Tu încă nu ai ajuns acasă…

Societatea de astăzi, mai mult decât cea de altădată, promovează ideea că a fi realizat înseamnă să ai bani, să ai putere, să ai o casă frumoasă şi o maşină bună, să fii căsătorit cu cineva bine, etc.

Modelele sociale sunt cei care „au reuşit în viaţă”: starurile de cinema, oamenii cu afaceri prospere, politicienii care călătoresc mult şi apar frecvent pe ecranele de televiziune, sportivii talentaţi.

Imaginea unor persoane din aceste categorii, dar şi din altele, mediatizate intens, se cuibăreşte în subconştientul copilului, al tânărului şi al oricărui om, devenind model pentru viaţa pe care o au înainte. Sistemul de valori al lumii acesteia înghite sistemul de valori spiritual, al credinciosului, care propune ca finalitate a vieţii acesteia Împărăţia lui Dumnezeu. Pe scurt, omul care este asigurat material, care are putere financiară sau politică, despre care se vorbeşte mult şi elogios este realizat, iar cel sărac, necunoscut, necăsătorit, care se descurcă greu, este nerealizat.

Noi ştim însă că omul, fiinţă creată după chipul lui Dumnezeu Cel Sfânt, găseşte în sfinţenie sensul ultim şi deplin al existenţei sale. Citând unul dintre titlurile lucrărilor lui Nichifor Crainic, „Sfinţenia (este) împlinirea umanului”, înţelegem că nici averea, nici puterea, nici renumele într-un domeniu sau altul nu împlinesc fiinţa umană. Dorul omului după Dumnezeu nu va fi alinat cu nimic din lumea aceasta. Oricine nu se uneşte cu Dumnezeu, nu dobândeşte Duhul Sfânt, este un om care a ratat ţinta, a eşuat. A eşuat în ceea ce priveşte atingerea scopului vieţii sale.

Consumăm mult timp şi energie pentru a ne crea o imagine şi un paradis, o împărăţie aici pe pământ – cetate stătătoare. Omul de azi este avid de experienţe emoţionale şi de un trai mereu mai bun, este preocupat de calitatea vieţii, de sănătate şi, în general, de imediat.

Ţelul celui ce nu se mulţumeşte cu puţin, cu ceea ce oferă lumea aceasta, este căutarea sfinţeniei şi cultivarea ei ca plinătate a vieţii omului în Dumnezeu.

Se spune că un misionar care trăise în India timp mulţi ani şi un cântăreţ ce stătuse acolo doar câteva zile se întorceau acasă în Statele Unite, la bordul aceleiaşi nave. După vreo două săptămâni de voiaj pe mare se apropiau de portul din New York. Pe ţărm era o mulţime de oameni care aşteptau, se vede, pe cineva. Pentru o clipă misionarul a crezut că-l aşteptau pe el. Muncise mult în Orient, construise biserici, întemeiase centre misionare şi era oarecum cunoscut în anumite cercuri. Dar nu. Când au acostat a înţeles că erau cu toţii admiratorii starului de muzică.

– Doamne, nu pot înţelege, a murmurat misionarul nostru. Eu am dedicat Indiei patruzeci şi doi de ani din viaţa mea, în vreme ce el a stat acolo abia câteva zile şi iată că aici sunt mii de persoane venite să-i ureze bun sosit acasă, în timp ce pentru mine nu a venit nimeni.

Domnul îi răspunse însă:

– Fiul Meu, tu încă nu ai ajuns acasă.

Sursa: www.putna.ro