Un loc de muncă pentru femeia care s-a închinat la icoana Maicii Domnului Vladimirskaia

Am o prietenă din copilărie, care astăzi este om de știință. La începutul anilor ’90, când știința nu mai avea căutare, aceasta, pur și simplu, nu mai putea să-și întrețină familia.

‒ Ce-i de făcut? l-am întrebat pe părintele ei duhovnicesc. O adevărată catastrofă!

Părintele a răspuns liniștit:

‒ Dacă prietena ta merge la biserică, Domnul și Maica Domnului n-o vor lăsa.

După câteva zile, m-a sunat prietena și mi-a spus:

‒ E adevărat că icoana Maicii Domnului din Vladimir este pictată de Apostolul Luca?

‒ E adevărat, i-am răspuns, și cred în asta. Cu toate că unii artiști susțin alte puncte de vedere.

‒ Și unde se află ea acum?

‒ La Galeriile Tetriakov.

‒ Vreau ca mâine să mă duci la ea.

‒ Nu pot. Să lăsăm pe poimâine.

‒ Nu, a susținut cu tărie, mergem mâine!

‒ Bine. Mâine la ora două ‒ pentru că alt „mâine la ora două” va fi pentru mine cu neputință.

Pământul îmi ardea sub tălpi, însă a trebuit să o duc acolo, așa cum am promis. Am plecat. La Galeriile Tretiakov erau niște restricții, cordoane. Am mers ca prin vis, am trecut de aceste cordoane, dar nu pe la casa de bilete. Toate cordoanele le-am trecut ușor și fără probleme, ca și cum ai trece cuțitul prin unt. Ca și când nimeni nu ne-ar fi văzut. Nu a avut ce să ne facă. Părea atât de firesc totul, de parcă s-ar fi petrecut în fiecare zi. Am trecut de porțile larg deschise ale intrării de serviciu și, dintr-odată, am ajuns într-o sală nu prea mare, chiar înaintea icoanei Maicii Domnului din Vladimir. Icoana nu avea alarmă, fiind decuplată de la sistemul de securitate. Înaintea icoanei, Patriarhul Alexei al II-lea. În sală era aproape pustiu. Doar patriarhul slujind. Mai erau doar câțiva lucrători din muzeu. Ajunsesem la țanc. Patriarhul a început să slujească. Dintr-odată mi-am amintit că în acea zi este praznicul icoanei Maicii Domnului din Vladimir. Oare cum de uitasem cu totul de aceasta? Iar prietena mea, încreștinată nu demult, nici nu știa ce este acela praznic.

Mi-aduc aminte, rugându-mă, cât de temătoare eram. Tremuram. Îmi era și teamă să privesc la icoană, inima îmi era pătrunsă de compătimirea și de privirea iubitoare a Maicii Domnului. Rugăciunea s-a încheiat. Patriarhul s-a apropiat de icoană. După el, ne-am închinat și noi la icoană. Apoi a fost deschisă Troița (celebra icoană cu Sfânta Treime) lui Andrei Rubliov și, din nou, cu toții ne-am apropiat să ne închinăm.

După ce patriarhul a ieșit în stradă, ne-am dat seama încetul cu încetul că s-a petrecut ceva neobișnuit cu noi. Ziua următoare am aflat că aceasta a fost prima rugăciune pe care patriarhul a săvârșit-o înaintea acestei vechi icoane sfinte care se afla „prizonieră” la muzeu.

Îndată după această atât de simplă, smerită și duioasă învăluire maternă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, prietena mea a aflat un loc bun de muncă. Ea s-a rugat și s-a învrednicit de o mare ocrotire sub Acoperământul Maicii Domnului. Iar eu, pur și simplu, am luat parte la cele petrecute. (mărturie trimisă de Natalia Suhinina)

Minunile icoanei Maica Domnului din Vladimir, traducere din limba rusă de Gheorghiță Ciocioi, Editura Sophia, București, 2012, p. 86-89