Viața Cuviosului Gherman de Alaska

Cuviosul Gherman a propovăduit Ortodoxia în insula Alaska, împreună cu alți nouă misionari ruși. Este primul sfânt ortodox de pe continentul American și sămânța din care și-au tras seva sfinți și părinți îmbunătățiți din vremea noastră, precum Sfântul Inochentie, Sfântul Petru Aleutul, Sfântul Iacob, Sfântul Iuvenalie, Sfântul Ioan Maximovici sau Cuviosul Părinte Serafim Rose.

Cuviosul Gherman s-a născut în apropiere de Moscova, în jurul anului 1757. La vârsta de 16 ani a intrat în mănăstirea Sfântului Serghie – Sfânta Treime și a viețuit în unul dintre metocurile acestei mănăstiri, situat în apropierea golfului Finlandei. În vremea în care a stat aici, a cunoscut lucrarea vie și tămăduitoare a Maicii Domnului, care l-a ajutat să se vindece de o rană ce îi apăruse sub bărbie. S-a rugat în fața icoanei Maicii Domnului, în somn a fost atins de aceasta și, când s-a trezit, rana i se vindecase.

După ce a viețuit aproape șase ani la acest metoc, a plecat la mănăstirea Valaam, aflată în apropierea lacului Ladoga. În această oază veche de monahism și spiritualitate ortodoxă a continuat viața sa de rugăciune și asceză.

În anul 1793, Sinodul Bisericii Ruse a hotărât să trimită o misiune pentru a-i încreștina pe locuitorii insulei Alaska. Această insulă devenise teritoriu rusesc la sfârșitul secolului al XVIII-lea și locuitorii, majoritari aleuți, erau păgâni. Unul dintre cei zece misionari era și părintele Gherman, care nota într-o scrisoare: „Domnul să fie lăudat! Am botezat mai bine de șapte mii de americani și am săvârșit mai bine de două mii de cununii… Îi iubim și ei ne iubesc pe noi; sunt buni, însă săraci. Își doresc atât de mult să se boteze, încât și-au distrus și și-au ars idolii”. Deoarece roadele propovăduirii Ortodoxiei creșteau, Sinodul Rus a hotărât să numească un episcop și să acorde insulei statutul de episcopie. Din păcate, arhimandritul Ioasaf, care fusese hirotonit episcop și ar fi putut hirotoni la rândul său preoți aleuți a murit într-un naufragiu împreună cu cei care îl însoțeau. Iar pe insulă au mai rămas patru misionari sub conducerea sfântului Gherman. Ei au avut de înfruntat pe negustorii ruși organizați în Compania Ruso-Americană, care duceau o viață imorală și se purtau brutal cu locuitorii insulei. Doar sfântul Gherman a reușit să reziste cu credință în fața încercărilor și nu i-a părăsit pe aleuți.

Totuși, s-a retras pe o insulă părăsită, insula Pinului, și a întemeiat o misiune ortodoxă pe care a numit-o Noul Valaam – în amintirea mănăstirii sfinte de pe lacul Lagoda. Insula este situată în apropierea orașului Kodiak. De aici, sfântul i-a ajutat pe băștinași în diferite feluri: a fost și duhovnic, dar și infirmier. Astfel, legătura dintre el și fii lui duhovnicești s-a întărit și a dat roade bogate. A trăit în singurătate și asceză, rodind rugăciunea și dragostea. Un călător care l-a văzut pe părintele Gherman în 1819 l-a descris ca având „o înălțime potrivită, o conformație delicată, cu ochi blânzi albaștri, iar trupul îi era încins cu lanț de cinci kilograme, cămașa îi era o piele de căprioară, sandalele – o bucată de piele bătucită, deși uneori umbla desculț, iar peste toate acestea purta o dulamă peticită. Astfel, sărăcăcios înveșmântat, umbla peste dealuri și văi, prin zăpadă și ploaie, în căldură și în frig, oriunde îl chema datoria. Avea ca pat o bancă acoperită cu piele de focă, drept pernă două cărămizi și o scândură, ca să-i fie pătură. Obiceiurile sale erau simple: mânca cu măsură, dormea puțin, se ruga mult și muncea din greu. Era îngăduitor cu slăbiciunile altora și nu îi îndemna să urmeze aceeași viață ascetică ca el. Era blând cu animalele din sălbăticie, păsările și veverițele îi erau tovarăși, iar ursul sălbatic îi mânca din mână”.

Pe măsură ce a crescut în vârstă și în sfințenie, sfântul s-a învrednicit de vederea îngerilor, dar și a duhurilor rele, a primit stăpânire asupra stihiilor și a căpătat darul proorociei. În noaptea în care a adormit întru Domnul, locuitorii insulei Afognak au văzut deasupra Noului Valaam un stâlp de lumină. La această vedere minunată, au căzut în genunchi și au strigat: „Sfântul nostru a plecat de la noi”. În alt sat, oamenii au văzut în aceeași noapte, pe cer, ceva asemenea unei făpturi omenești ce se înălța de la Noul Valaam spre Cer. Cuviosul Gherman nu a lăsat aleuților clădiri cu biserici, școli sau spitale, ci a zidit biserici vii și credință în sufletele lor. Astăzi în insula Alaska toți aleuții sunt ortodocși și au preoți care provin din rândurile lor.