Un gând pentru cei adormiți în Domnul

Hristos a înviat!

Lumina Învierii, asemenea unui licăr de foc ce străbate umbrele, nu doar că îmbrățișează lumea celor vii, dar pătrunde adâncurile tăcerii, mângâind cu blândețe sufletele celor adormiți. Unde ochii noștri nu mai pot privi, acolo, în adâncurile tăcute ale mormintelor, mila lui Dumnezeu se revarsă asemenea unei ape limpezi, dătătoare de viață: „Și celor din morminte viață dăruindu-le.”

Moartea, ce pare la prima vedere o despărțire dureroasă, nu este decât o trecere. O trecere dintr-o viață pământească într-o veșnicie plină de lumină. Este o promisiune de întâlnire în brațele iubirii veșnice a Celui care a biruit moartea. De aceea, să ne rugăm pentru cei dragi care s-au adăpostit în Domnul, cu inima plină de nădejde. Rugăciunile noastre nu sunt doar cuvinte, ci punți de lumină ce le străbat sufletele, aducându-le mângâiere în locul tăcerii.

„Odihnă veșnică, Doamne, dă sufletelor lor, și fă să strălucească peste ei lumina feței Tale!” Așa să ne înălțăm gândurile și rugăciunile, cu dorința ca cei plecați să fie învăluiți de lumina pură a prezenței Tale, într-o pace veșnică, dincolo de toate frământările acestei lumi.

Fiecare dintre noi poartă în suflet amintirea unei ființe dragi care a plecat din viața pământească, dar a pătruns în veșnicia Lui. Chiar și atunci când trupul nu mai este, iubirea nu cunoaște moarte. Legătura noastră cu cei adormiți se țese cu fire nevăzute, dincolo de timp și spațiu. Să-i purtăm în rugăciunile noastre cu dragoste și recunoștință, pentru că legătura dintre noi nu se sfârșește niciodată, ci se transformă într-o rugăciune neîntreruptă, ce urcă până la ceruri.