Vai de omul acela prin care vine sminteala

Mulţi probabil aţi auzit acest termen „sminteală” sau aţi fost acuzaţi că faceţi sminteală, sau aţi fost îndemnaţi să nu faceţi sminteală. Dar cu siguranţă că nu toţi şi nu întotdeauna aţi înţeles pe deplin ce înseamnă defapt sminteala, cât de rea sau dăunătoare este ea. De aceea, am socotit de cuviinţă, ca din mărturiile scripturistice şi din învăţăturile Sfinţilor Părinţi să adunăm câteva sfaturi şi poveţe folositoare, care ne-ar arăta ce este sminteala şi de ce trebuie să fugim de ea. Căci şi Hristos în evanghelia de la Matei ne atenţionează zicând: „Vai de omul acela prin care vine sminteala.”

Sminteala, dragii mei, înseamnă să dai pricină să cadă cineva într-un păcat. Să te faci un exemplu rău pentru cei din jur. Sminteala este cauzată de trei pricini: întâi este pilda cea rea, prin exemplul propriei vieţi; a doua este sfatul cel rău și vorbele rele, iar al treilea este defăimarea bunătăților.

Prima cauză a smintelii, pilda cea rea, au aruncat în iad mai multe suflete decât au mântuit toți drepții și oamenii cei sfinți. Când noi ca mamă, ca tată, ca şi creştini, sau şi mai mult, ca şi slujitori ai bisericii, ne îmbătăm, încălcăm postul, ne urâm, ne blestemăm şi alte rele asemenea făcând, desigur, că cei mai mici şi mai slabi în credinţă vor zice şi se vor gândi: dacă mama, tata, preotul şi alţii asemenea lor fac aceste lucruri nepotrivite, de ce nu aş face şi eu asemenea. Să cugetăm cu pocăinţă spre acestea fraţilor: oare nu cumva ne-am făcut şi noi cuiva o pricină te poticneală în credinţă? Să ne rugăm ca Sfântul Efrem Sirul pentru acestea: „Amar mie, Doamne! Ce cuvânt și răspuns voi da înaintea Ta. Tu, care îmi poruncești să iubesc pe vrăjmașii mei și eu, care am băgat în iad prin sminteală, suflete care nu mi-au greșit cu nimic.” Cel care face un rău şi un păcat în ascuns, se vatămă și se păgubește sufleteşte doar pe el. Pe când, cel care săvârșește păcat la vedere, devenind o pildă rea altora, vatămă pe mulți. Ca să înţelegem mai bine aceste cuvinte să luăm ca pildă o întâmplare închipuită. Cel ce otrăvește fântâna din curtea casei lui își pricinuiește doar sieși pierzare bând apă din el, pe când cel ce otrăvește izvorul din care beau toți oamenii localităţii, otrăvește toată cetatea.

A doua cauză a smintelii prin care îi ducem pe oameni la pierzare sunt cuvintele și sfaturile rele. Când dăm un sfat rău: du-te şi fură, du-te şi bate, du-te şi ocărăşte, du-te şi ponegreşte, du-te şi minte şi altele asemenea. Sau când spunem cuvinte de ocară, cuvinte de hulă la adresa lui Dumnezeu, când înjurăm de cele sfinte, de asemnea greşim amarnic şi ducem spre sminteală pe alţii. Apostolul Pavel, în prima Epistolă către Corinteni ne avertizează zicând: „Vorbele rele și necuviincioase, strică obiceiurile bune.”

Iubiţi credincioşi!

Găsim în scrierile Sfinţilor Părinţi următoarea afirmaţie ce ar trebui să ne îndepărteze de a mai face cuiva în vre-un fel sminteală: „Cel ce aduce sminteala este un diavol în chip de om, căci așa au numit și Domnul pe Petru zicându-i: mergi în urma mea, Satano, că sminteală îmi ești”. Aici vă rog să zăbovim puțin cu multă luare aminte și să înțelegem nişte lucruri uimitoare. Iuda Iscarioteanul, cu toate că era plin de răutate, dar Hristos îi spune în grădina Ghetismani „prietene, ce ai de făcut, fă!” Pe Irod cel plini de toate preacurvii şi nelegiuiri, Hristos l-a numit „vulpe”. Fariseilor cei plini de trufie, Hristos le zice „șerpi și pui de vipere; neam viclean și preacurvar”. Iar pe Petru, care mai întîi îl lăuda-se, pentru credința sa; pe Petru care îl urmase cu dragoste de la început, Hristos îi zice, oarecum neexplicabil: „Mergi înapoi a Mea, satano, căci sminteală Îmi eşti” (Mat. 16, 23). Şi pentru ce? Pentru că Petru în acel moment îi spusese lui Hristos cuvinte nepotrivite şi i Se făcuse prilej de sminteală. Hristos le zise mai întâi apostolilor: „Voi merge la Ierusalim, voi pătimi multe de la bătrânii şi cărturarii poporului şi voi fi ucis” (Mat. 16, 21).  Iar după acestea „Petru, luându-L la o parte – pe Iisus – a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta” (Mat. 16, 22). Iar după aceste cuvinte Hristos îl numeşte pe Petru „satano”.

Dacă socotim omeneşte, apostolul spuse cuvintele de mai sus dintr-o prostie, din necunoștință, dar și dintr-o grijă şi dorinţă față de Hristos, „ca să nu i se întâmple ceva rău de la oameni”. Şi totuşi, dacă Petru, apostol a lui Hristos, doar pentru câteva cuvinte, a fost numit „satano”, atunci cum sunt şi cum vor fi în faţa lui Dumnezeu cei care prilejuiesc sminteală prin vorbe și prin pildă rea a vieții, cu bună știință și cu bunăvoință. Oare nu cumva pe aceștia, mai rău ca pe Petru, îi va socoti şi-i va izgoni Hristos? Și nu cumva pentru unii ca aceștia, spune Ioan Teologul, în Apocalipsă, „nici diavoli nu sunt vrednici a se chema, căci mai răi decât aceștia sunt”. Și de ce zicem toate acestea? Pentru că diavolul cât e de rău, dar el numai îndeamnă spre răutate, nu este el însuși o pildă spre rău, că nimeni nu l-a văzut pe diavol curvind, fumând, furând, blestemând și alte asemenea.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Dintre toți lupii cel mai rău și periculos este cel care se aseamănă cu chipul de câine și care intră cu ușurință în turma oilor și o sfâșie cu ușurință”. Şi deavolul, asemenea ia chip de om, intrând în mulţi care pricinuiesc sminteli prin vorbă şi comportament, sfâşiind duhovniceşte turma credincioşilor, ducând-o la pierzare.

Să ne ferim, dar fraților, şi voi mirenilor, şi voi slujitorilor, de sminteală și să nu fim vre-un prilej de poticneală în cele ale credinței pentru frații noștri; pentru sufletele creștine; pentru care Hristos S-a jertfit, vărsându-și sângele pe cruce. Unii sfinți spun că „un suflet de creștin valorează cât sângele și viața lui Hristos, care  și-a dat-o pe Cruce”. Și tu, creștine, te gândești oare, cum vei sta înaintea lui Hristos și cum vei răspunde Lui atunci, pentru toate smintelele tale, pentru toate pildele tale cele rele, prin care multe suflete s-au dus la pierzare. Dumnezeu moare, ca să-l învie pe om, iar tu creștin fiind, prin pilda și vorbele tale, îl omori pe cel care Dumnezeu L-a înviat.

Hristos ni s-a făcut nouă pildă bună întru toate, şi prin vorbe, şi prin fapte. Asemenea să fim şi noi pentru cei din jurul nostru, căci spune Sfântul Vasile cel Mare: „Pilda cea bună aduce viaţă veşnică”. Şi chiar dacă până acum s-a întâmplat să fim o pildă rea pentru cineva, să nu deznădăjduim. Să ne pocăim cu sinceritate. Să ne lepădăm de faptele şi vorbele cele necuviincioase, care prilejuiesc sminteală. Şi să avem întotdeauna în inima şi mintea noastră cuvintele lui Hristos: „Vai de omul prin care vine sminteala, mai bine i-ar fi fost de nu s-ar fi născut” (Mat. 18, 7).

† PETRU,

Episcop de Ungheni şi Nisporeni

Sursa: http://episcopia-ungheni.md/ro/