„Umplea orice durere a ta cu prezența lui”: Amintiri despre altfel de minuni contemporane ale Sf. Sofian de la Antim

Părintele Sofian Boghiu, cunoscutul duhovnic de la Mănăstirea Antim, a fost canonizat în luna iulie a acestui an, în care Patriarhia Română evidențiază subiecte pe tema pastorației și îngrijirii bolnavilor.

Știind că Dumnezeu, prin sfinții Săi, înfăptuiește în chip minunat vindecări trupești și sufletești, am căutat să aflăm despre astfel de situații din viața Cuviosului Sofian. Discuția cu una dintre ucenicele sale apropiate a confirmat o părere des întâlnită printre sfinții contemporani: minunea nu implică întotdeauna ceva spectaculos în exterior, ci, uneori, adevărata minune este schimbarea lăuntrică.

Ucenica Sfântului Sofian a punctat încă de la început: „Dacă ați fi fost în preajma lui, ați fi văzut că totul era minune. Că el însuși era minune. Aveam senzația că prezența lui acoperă tot Bucureștiul și-l ocrotește”.

„Ce am trăit eu, și cred că acest lucru îl simțeau toți, era aceasta: după ce vorbeai cu părintele Sofian nu-ți mai păsa de boală sau de ispită. Nu-ți mai doreai să te vindeci. Te simțeai extraordinar de împăcat cu starea în care erai”.

În continuare, ucenica a rememorat poveștile a două femei afectate de aceeași boală, lupusul.

„Umplea orice durere a ta cu prezența lui și parcă din clipa aceea o purta el”

„Îmi amintesc de o doamnă care avea lupus și era încă tânără. Venea la el în baston, cu o deznădejde teribilă pe chip. Când ieșea de la părintele strălucea, pur și simplu strălucea. Cred că astfel erau minunile lui. Nu mai simțeai boala ca boală, nici durerea ca durere, ci ieșeai de la el foarte fericit că ești bolnav dacă așa vrea Dumnezeu, foarte bucuros să suferi pentru Dumnezeu, foarte mustrat de conștiință că ai cârtit pentru boala ta, foarte dornic să rabzi, dacă așa vrea Dumnezeu”.

„Nu mai erai singur în suferință. Era și părintele care suferea cu tine, care îți spunea cu lacrimi: «tot ce te doare pe tine mă doare și pe mine», «suferința ta e și suferința mea», «tot ce e problemă pentru tine și pentru mine e problemă». Exact așa spunea”.

„Atunci aveai o simțire foarte ciudată, că el umple suferința ta cu prezența lui, că aduce în suferința ta pe Însuși Dumnezeu și atunci nu mai erai singur, erați trei. Iertați-mă că nu știu să spun altfel, dar pentru mine asta era o minune de negrăit. Umplea orice durere a ta cu prezența lui și parcă din clipa aceea o purta el”.

„Tu acum ești mai sănătoasă decât mine”

„Îmi mai amintesc de o mamă încă tânără, cu cinci copii. Avea tot lupus și evoluția bolii era rapidă. Nu se spovedise și nu știa de nici unele. L-am adus la ea pe părintele Sofian. Îmi amintesc cum s-a așezat pe pat lângă ea și o ținea de mână. O privea așa cum numai Dumnezeu știe a privi. Privirea lui era atâta de caldă și vindecătoare, avea atâta lumină, bunătate și blândețe, nu mai puteai face nimic rău sub privirea aceea, nici nu mai puteai gândi ceva rău”.

„Sub privirea aceea mama tânără a început să plângă. Plângea liniștit, ferit, parcă rușinată. Cum stătea cu capul plecat într-o parte i-a zis: «Părinte, acolo jos sunt picioarele lui Iisus. Și lacrimile mele ajung la el și le spală. O să mă ierte, părinte?» El s-a ridicat încet, s-a aplecat peste pat și a sărutat-o pe creștet. I-a zis: «Tu acum ești mai sănătoasă decât mine». Apoi a acoperit-o cu epitrahilul și au rămas la spovedanie. Apoi a împărtășit-o. În după-amiaza aceea am auzit-o pentru prima dată pe Silvia cântând. Era senină ca o rază de soare. Peste o zi, a murit”.

„De acum răspund eu de tine”

Ucenica Sfântului Sofian ne-a relatat și un episod din viața unei tinere căreia medicii îi preziseseră un viitor în care nu va putea avea niciun fel de activitate intelectuală. Dar Sfântul Sofian a avut o altă părere.

„Am mai cunoscut cu mulți ani în urmă o fată. Terminase o facultate cu rezultate bune. Dar nu putea lucra. Din cauza unui deficit major de atenție. Era pe atunci un doctor vestit, director la un spital. Și acela i-a dat în scris: orice efort intelectual va atrage un dezastru. Ea a venit la părintele Sofian. Avea abia 24 de ani. Viața părea că și-a închis în fața ei toate căile. Părintele a ascultat-o atent și i-a spus: «De acum răspund eu de tine». A trimis-o să mai facă o facultate, deschizând din nou în fața ei toate porțile vieții. Apoi, cu multă migală și nesfârșită răbdare i-a vindecat și sufletul. Așa a fost”.

„Nimic cu zarvă, nimic la vedere”

Una dintre trăsăturile cele mai cunoscute ale Sfântului Sofian era milostenia. Toți cei care și-l amintesc povestesc că părintele nu lăsa pe nimeni fără ajutor, sub o formă sau alta.

„Mai știu că avea un caiet foarte mare, plin cu adrese: bătrâni, bolnavi, oameni singuri, oameni care aveau nevoie de ajutor. Erau comoara lui de taină. Nu știu cum îi ajuta. Dar îi ajuta. De mai multe ori m-a trimis și pe mine la niște adrese. Întâi îți povestea despre ei, așa încât să-ți încălzească inima. Îți spunea necazul lor cu lacrimi. Apoi îți punea în mână bani și în traistă alimente și câte o hăinuță, apoi te trimitea la ei. Totul cu foarte mare discreție și delicatețe. Nimic cu zarvă, nimic la vedere”.

Discernământul, o altă virtute a Sfântului Sofian

„Îmi amintesc de o doamnă căreia părintele i-a dat o iconiță mică. Acasă, a rezemat-o de un sfeșnic cu o lumânare aprinsă, s-a rugat și a adormit, iar icoana a ars. Se frământa foarte tare: de ce s-a întâmplat asta? Fusese o ispită de la vrăjmașul sau Dumnezeu era supărat pe ea? L-a întrebat pe părintele Sofian. Acesta, foarte calm și liniștit, i-a răspuns: «a fost neglijența dumneavoastră, atâta tot». A adus-o imediat cu picioarele pe pământ. Adică fără nimic spectaculos în sensul în care așteaptă lumea”.

Citește și „A murit mila”. Mărturia unei ucenice despre ultimele zile ale Sf. Sofian de la Antim

Sursa: www.basilica.ro