Un pelerinaj la unele locuri sfinte din Italia
15:20, vineri, 27 iunie, 2014 | Cuvinte-cheie: bari, italia, moaste, pelerinaj, roma, sfantul nicolae
Cu îngăduinţa Bunului Dumnezeu, împreuna cu un grup de enoriaşi, a săvârșit un pelerinaj la cîteva locuri sfinte din Italia.
Printre cele mai importante destinaţii putem enumara localitatea Manopello, unde se pastrează Chipul Nefăcut de mînă al Mîntuitorului. Despre acest Chip se aminteşte în Sfînta Tradiţie, că o femeie pe nume Veronica a şters faţa Mîntuitorului cînd era dus spre Golgota pentru a fi răstignit. Cercetătorii analizînd această stofă cu Chipul lui Iisus au scos concluzia că stofa datează din perioada Mîntuitorului, iar pe stofă nu există careva vopsele, ci imprimarea Chipului este ceva supranatural iar felul cum acesta a apărut pe stofă nu se poate explica.
O altă destinaţie ce adună credincioşi din toate marginile pămîntului este oraşul Bari din sudul Italiei. Aici se află moaştele Sfîntului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Aici, toţi pelerinii au participat la Sfînta Liturghie împărtăşindu-se cu Sfintele Taine, în cadrul Bisericii ce aparţine Patriarhiei Române, unde preotul Nicolae Ciobanu a coliturghisit împreună cu preotul paroh. La rugămintea parohiei române, a fost deschis de catre slujitorii catedralei Romano Catolice “St.. Nicola” locul unde se află moaştele Sfîntului Nicolae, şi toţi pelerinii moldoveni s-au închinat şi au rugat pe Sfîntul Nicolae să mijlocească lui Dumnezeu pentru mîntuirea noastra.
A fost vizitat oraşul Roma şi locul unde sfinţii Apostoli Petru şi Pavel în anul 67 au fost martirizaţi.
Cu deosebite emoţii am petrecut cîteva zile în Italia întîlnindu-ne cu concetăţenii noştri, dar şi cu enoriaşii care se află în acestă ţară departe de casă.
Preot Nicolae Ciobanu