Vă îndemnăm să participaţi la Pelerinajul Tinerilor
12:18, vineri, 23 septembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: pelerinaj, pelerinaje la manastiri, Pelerinajul Tinerilor, tineri

Cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir, la 25 septembrie, ora 12.00, va avea loc Pelerinajul Tinerilor. De nouă ani, către sărbătoarea Înălţării Sf. Cruci, tineri, dar şi oameni de bună credinţă se deplasează pe jos de la Universitatea de Stat din Moldova spre Mănăstirea Sireţi (16 km).
Astfel, duminică, 25 septembrie, după Sf. Liturghie se va săvârşi Acatistul Sf. Nicolae şi se va porni la drum de la Biserica Universităţii de Stat din Moldova (str. M. Kogălniceanu, 67). Pelerinii vor purta cruci, steaguri, icoane şi vor intona cântări duhovniceşti.
Procesiunea se va deplasa pe străzile A. Mateeevici până la str. V. Lupu, apoi pe str. A. Sciusev, bd. Ştefan cel Mare, Calea Ieşilor. Va urma deplasarea pe traseul Chişinău – Străşeni până la semaforul din or. Vatra, apoi peste calea ferată spre satul Sireţi.
La Mănăstirea Sireţi va fi oficiat un Te-Deum de mulţumire, după care va fi săvârşită slujba Privegherii. Va urma închinarea la sfintele moaşte şi o agapă creştină.
În seara zilei pelerinii vor reveni la Chişinău cu autocare comandate.
Îndemnăm în special tinerii să participe la acest pelerinaj, care constituie un act spiritual de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El; astfel pelerinajul este în sine un act de asceză şi o jertfă. Să nu uităm, că astfel de acţiuni reprezintă o adevărată mărturisire a credinţei.
Informații suplimentare la nr. de tel: 079481586


Pelerinaj la Muntele Athos (Grecia) 22.12.2025 – 28.12.2025 ==================================== Programul pelerinajului la muntele Athos este pentru 6 zile: – sfintul...
Dacă anul trecut au fost implicați 14 parteneri, anul acesta numărul lor s-a dublat, ajungând la peste 30 de locații:...
Sâmbătă, 5 octombrie 2024, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, se va desfășura procesiunea “Drumul Crucii,...
Sâmbătă, 24 august, circa 30 de angajați ai Spitalului Clinic Municipal Nr. 4 au răspuns invitației parohiei ”Întâmpinarea Domnului”, USM,...
În data 22 aprilie, cu purtarea de grijă a PC arhimandrit Nectarie (Gherman), directorul Seminarului Teologic Ortodox, elevii Seminarului au...
Recent, un grup de 20 de profesori de la Liceul „Petru Rareș” din orașul Soroca, au trăit cele mai intense...
În a doua parte a zilei de duminică, 7 mai 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău