Ucenicii de peste timp ai Sfântului episcop și chirurg de geniu Luca al Crimeei – tinerii medici de top și slujitori ai lui Hristos
10:34, joi, 21 iunie, 2018 | Cuvinte-cheie: Credinta si medicina, medici
Sunt şi români care au plecat de bunăvoie din ţară. Dar, chiar dacă şi-au făcut un viitor printre străini, au simţit că locul lor e acasă, în România.
Aici, unde pot să facă ceva pentru români. Unul dintre ei este Arhidiaconul Ștefan Mindea, neurochirurg. Are educaţia de top a Statelor Unite, dar şi bunul simţ al ardeleanului. A făcut performanţă la Stanford, dar a considerat că e mai de folos în România. O ţară pe care a părăsit-o când era copil, despre care nu-şi amintea foarte multe.
Planul său este să dezvolte, în viitor, un program de rezidenţiat în colaborare cu americanii.
La numai 36 de ani, ajungea să conducă departamentul de neurochirurgie minim invazivă. Era cel mai tânăr şef de secţie din istoria spitalului.
Acum, Ştefan Mindea face performanţă în mediul privat din România.
Ştefan are o detaşare. O detaşare pe care a transmis-o colegilor din echipă. Pe lângă toate acestea, bineînţeles siguranţa aceea profesională. Faptul că fiecare operaţie este sigură.
Deşi a urcat pe culmile succesului, nu şi-a pierdut modestia. Nici credinţa că viaţa nu stă numai în mâinile medicilor.
Ştefan Mindea are planuri mari în România. În următorii ani vrea să dezvolte un program de rezidenţiat în colaborare cu Stanford.
* * *
Părintele medic Pavel, de la Mănăstirea Turnu și de la… Spitalul Universitar: “Am grijă de trupul meu ca să-l am ca un instrument spre slava lui Dumnezeu, spre a face bine celorlalţi şi nu să îl îngrijesc mai mult decât pe ceilalţi”
Între susținătorii fervenți ai științei și cei ai credinței nestrămutate în Dumnezeu s-a dus mereu o luptă surdă. Așa că mulți ar fi tentați să spună că medicina și călugăria sunt incompatibile, atunci când se decide soarta unui bolnav.
Există însă un român care demonstrează contrariul. Și de aproape un deceniu salvează oameni îmbinând ceea ce a învățat ca doctor cu cea de prins în monahism.
Halatul de medic îi stă peste rasa de călugăr. Și între cele două nu există niciun conflict. Ba chiar, dimpotrivă, combinația e liniștitoare pentru pacienții lui.
Sursa: www.cuvantul-ortodox.ro