Un copil – egoism, doi – antagonism, trei – începutul unei familii normale

Interviu despre familie și despre educația copiilor, cu părintele Filipp Iliashenko, tată a 9 copii

Părintele FIlipp Iliashenko a știut dintotdeauna că, dacă va rămâne singur, atunci va deveni monah, iar dacă va găsi persoana cu care îi va fi ușor să meargă pe lungul drum al vieții, atunci va crea o familie mare și puternică. Acum, în familia părintelui Filipp sunt 9 copii. Corespondentul portalului Pravoslavie.Ru l-a rugat pe preot să povestească despre cât de important este să găsești omul apropiat de suflet și care să asculte de sfaturile părintelui.

– Părinte Filipp, spuneți-ne cum trebuie să fie, după părerea dumneavoastră, mama cu mulți copii?

– Adesea, visând, omul își imaginează cum va fi tovarășul lui de viață: cum va arăta și ce trăsături de caracter va avea. De aceea, și eu, fiind încă un om foarte tânăr, mi-am alcătuit o listă întreagă de cerințe, cărora ar trebui obligatoriu să corespundă fata ce avea să devină soția mea. În final, m-am însurat din dragoste, lăsând la o parte criteriile pe care eu însumi mi le-am impus. Desigur, m-am temut că iubirea mea n-o să împartă cu mine acele valori în care m-au educat părinții și duhovnicul nostru, protoiereul Vladimir Vorobiov. În orice caz – în faptul că slujirea în Biserică este o slujire sfântă – este o slujire specială, înaltă, cât și în faptul că familia poate fi numai cu mulți copii. Așa am gândit până când un protopop înțelept mi-a spus următoarele: “Numai tu crezi că ai ales – de fapt ai fost ales!”

Nu știu de ce – probabil pentru rugăciunile părinților – m-a miluit Domnul și m-a izbăvit de necesitatea de a face față problemei de care m-am temut.

Se spune că bărbatul își alege nevasta care să semene cu mama lui. Totuși, soția mea a fost opusul femeii care mi-a dăruit viață. Desigur, la fel ca și mama mea, ea iubește copiii și vrea ca în familie să fie cât se poate de mulți, dar după caracter sunt opuse. Moale și blândă, îmi amintește mai mult de tata, care ne-a permis multe, cu toate că mama ne-a urmărit strict, ca noi să nu ne răsfățăm.

– Pentru ce a fost atât de important pentru dumneavoastră să găsiți un om care a vrut, de asemenea, să creeze o familie cu mulți copii?

– Eu nu mi-am imaginat că în familia mea va fi un singur copil. Pentru mine, a avea mulți copii în familie este un lucru de la sine înțeles. Acest lucru se leagă nu numai de faptul că eu am crescut într-o familie cu mulți copii, dar și cu aceea că bunicii mei din partea ambilor părinți au avut familii numeroase.

Bunicul meu după mama, Evghenii Abmartzumov, a avut o familie cu mulți copii, formată din șapte persoane, ca și bunicul din partea tatălui. Bunica și bunicul după tată au murit devreme, dar noi simțim legătura cu ei și în ziua de astăzi. Tata ne povestea adesea istoria minunată de dragoste a bunicului și bunicii, pe care noi n-am văzut-o niciodată. Fiind bărbat tânăr, bunicul meu a devenit invalid și i-a spus bunicii că o eliberează de cuvântul dat lui, pentru că va fi nevoit să-și petreacă restul vieții în cărucior de invalid. Dar bunica l-a iubit foarte mult și s-a căsătorit cu el. Deși ei nu au fost oameni îmbisericiți, au creat totuși o familie fericită cu mulți copii. Întrucât părinții mei au fost educați în familii numeroase, eu cred că ei nici nu și-au pus problema cum va fi familia lor.

– Ce-și doresc mai mult familiile cu mulți copii: băieți sau fete?

– Cred că orice om normal va fi bucuros numai pentru că în familia sa a apărut un copil sănătos, iar ce este el – băiat sau fată – deja nu este așa de important. Nașterea copiilor trebuie să fie întotdeauna o sărbătoare, dar nu pot să nu remarc că nașterea unui băiat este un eveniment deosebit. În familie eu am fost al doilea copil, dar primul băiat, de aceea întotdeauna am simțit poziția mea specială. Am fost capricios și nu m-am dezlipit de mama.

Când am mai crescut, şi în familie au început să apară și alți copii, am început să conștientizez că eu sunt fratele mai mare. Știți, în popor se spune că fratele mai mare este al doilea tată. Aceasta este o ștachetă foarte înaltă, căreia nici până acum nu sunt în stare să-i fac față.

– Există probleme, care nu apar în familiile cu mulți copii?

– În copilăria mea mi se spunea: “Un copil – egoism, doi – antagonism, trei – începutul unei familii normale”. Problema egoismului se minimalizează. Eu, desigur, nu spun un adevăr dacă încep să vorbesc că în familia cu mulți copii aceștia trăiesc întotdeauna bine, că niciunul dintre ei nu se apucă de băutură, de fumat sau de furat. Din păcate, asemenea exemple eu știu multe. Deși educația ortodoxă previne criminalitatea și unele dependențe urâte și plăceri, nu este totuși un panaceu. Un astfel de panaceu poate fi numai iubirea și credința părinților și acestea nu în vorbe, ci în fapte. Despre mine pot spune că trebuie să mai învăț a-mi iubi copiii cu adevărat.

– Vă educați copiii pe aceleași principii ca și tatăl dumneavoastră?

– Din păcate eu nu semăn cu tatăl meu. El ne acorda permanent multă atenție. În fiecare zi petrecea mult timp cu noi, iar eu, pur și simplu, nu prea știu să fac asta. Chiar dacă aș fi știut, oricum nu aș fi avut suficient timp. De aceea, cea mai mare parte a timpului cu copiii o petrece soția mea. Când mă întorc seara acasă, o rog să-mi povestească despre ce s-a întâmplat în ziua aceea. Uneori soția mă roagă să iau și eu parte la educarea copiilor.

În principiu, eu mă străduiesc să urmăresc viața copiilor de la distanță, dându-le libertatea și dreptul să aleagă, așa cum au făcut părinții cu mine. Încă de mici îi învăț pe copiii mei să știe exact ce vor. De exemplu, când fiul meu mijlociu a început să fie capricios și să vrea ceva, eu i-am spus următoarele: “Alege ce vrei: te liniștești și rămâi cu noi să te joci sau ieși afară”. Copilul trebuie să se hotărască și să înțeleagă clar urmările alegerii sale. În viitor nu o dată va trebui să aleagă din diferite variante hotărârea corectă pentru el și să răspundă pentru alegerea făcută.

– Cât de des v-ați supărat pe tatăl dumneavoastră când nu avea timp personal pentru dumneavoastră?

– Mai degrabă, m-am supărat când tatăl meu îmi acorda prea multă atenție în “anumite” situații.

Cu teribilismul tineresc am presupus că mai bine mă descurc singur cu problemele mele, decât dacă mă va ajuta tatăl meu. Dar după următorul eșec, m-am așezat din nou în fața tatălui, care s-a străduit să ajungă la mine mesajul că eu nu pot să înțeleg, săvârșind o faptă sau alta.

Când tata a purtat cu mine aceste discuții lămuritoare, eu am preferat să stau și să gândesc în mintea mea: “N-ai decât să vorbești, eu stau și tac și fac în continuare ceea ce consider necesar”.

Cu toate acestea, eu îi sunt recunoscător tatălui meu pentru discuțiile care le-a avut cu mine, pentru că, în anumite momente ale vieții, sfaturile și îndrumările sale m-au ajutat totuși.

– Cu copiii dumneavoastră aveți discuții lămuritoare sau în familie, cel mai adesea, au loc scurte lămuriri, cu aplicarea de sancțiuni?

– De fapt, eu sunt mult mai dur decât tatăl meu și discuțiile mele cu copiii sunt mult mai scurte și radicale. Cred că ei nu-și vor aminti conversațiile noastre cu aceeași recunoștință cu care îmi amintesc eu de cele avute cu tata.

Părinții noștri ne-au educat astfel încât noi am dorit să creăm o familie cu mulți copii, să muncim și să trăim cinstit, cu Dumnezeu, dar oare asta vor și copiii noștri? Eu consider că timpul o să ne arate și acest lucru va fi pentru noi cea mai bună verificare.

– Au avut oare și copiii dumneavoastră aceleași probleme pe care le-ați avut în copilărie? Cum ați reușit să le rezolvați?

– Desigur, probleme au fost și sunt în permanență. Cât de straniu ar suna, dar în lumea actuală, în familia cu mulți copii, se trăiește mai ușor decât în familia părinților mei. Nouă ne este mai ușor, înainte de toate întrucât pentru noi se roagă mai mulți. Pentru noi se roagă duhovnicul nostru, părinții noștri, frații și surorile mele, rudele, prietenii și ilustrul martir – străbunicul nostru – Vladimir Ambartzumov.

Copiii mei învață într-o școală generală ortodoxă, cu un nivel foarte bun de educație, precum și cu înțelegerea posibilităților materiale ale familiilor cu mulți copii. În școală, desigur, apar și probleme, dar ele sunt mai puține decât în cazul în care copiii mei ar fi învățat într-o școală generală obișnuită. Ei nu trebuie să-și ascundă credința, așa cum am făcut-o eu când eram în școală.

Acum copiii mei au ajuns la pubertate, care ne-a creat unele probleme, dar înțeleg că aceste probleme sunt legate de vârstă – problema negării de exemplu – și nu de faptul că adolescentul se simte inutil și face totul pe dos. Pentru formarea personalității acest lucru este normal. Și, desigur, aceasta îl determină pe părintele obișnuit cu starea pozitivă în familie să înțeleagă că aceasta este o perioadă pe care trebuie s-o trăiești împreună cu copilul.

– Dacă citești materialele ortodoxe ale mijloacelor de informare în masă despre familii cu mulți copii, apare senzația că asemenea familii nu au niciun fel de probleme. Așa este de fapt? Ce probleme apar pe lângă cele bănești și locative?

-Ați pus corect d ouă dintre cele mai importante probleme pe care nu pot să nu le comentez. Problema locativă pentru o familie numeroasă este cea mai importantă, iar în al doilea rând cea bănească. Dar, cum se spune “Domnul ne-a dat copii – o să dea și pentru copii”. Așa se și întâmplă! Dumnezeu și statul nu ne uită.

În veniturile noastre o parte substanțială este ajutorul de la stat. Datorită lui, noi putem să supraviețuim.

În familia cu mulți copii, problemele sunt de câteva ori mai multe decât în una obișnuită. Una dintre numeroasele probleme ale părinților cu mulți copii este problema educării lor. Când în familie există un singur copil, poți să-l duci și să-l aduci de la școală, să-l duci la vreun club sau cerc, poți să înveți lecțiile cu el. Când ai însă 5 școlari și 3 preșcolari, care sunt și ei prinși în activități, precum creșa sau grădinița, atunci este nevoie de ajutor suplimentar. Conform codului muncii din Federația Rusă, trebuie să lucrezi 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână. Neținând cont de aceasta, mama cu mulți copii muncește 3 schimburi pe zi, 7 zile pe săptămână. Să fii mamă este cea mai grea muncă pentru că trebuie să-i mulțumești pe toți. Copiii vin de la școală la ore diferite, pe toți trebuie să-i hrănești și, întrucât sunt diferiți, vor mânca diferit: unul mănâncă supă, altul nu vrea. De asemenea, mama cu mulți copii trebuie zilnic să facă ordine, pentru că atunci când sunt mulți în casă se crează haos. A face ordine elementară în condițiile unui spațiu limitat – este destul de complicat. Este o problemă întreagă, pentru că nimeni nu vrea să facă nimic, toți sunt obosiți, toți trebuie să meargă la culcare, iar lor li se spune că trebuie să-și strângă jucăriile.

– Cât de greu este să fii tată cu mulți copii?

–  Cu mult mai ușor decât unei mame cu mulți copii.

– Tatăl dumneavoastră, Părintele Alexandru, ne spunea că socrul lui urmărea adesea comportamentul copiilor săi: cum se poartă unul cu altul și cu cei din jur. Uneori chiar făcea experimente. Odată, la el au venit musafiri care au adus multe bunătăți pe care în vremea aceea nu prea puteai să le găsești. Acasă era numai copilul cel mare și tatăl i-a zis că ar fi putut mânca multe bunătăți diferite dacă nu ar fi avut atâția frați și surori. Copilul însă a răspuns, fără să stea pe gânduri, că pentru nimic în lume nu ar fi schimbat frățiorii și surorile lui mai mici pe ceva gustos. Vi s-a întâmplat să vă întâlniți cu ceva asemănător?

– Eu nu am făcut experimente, dar nu mă îndoiesc într-o reacție asemănătoare a copiilor mei – ei fiind a treia generație de copii numeroși. Nu neg însă că o astfel de problemă există. Eu le povestesc copiilor mei că există și o altfel de viață, poate mai bună în plan material, dar noi trăim acea viață pe care o avem. În ea există îngrădiri destul de dure și, în același timp, în viața noastră există alte posibilități și priorități. În viitor eu nu pot și nu voi obliga pe copiii mei să trăiască așa cum trăim noi acum – într-o familie ortodoxă numeroasă. Viața lor este viața lor și nu mă voi amesteca în ea.

Dacă în viitor ei vor să trăiască în lume unde se folosesc cosmeticale, își pun piercing-uri în diferite părți ale corpului, se plimbă nopțile și beau, eu nu-i voi ține cu forța în familia noastră. Ei vor trăi așa cum vor, pentru că așa au ales. Dar în familia mea nu voi îngădui așa ceva.

Ei singuri trebuie să-și aleagă drumul, dar indiferent de ce aleg, ei vor rămâne copiii mei, pe care-i voi iubi până la sfârșitul vieții mele.

– Părinte Filipp, cum poți să pedepsești copilul în folosul lui?

– Cu mâinile curate, cu capul limpede și cu inima fierbinte. Tata îmi spunea mereu că bătaia n-a învățat pe nimeni niciodată ceva bun. Și acest lucru este dovedit.

De exemplu, egiptenii credeau despre creierul uman că se află în coloana vertebrală, sub formă lichidă. Și când copilul începe să devină leneș trebuie să-l şfichiuieşti cu nuiaua pe spinare, ca să tonifici creierul. Eu nu îndemn pe nimeni la așa măsuri radicale, dar, când copilul, în anumite situații în copilărie, își riscă viața, atunci nu mai e loc de discuții. Adesea copiii nu înțeleg cuvintele adulților, dar înțeleg bine ce este “acțiunea”. O palmă la fund îi explică imediat copilului neascultător că drumul trebuie traversat numai cu mama de mână sau că nu trebuie să bage degetele în priză.

– Părinte Filipp, dar copiii v-au învățat ceva?

– Vă spun un singur lucru: copiii te învață foarte bine răbdarea, atenția și, bineînțeles, iubirea. Dar cel mai important – copiii ne învață să ne bucurăm de viață copilărește.

de Anna Erahtina, Pravoslavie.ru, 8 iulie 2014

traducere Nicoleta Macove

stiripentruviata.ro