Unii dintre noi, primind, zic: „pâinea mea” ! Oare acesta este Creştinism?…

În vecinătatea dumneavoastră locuieşte un muncitor „vrednic, cinstit, cumpătat” – după propriile dumneavoastră spuse –, dar care este acum şomer şi, prin urmare, lipsit de pâine. Întrebaţi dacă poate primi ajutor de aici, din Ohrida. Poate –, și probabil va primi. Ohrida îi va ajuta cu frumuseţea ei. Dar de ce nu-i ajutaţi dumeavoastră cu bogăţia pe care o aveţi? Vi se dă un minunat prilej de a-l hrăni pe cel flămând şi a împlini astfel porunca evanghelică. De ce lăsaţi acest minunat prilej altuia şi îmbiaţi pe altul cu mântuirea sufletului, cu care vă îmbie Dumnezeu pe dumneavoastră?

Omul acela se află la o mie de kilometri depărtare de Ohrida, iar de la casa dumneavoastră până la el nu sunt nici o sută de metri. „Mă agasează venind şi cerând”, spuneţi. Credeţi-mă, şi pe Dumnezeu îl agasează să-i rabde pe bogătaşii care doar primesc fără să dea nimic. Iar pe sărmanul acela îl rod şi necazul şi ruşinea – care este mai chinuitoare decât necazul – că e silit să vină la poarta altuia şi să ceară. Oare nu citim în fiecare zi Tatăl nostru şi cerem de la Tatăl Ceresc pâinea noastră? Dar unii dintre noi, primind, zic: „pâinea mea” ! Oare acesta este Creştinism?…

Oare Hristos pentru această amăgire a noastră a suferit chinuri pe cruce? Nu, nu, nicidecum! În sudoarea de sânge, El a gândit şi a spus că precum Tatăl Ceresc este Tatăl nostru, al tuturor, aşa şi pâinea Lui este pâinea noastră, a tuturor. Aşadar, când un flămând se roagă să i se dea pâine, el se roagă să i se dea dreptul său creştinesc. Şi când bogătaşul dă, dă din creştinească îndatorire. Căci a-l ajuta pe sărac este o poruncă a lui Dumnezeu la fel de strictă ca şi porunca: Să nu ucizi! De altfel, şi experienţa ne învaţă că mai bine este să dai când cel flămând te roagă pentru dreptul său, decât să aştepţi să înceapă a-şi lua dreptul cu sila. Neîmplinirea datoriei de o parte atrage luarea cu sila a dreptului, de cealaltă.

Aşadar, cugetaţi la spusele Domnului: Tatăl nostru şi pâinea noastră. Şi când veţi cunoaşte toată adâncimea şi puterea acestor cuvinte, lesne veţi mântui atât sufletul dumneavoastră, cât şi viaţa „vrednicului, cinstitului şi cumpătatului”, însă flămândului, dumneavoastră vecin.

Din Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, volumul II, Editura Sophia, Bucureşti, 2003, p. 155-156