noastre. Din 2022, am lansat primele apeluri de proiecte și am semnat primele contracte de finanțare care aduc „România Atractivă” la viață și va fi un punct de referință internațional”, a menționat ministrul Ioan Marcel Boloș, în cadrul conferinței de presă.
„Contractele pe care le-am semnat astăzi au, pe de o parte, o însemnătate economică pentru că vor aduce, fără îndoială, mai mulți turiști în România și vor stimula investițiile private în activitățile turistice din zonele respective”.
„Vreau să mulțumesc tuturor reprezentanților autorităților locale și ai locașelor de cult prezenți astăzi aici pentru că au pus umărul la îndeplinirea acestui obiectiv esențial nu doar pentru noi, ci pentru toate comunitățile din jurul acestor situri și pentru România”, a spus Ministrul.
Totodată, acest program național de restaurare a obiectivelor turistice și culturale prin „Planul Național de Redresare și Reziliență” (PNRR), cuprinde 12 rute tematice și are ca scop creșterea atractivității turistice în zonele rurale.
Pentru ruta mănăstirilor din zona Moldovei au fost aprobate pentru restaurare patrimoniul cultural al Mănăstirii Humor și ansamblul Mănăstirii Râşca, iar dintre bisericile de lemn va fi restaurat și conservat patrimoniul cultural al bisericii de lemn din Mănăstioara (Mănăstirea „Sfântul Ioan Cel Nou de la Suceava”).
Termenul de finalizare a proiectelor este anul 2025, luna martie.
Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
Sursa: https://basilica.ro/

Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului a alcătuit o rugăciune pe care pot să o citească elevii sau studenții ce se află...
Agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române împlinește vineri 15 ani de activitate, prilej cu care directorul ei, Aurelian Iftimiu,...
Începerea lucrărilor de construcție a unui schit la Vadu Negrilesei din Munții Stânișoarei, în apropierea locului unde a sihăstrit părintele...
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, împreună cu Muzeul Național al Bucovinei, organizează în fiecare an „Pomenirea Domnilor Moldovei”, în cadrul hramului Sucevei. Anul...
O echipă de arheologi franco-norvegieni condusă de un român, Victor Ghica, a descoperit în Egipt cel mai vechi sit monahal...
Arhimandriţii Nichifor Horia şi Ioan Harpa sunt propunerile Sinodului Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei în vederea alegerii noului Episcop vicar al...
Patriarhia Română aniversează joi 96 de ani de la înfiinţare. În urmă cu 96 de ani, în data de 4...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău