Ultimul cuvînt al părintelui Pavel Adelgeim

Proorocul Ilie şi preoţii lui Baal – icoană rusească semnată de zugravul Semion Holmogoreţ, 1678, colecţia Muzeului din Iaroslavl.

Părintele Pavel Adelgeim a fost asasinat cu un cuţit în inimă, în propria sa casă, la Pskov, în ziua de 5 august 2013. Am avut deja prilejul fericit de a scrie succint despre acest mărturistor al lui Hristos, pătimitor din zilele noastre. Cu două zile înainte de acest moment, cînd s-a cinstit ziua Proorocului Ilie, părintele a publicat pe blogul său această predică. Propun o tălmăcire liberă a acestui minunat cuvînt, care pentru Edelgeim a fost cel mai de pe urmă:

„Pe pămînt locuiesc foarte mulţi oameni. Atît de mulţi, încît nici nu ne putem imagina pe toţi aceştia simultan. Fiecare dintre ei este creat după asemănarea lui Dumnezeu, şi este chemat ca acest chip să-l păstreze neîntinat întreaga sa existenţă pămîntească, spre a-l duce în împărăţia lui Dumnezeu. În acelaşi timp, toţi aceşti oameni înţeleg diferit sensul şi fericirea acestei vieţi. Unii văd fericirea în bunăstare, îndestulare şi linişte:

Nu au nevoie de Dumnezeu,

Să fie-a banului ecou,

Mintea clară să le fie

Burta, plină de piftie

Iar în picioare – cizme…

Alţii, dimpotrivă, caută impresii, aventuri, romantism:

Neliniştitul caută furtuni,

De parcă-acolo liniştea-l aşteaptă.

Atît o cale cît şi cealaltă îl pot conduce pe om la viaţa cea bună, dar la fel de bine îl pot însoţi spre o fundătură duhovnicească şi existenţială, spre dezamăgiri, deoarece pe aceste drumuri omul este singur, dacă-şi proiectează aceste trasee de capul său. Pot fi greşite. Sunt puţini oameni care s-au realizat ca persoane. Aceştia din urmă şi-au întruchipat viaţa după planul lui Dumnezeu. Aceşti oameni nu au căutat nici bunăstare, nici furtuni. Au jinduit după voia lui Dumnezeu, ca să trăiască astfel. Conţinutul vieţii duhovniceşti este să înţelegi sensul voinţei LUI. În toate religiile este aşa, de la cele mai primitive, în care noţiunea de Dumnezeu este nedemnă de un Dumnezeu viu, pînă la cele mai înalte. În Dumnezeu fiecare dintre religii îşi are începutul suprem, spre care tinde orice om, care ţinteşte să trăiescă conform voinţei LUI. Cine s-a împlinit ca om, înseamnă că dintru început a păstrat înăuntrul său planul lui Dumnezeu. E vorba despre sfinţi. Cinstim pe unul dintre aceştia astăzi. Azi sărbătorim urcarea la cer în carul de foc a proorocului Ilie.

 Proorocul Ilie a trăit pe vremea regelui păgîn Ahab. În acele timpuri credincioşii de osebeau de păgîni: cinsteau pe Dumnezeu cel adevărat. Cei din jurul lor se închinau capiştilor de idoli, erau idolatri. Poporul iudeu era chemat să păstreze Revelaţia Dumnezeiască, şi cuviincioasa cinstire a LUI. Proorocul Ilie a venit la regele Ahab, şi l-a prevenit că pentru necredinţă se vor închide cerurile, trei ani şi şase luni nu va ploua, dacă nu-şi vor întoarce faţa către Dumnezeu. A urmat seceta şi foamea. Ahab îl căuta să-l pesecute pe Ilie, iar acesta trăia într-o peşteră, hrănit fiind de un corb. Dumnezeu l-a trimis în Sarepta Sidonului, unde l-a găzduit o văduvă, care locuia cu fiul său. Ilie a rugat-o să-i coacă o azimă. Văduva a spus: „Viu este Domnul, Dumnezeul tău, că nu am nici o azimă, ci doar o mînă de făină într’un vas şi puţin untdelemn într’un urcior; iată, adun cîteva vreascuri şi mă duc să o gătesc pentru mine şi pentru copiii mei şi vom mînca şi vom muri”. Dar Ilie a zis: „Făina din vas nu va scădea şi untdelemnul din urcior nu se va împuţina pînă în ziua cînd Domnul va da ploaie pe pămînt”. Aşa s-a şi întîmplat. Văduva l-a hrănit pe prooroc, oferindu-i toată mîncarea lor. Dimineaţa şi făină era în cămară, şi ulei în ulcior. Erau atît cît avea văduva şi înainte. În fiecare zi, cînd a bîntuit foamea, văduva găsea cele trebuincioase pentru turte. Dar cînd foamea a luat sfîrşit, fiul văduvei s-a îmbolnăvit, şi a murit. Atunci ea s-a revoltat: „Ce-ai avut cu mine, omul lui Dumnezeu? ai venit la mine sa-mi pomenesti pacatele si sa-mi omori fiul?„. Ilie a întrat în camera în care zăcea mortul, i-a insuflat pe buze duhul său, şi băiatul s-a trezit din moarte. În cele din urmă, Ilie a mers în oraş, zicînd: „L-aţi părăsit pe Domnul, Dumnezeul vostru, şi aţi mers după Baal. Voi să strigaţi numele dumnezeilor voştri, iar eu voi chema numele Domnului Dumnezeului meu; ei bine, Dumnezeul care va răspunde cu foc, Acela este Dumnezeu”. Toată ziua preoţii lui Baal au chemat focul asupra lemnelor de sub jertfe, dar acesta nu a apărut. Atunci Ilie a poruncit: „Aduceti-mi patru vedre de apa si varsati-le peste jertfa si peste lemne!”  S-a rugat lui Dumnezeu. A chemat pe Dumnezeu. ” Atunci foc a cazut din cer de la Domnul si a mistuit jertfa si lemnele si apa care era in sant; focul a lins pietrele si lutul”. Şi s-a întors inima israilenilor către Dumnezeu cel adevărat. Şi cînd a venit vremea ridicării la ceruri a proorocului, aceasta s-a petrecut de faţă cu ucenicul său, Elisei, un car de foc l-a ridicat viu pe Ilie în înalturi. Într-un vîrtej de foc s-a înfăţişat Ilie în faţa Tronului Dumnezeiesc.

Ce semnificaţie au pentru noi sfinţii? Prin sfinţii Săi s-a arătat Pronia Cerească. Chipul lui Dumnezeu în ei, ni se arată nouă. Sunt chezăşia şi speranţa, că printre grijile noastre cotidiene şi nimicnicia vieţii se deschide fiecăruia posibilitatea de a se împlini după voinţa lui Dumnezeu. Astăzi cinstim pe proorocul Ilie, şi ne rugăm de a fi ajutaţi de Dumnezeu, pe căile de El ştiute, să putem duce în noi chipul LUI prin pămînteasca viaţă, şi să ne păzim comoara acesta pentru veşnicie.”

Vladimir Bulat

Sursa: http://ochiuldeveghe.over-blog.com/