Tribunalul din Kiev a dispus să fie alungați călugării din Lavra Peșterilor
13:44, luni, 14 august, 2023 | Cuvinte-cheie: biserica ortodoxa din ucraina, confruntare Ucraina

Avocatul Lavrei a numit decizia Tribunalului una dintre cele mai rușinoase din istoria Ucrainei.
Tribunalul Economic a satisfăcut pretenția Rezervației împotriva mănăstirii și a permis alungarea călugărilor din Lavra Peșterilor din Kiev, a spus protoiereul Nikita Cekman, avocatul Lavrei, pe canalul său de Telegram.
„Tribunalul a săvârșit de fapt o nelegiuire, dând undă verde alungării călugărilor din Lavra Peșterilor din Kiev”, a spus avocatul. „În timpul procesului, toți am asistat la încălcări flagrante ale legislației de către instanță, ceea ce dă motive să credem că instanța nu este independentă în luarea deciziilor”.
Avocatul a notat că instanța nu i-a implicat pe călugări în examinarea cazului, ceea ce este o încălcare gravă.
Potrivit avocatului, „instanța a primit o instrucțiune concretă și un termen concret – tocmai astăzi trebuia luată decizia necesară”.
„Și înțelegem de ce se întâmplă asta. Astăzi, Rezervația, fără să aștepte intrarea în vigoare a hotărârii judecătorești, a început să restricționeze accesul credincioșilor pe teritoriul Lavrei”, a menționat avocatul.
El a reamintit că decizia instanței intră în vigoare doar după examinarea acesteia în instanța de apel.
„Vom aștepta cu nerăbdare textul integral al deciziei pentru a vedea pe ce argumente s-a bazat judecătorul atunci când a luat această decizie. Și vom depune unatac în apel”, a încheiat avocatul.
UJO a scris mai devreme că potrivit avocatului Lavrei, rezervația și-a confirmat intenția de a-i alunga pe călugări din Lavră.
Sursa: https://spzh.news/ro/

Starețul Gavriil (Bunge) meditează asupra drumului duhovnicesc către Ortodoxie și asupra situației actuale din Ucraina. Renumitul cercetător al literaturii patristice...
O delegație din cinci jurisdicții ortodoxe din SUA s-a întâlnit cu congresmanul Luna pentru a discuta despre persecuțiile împotriva Bisericii...
Sinodul Sfânt al Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovacia a condamnat persecuțiile sistematice ale clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe...
În ziua pomenirii cuviosului Nestor Cronicarul, Întâistătătorul BOUkr s-a adresat cu îndrumări către studenții și profesorii școlilor duhovnicești. Pe 9...
Mitropolitul Arsenie de la Sviatogorsk a fost din nou lipsit de libertate. Ședințele de judecată au avut loc chiar și...
În acest interviu, starețul Dosifei, egumenul mănăstirii în cinstea Sfântului Acoperământ, a împărtășit cu noi gânduri profunde despre cum poate...
Autoritățile „au eliberat” mitropolitul doar pentru a-l arunca din nou după gratii. La 23 octombrie 2025, Curtea de Apel din...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău