Valurile mării au adus la ţărmul or. Soci o icoană veche a Maicii Domnului de tipul ”Iverskaia”
17:32, vineri, 25 octombrie, 2013 | Cuvinte-cheie: icoana Maicii Domnului, Iverskaia, minuni, ortodox, Rusia

În apropiere de localitatea Golovinka, o suburbie a oraşului Soci, valurile mării au adus la mal o Icoană a Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Turiştii care au găsit icoana au adus-o în cea mai apropiată biserică, care s-a dvedit a fi Biserica cu hramul Sfintei Nina, luminătoarea Georgiei.
Aici s-a stabilit că icoană primită este o icoana a Maicii Domnului de Iver, al cărei patrie şi este Georgia, vechea Iverie.
Icoana placată cu argint, aur si pietre este datată cu anul 1896. Este indicat numele sau al proprietarului, sau al celui care a pictat icoana, protoiereul Alexandr Smirnov.
De la apa de mare icoana puţin s-a decolorat, dar imaginea Maicii Domnului se vede destul de clar. Icoana va fi restaurată, iar între timp a fost instalată în altarul bisericii.
Este interesant că icoana a fost obţinută în ajunul cinstirii icoanei Maicii Domnului ”Iverskaia”, care are loc la douăzeci și șase octombrie stil nou.

Condacul 1 Mănăstirea Dohiarului, adăpostind în sine icoana ta, Stăpână prealăudată, se bucură și-ți cere să îți apleci degrab urechea...
Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” este numele a cel puțin trei icoane făcătoare de minuni, asemănătoare la înfățișare. Pe...
Troparul Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu noi robii Tăi. Ci, ca ceea...
Bucură-te, ceea ce ne hrăneşti cu Pâinea Vieţii! „Toată nădejdea noastră la tine o punem, Maica lui Dumnezeu, şi în...
Acatistul Maicii Domnului Sporitoarea grânelor – Marian și Maria Moise Maicii lui Dumnezeu celei alese dintru toate neamurile si Stapanei...
Icoana Maicii Domnului „PÂINEA VIEȚII VEȘNICE” a fost pictată în primăvara anului 2024 de către iconarul Dumitru Musteață. Această icoană...
Maica Domnului Portărița Portaitissa – Mănăstirea Iviron Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, numită “Portărița” – Παναγία Πορταϊτισσα – se...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău