Ultima parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, citită de Preasfințitul Petru, la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni
21:08, joi, 18 martie, 2021 | Cuvinte-cheie: ps petru
Pe 18 martie, 2021, în seara zilei de joi a primei săptămâni din Postul Mare, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, înconjurat fiind de clericii Catedralei Episcopale ,,Sfântul Binecredincios Kneaz Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni, a săvârșit slujba Canonului cel Mare a Sfântului Andrei Criteanul. La această slujbă umilincioasă de pocăinţă au participat şi numeroşi creştini.
La finele canonului, Preasfințitului Petru, şi-a continuat prelegerea despre Sfânta Împărtăşanii, începută în prima zi de Canon. În acest părintesc cuvânt de învăţătură Ierarhul, pe lângă cele spuse în serile anterioare, a adăugat următoarele sfaturi şi îndemnuri duhovniceşti: „Sfânta Împărtășanie este de mare folos omului, dacă se împărtășește cu credință, cu pregătire și cu dezlegarea duhovnicului. Cel ce se apropie cu nevrednicie, osanda își ia, că foc este care arde pe cei nevrednici. Prin urmare se pot îmărtăși cei cu viață curată, neprihănită; cei cu gândul curat; cei fără impedimente canonice. Cine nu este mărturisit și dezlegat de duhovnic și n-a făcut canonul dat, nici nu se poate apropia de împărtășanie.
Sfântul Ioan Gură de Aur vorbind despre felul cum trebuie să ne apropiem de Sfânta Împărtășanie îndeamnă pe preoți astfel: ,,Tu preotule, să cercetez cu deamănuntul pe cel ce vrea să se împărtășească cu Preacuratele Taine ale Mântuitorului și de va fi pregătit după rânduiala canonică a Biserici să se împărtășească cu frică spre ai fi de întărire și de folos sufletului. Iar de nu va fi pregătit cuviincios, indiferent cine va fi: general, prefect, voievod sau împărat, să nu te sfiești în al lămuri cum este bine să se apropie de împărtășanie.”
Nimic din cele pe care le are Biserica nu sunt atât de sfinte și de prețioase ca Sfîntul Trup și Sânge a Mântuitorului Hristos, de aceea și pregătirea pentru primirea acestora trebuie să fie una deosebită. Dar această pregătire va fi așa cum se cuvine dacă mai întâi vom conșteintiza ce este Împărtășanie și ce sfințenie este aceasta. Tocmai de aceea și mulți creștini vin să se împărtășească fără mare pregătire sufletească, pentru că nu cunosc cu adevărat ce este împărtășania și ce folos ne aduce dacă o primim cu pregătirea cuvenită.” (Pr. Cleopa)
Irmoasele şi pripelile Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, au fost cântate umilincios de Corul Catedralei Episcopale, condus de Dna Irina Vizitiu-Gajim.
Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni
Foto: Arhidiaconul Veniamin (Seculţan)
Sursa: https://episcopia-ungheni.md/