UE a devenit un imens azil pentru vârstnici
9:34, miercuri, 22 aprilie, 2015 | Cuvinte-cheie: azil pentru vârstnici, bătrâni, ue
În contextul unei totale indiferențe civice și politice, situația demografică a UE a înregistrat în ultimile două decenii o deteriorare fără precedent datorită colapsului natalității și îmbătrânirii accentuate a populației.
În primul rând, ponderea copiilor și adolescenților în totalul populației UE a scăzut în perioada menționată cu 16,1%, ceea ce reprezintă un declin fără precedent. Așa cum se poate observa din matricea care urmează, Polonia ocupă ultimul loc într-un clasament al statelor din UE 27 care au înregistrat cele mai dramatice contracții ale natalității în ultimile două decenii.
PCATP – ponderea copiilor și adolescenților (0-14 ani) în totalul populației. Sursa datelor: Eurostat, Population and social conditions.
Așa cum era de așteptat, colapsul natalității și o serie de alți factori au determinat o îmbătrânire accentuată a populației în toate statele din UE 27, astfel că ponderea vâstnicilor în totalul populației UE a crescut cu 27,6 % în ultimile două decenii! De necrezut, nu ? Datele prezentate în continuare refectă foarte clar acestă mutație demografică devastatoare.
PVTP – ponderea vârstnicilor (persoane cu vârste peste 65 de ani) în totalul populației. Sursa datelor: Eurostat, Population and social conditions.
Nota Bene, studiile de caz precedente reflectă faptul că în acest moment ponderea vârstnicilor este cu mult mai mare decât ponderea copiilor și adolescenților în populația totală a UE (18,5% vs 15,6%), ceea ce reprezintă un risc imens atât pentru viitorul apropiat, dar mai ales pentru viitorul indepărtat.
Dar cine își asumă responsabilitatea politică pentru acest declin demografic catastrofal al Europei Unite ? În cazul Bruxellesului, nimeni ! Absolut nimeni ! Pentru că în ultimile două decenii criza demografică devastatoare din UE nu a fost inclusă niciodată pe ordinea de zi a nenumăratelor întruniri ale blazatului establishment de la Bruxelles. La aceste întruniri de tip colocvial, unde fiecare își dă cu părerea ca să se afle în treabă și nu se decide decât ceea ce „trebuie”, s-au discutat tot felul de fleacuri, au fost redactate un număr imens de acte normativ inutile, dar nu s-a discutat și nu s-a decis absolut nimic în ceea ce privește contracararea crizei demografice care a transformat Europa într-un imens azil de vâstnici.
Această indiferență iresponsabilă a Bruxellesului față de cel mai important factor de risc în ceea ce privește viitorul UE este extrem de ușor de probat. De exemplu, în așa-zisa strategie „Europe 2020 strategy” elaborată de oficialitățile de la Bruxelles sunt cuantificate câteva obiective strategice legate de gradul de ocupare a forței de muncă, nivelul cheltuielilor din domeniul cercetării – dezvoltării, reducerea gradului de poluare, creșterea eficienței energetice, gradul de cuprindere al tinerilor în învățământul terțiar, reducerea nivelului sărăciei și al excluderii sociale. Dar în această așa-zisă strategie – o „strategie” în care nu sunt atribuite responsabilități și nu sunt configurate căi și mijloace de acțiune – nu există nici măcar o singură prevedere referitoare la contracararea actualei crizei demografice care asfixiază Europa. Oare „experții” de la Bruxelles nu înțeleg că o societate în care se nasc prea puțini copii este o societate muribundă ?
Evident, nenumărații lefegii atât de bine plătiți de la Bruxelles înțeleg foarte bine acest pericol mortal. Problema este, însă, alta. Mai nou, pe culoarele PE și CE se aude la tot pasul binecunoscutul aforism românesc: Timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim !
sursa http://activenews.ro/