Un tată din Sibiu îşi creşte singur cele cinci fete recuperate dintr-un orfelinat: „Tot ce fac e pentru ele“

Gheorghe Teglaş a iubit odată foarte mult o femeie. Cinci fete au venit pe lume din dragostea lor: Ana Maria (14 ani, elevă în clasa a VII-a), Georgiana Maria (15 ani, clasa a VII-a), Denisa Alexandra (11 ani, clasa a V-a), Gabriela Gheorghina (12 ani, clasa a VI-a) şi mezina, Daniela Cristina (8 ani, clasa I).

Pe toate cinci, mama le-a lăsat, fără mustrări de conştiinţă, într-un centru de plasament, unde le-a găsit Gheorghe, plecat cioban la oi, când s-a întors acasă. Şase ani, bărbatul le-a vizitat cât de des a putut, le-a luat în casa bunicii în toate vacanţele şi a ciobănit în continuare, să strângă ceva bănuţi, visând să poată ridica, pentru fetele lui, o casă adevărată. În iunie, chiar dacă banii nu erau destui pentru a-şi împlini visul, Gheorghe n-a mai rezistat departe de ele. Aşa că a venit înapoi în sat şi, a doua zi, s-a dus şi şi-a luat fetele acasă.

„Acum sunt tot cu ele, nu mă mai pot mişca de lângă ele. Am fost pe la oi şi am muncit şi când am venit mi-am luat cărămidă. Pământ avem aici, în spate. Am adunat bani şi ne-am luat şi vrem să ne facem casă. Azi am venit de la oi şi mâine m-am dus după ele. A fost greu în anii ăştia, şi pentru ele, şi pentru mine“, spune tatăl.

Iar fetele completează imediat şi data exactă când s-au întors acasă – 12 iunie, după care se adună fericite în jurul tatălui, într-o fotografie plină de zâmbete şi de dragoste. „Tata ne iubeşte şi noi îl iubim foarte mult şi trebuie să-l ascultăm şi să învăţăm“, rezumă Georgiana, scurt, o poveste despre legăturile de sânge. Apoi se strânge lângă tatăl ei, într-o îmbrăţişare cât o mie de cuvinte. „Fetele mi-s dragi, dacă nu îmi erau dragi nu umblam să mi le iau. Tot ce fac pentru ele fac“, adaugă bărbatul.

„Cel mai mult mi-au lipsit părinţii“

Despre mamă, pe care o instanţă a decăzut-o din drepturile părinteşti, fetele vorbesc puţin. Pentru ele, povestea s-a rupt în momentul în care ea a fugit şi le-a abandonat în centru. De-atunci, n-au mai văzut-o niciodată. Atât de tare le-a durut că a plecat fără să se uite absolut deloc în urmă, încât nici măcar nu mai vor să-i vorbească la telefon. „A fost rău în centru, cel mai mult mi-au lipsit părinţii. Cu mama nu am mai ţinut deloc legătura , a plecat pe ascuns, nu ne-a spus nimic. Acum stă cu altul, bătrân, şi are alţi copii cu el“, spune Ana Maria.

Din centrul de plasament, fetele s-au întors în casa bunicii, Cornelia Teglaş, care are acum 80 de ani. Din cele trei încăperi, într-una stă bunica, într-una un nepot, iar în cea de-a treia, din spate, Gheorghe şi cele cinci fete ale lui. Au trei paturi şi-o singură masă mică, pe care fetele îşi fac temele cu rândul, dar nimeni nu se plânge. Mezina are carnetul plin de „foarte bine“, iar surorile ei au, toate, note bune. În camera în care mai există un dulap, o sobă şi-o masă mică, fetele lui Gheorghe sunt, în fiecare zi, fericite. Pentru că se au una pe alta şi pentru că, în sfârşit, ele şi tatăl lor sunt împreună.

În timp ce fetele înşiră timid dorinţe pentru un Moş Crăciun pe care nu l-au întâlnit niciodată, în ochii bunicii îşi fac loc câteva lacrimi. Speranţa ei e că Gheorghe şi fetele vor reuşi într-o zi, poate cu ajutorul unor oameni cu suflet, să-şi ridice căsuţa. Până atunci, în casa ei vor fi întotdeauna acasă, mai ales că fetele sunt foarte cuminţi şi, pe lângă faptul că îşi văd de şcoală, încearcă să ajute şi în gospodărie cu ce pot.

„E foarte greu pentru un bărbat, dar cum sunt mari ajută şi ele, spală, fac mâncare, curăţenie în casă, în curte. Eu mă bucur de ele în fiecare zi, îmi place că nu sunt obraznice, când spun să facă ceva nu spune niciuna că nu face, mă ajută copilele, spun: «Lasă, buni, că spăl eu», pun mâna toate la lucru, şi mâncare se învaţă de fac. Va da Dumnezeu cumva să îşi facă şi casa“, adaugă bătrîna.

Vise pentru Moş Crăciun

Anei Maria îi place muzica şi vrea să se facă frizeriţă, Georgiana iubeşte sportul şi îi place să călărească toată ziua, Gabrielei îi place foarte mult matematica. Denisa este fan biologie şi visează ca, într-o zi, să fie asistentă medicală în satul ei. „Dacă oamenii sunt bolnavi, vreau să-i ajut“, explică, zâmbind. Daniela, mezina familiei, are un zâmbet care topeşte orice rău. La şcoală îi plac româna, matematica şi desenul. Şi toate cinci speră că anul ăsta, primul după foarte mult timp în care fac acasă un Crăciun adevărat, să-l cunoască, în sfârşit, pe Moşul bun de care au auzit, până acum, doar din poveşti.

Familia trăieşte din pensia bunicii, de 900 de lei pe lună, din alocaţiile fetelor şi din ce câştigă tatăl la munca cu ziua prin sat (aproximativ 500 de lei pe lună). Nu e uşor, dar banii puţini nu-i împiedică pe Gheorghe şi pe bunică să le îngrijească pe fete cum pot mai bine.

Fetele au nevoie de foarte multe, de la haine, rechizite, alimente, încălţăminte, lemne pentru iarnă până la materiale de construcţii pentru a-şi putea ridica în sfârşit căsuţa la care visează cu toţii. În prag de Crăciun, Dumnezeu şi oamenii cu suflet mare pot împlini, pentru Gheorghe şi fetele lui, vise simple, pot face gesturi mici care, adunate, le pot schimba viaţa.

Cum putem ajuta