Un bărbat îşi înşeală femeia, se poate justifica aşa ceva?

Dar dacă îmi dau seama că nu am nici un punct comun cu ea?

Cum adică să nu ai nici un punct comun? Cu ce poţi dovedi că nu ai nici un punct comun? E un moft. Nu e o justificare. Adică pur şi simplu un bărbat îşi lasă nevasta şi copiii pentru că i s-a făcut dragă altă femeie. Dumneata o justifici pe aceasta. Consideri că e ceva sacru, ca pe urmă să faci milostenii şi nu ştiu ce? Şi apoi te duci la ăia cu indulgenţe, plăteşti o sumă şi te iartă de păcate? Nu-i aşa! E o ruşine aceasta! Să justifici neputinţa ta că nu mă mai pot înţelege cu nevasta. Cum vine asta? Dar, totuşi, pentru neputinţele tale Biserica dă slobozenia aceasta, dar să nu îţi închipui că eşti fericit aşa. Adică cum vine treaba aceasta, că o femeie îşi înşeală bărbatul? Dumneata o poţi considera pe aceasta că poate fi o faptă binecuvântată de Dumnezeu? Că un bărbat îşi înşeală femeia se poate justifica aşa ceva?

Nu poate justifica, domnule! Păcatele sunt păcate! Şi dumneata şi toţi bărbaţii sunt ispitiţi ca să vă uitaţi la o femeie, dar asta nu înseamnă că îţi iei poalele în cap că ţi-a picat cu tronc la inimă orice femeie şi o pui la spate pe propria ta soţie! Asta înseamnă că tu eşti om?

Ţi-ai luat o soţie… m-ai întrebat de legea lui Moise dacă nu se aduce divorţul dacă nu e ceva forţat. Nu! E forţat, dar împotriva neputinţelor noastre, a tuturor. Am devenit ce suntem acum. Că n-avem nici o lege, şi atunci noi ne plângem de toate catastrofele care vin în viaţă.

Dar cine-i vinovat? Dumnezeu din cer e vinovat? Că el ne-a creat făpturi libere şi asta nu înseamnă numai că nu eşti în temniţă cu lanţurile pe mâini. Eşti liber de voia ta proprie. Ce splendid este când un bărbat…, da, se uită şi la una, şi la alta, bineînţeles că nu l-a oprit nimeni, dar zice: „Eu am femeia mea, mi-a născut primul copil, cu ea am trăit până acum, cu ea voi trăi şi de acum încolo!” Asta-i frumos, asta-i frumos! Asta-i Dumnezeieşte. Dacă nu putem să împlinim legea, să nu mai facem pe mofturoşii că avem necazuri şi ne merge rău.

Răul tu îl provoci, nu Dumnezeu!

Extras din IPS Justnian Chira, Bogdan Eduard, Convorbiri în amurg, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2006