Un cerşetor de-al lui Hristos!
7:00, joi, 18 septembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: cerşetor, om simplu, Părintele Porfirie, pilda, sfantul munte, smerenia

Părintele Porfirie era cu adevărat un om simplu. Era slab trupeşte şi bolnăvicios. Era un om umil în privinţa originii sale, fiind totodată „un prunc” şi un om „smerit” în lume. Era un om ce se ferea să iasă în faţă. Aşa cum însuşi povesteşte, mic fiind – adolescent, poate – a călătorit cu corabia spre Sfântul Munte.
Cea mai mare parte a călătoriei şi-a petrecut-o pe punte, privind nesfârşita mare albastră şi pescăruşii ce se scufundau în valuri pentru ca, mai apoi, să se piardă în depărtare. În jurul lui, pe punte, călătorii mâncau aşezaţi în grupuri şi stăteau de vorbă.
Era ceasul prânzului. La un moment dat, o doamnă de lângă el s-a oprit din mâncat, l-a privit cu milă pe bietul ţărănuş îmbrăcat în haine şifonate ce stătea pe copastia corabiei, şi apoi a spus: „Iată un cerşetor. Sărmanul de el… Să-i dăm ceva de mâncare”. Mâncau peştişori prăjiţi.
De atunci Părintele Porfirie îşi aducea aminte mereu cu mare emoţie acea clipă însemnată din viaţa sa, spunând: „M-au luat drept cerşetor. Mi-au spus cerşetor! Într-adevăr sunt cerşetor, un cerşetor de-al lui Hristos!”. Însă tocmai acestui om umil şi neînsemnat Dumnezeu i-a descoperit unicele şi cele mai înalte adevăruri, „căci aşa a fost bunăvoirea înaintea Sa” (Matei 11, 26).
Din Gheorghios S. Kroustalakis, Bătrânul Porfirie. Părinte duhovnicesc și pedagog, trad. Cristina Băcanu, Editura Bunavestire, Bacău, 1999, p. 19-20

Trenul s-a oprit în stație. Un copil mic și invalid vindea fructe pasagerilor. Un călător în încercarea sa de...
Despre om, dar și mai mult despre Dumnezeu nu se vorbește la timpul trecut, ci doar la prezent. Și dacă...
Petru Vameşul, un foarte mare bogătaş vameş, avea 3000 de robi – numai să le dea zilnic să mănânce la 3000 de...
Nu te teme de mâine, Dumnezeu este deja acolo. Când pleca dimineaţa la treabă, un om , în loc de...
Măreţia rugăciunii lui Iisus se descoperă din însăşi forma ei, fiind alcătuită din două părţi: prima, care cuprinde cuvintele Doamne,...
– Părinte, ce este mai bine să cer, mila lui Dumnezeu în general sau să adresez şi cereri concrete potrivit...
Orice virtute care se face pentru Hristos ne dă harul Sfântului Duh. Însă, cel mai mult dintre toate ni-l dă...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău