Viaţa nu este o glumă
19:29, luni, 14 iunie, 2021 | Cuvinte-cheie: credinta, cuvinte fără rost, distracție, evlavie, excese, frica de Dumnezeu, gluma, iresponsabilitate, joacă, pierderea timpului, Sfântul Ioan de Kronstadt, timp, veşnicie, viata

Viaţa pe care o trăim acum nu este o glumă, o joacă, deşi oamenii o iau drept glumă sau joacă. Se joacă iresponsabil cu timpul care le-a fost dat spre a-şi pregăti veşnicia, se joacă cu cuvinte fără rost. Se adună în ospeţie, stau şi pălăvrăgesc, apoi încep să se joace, într-un fel sau altul. Se adună la teatru, unde totul nu-i decât joacă, distracţie; se distrează cei de pe scenă, se distrează şi cei ce-i privesc.
Unii îşi petrec timpul folosindu-şi calităţile intelectuale, alţii slăbiciunile omeneşti, alţii în fapte caritabile sau în a scrie sau vorbi frumos. Se mai pot ocupa cu mâncatul şi cu băutul în exces, în loc să mănânce şi să bea doar cât le este necesar, se preocupă de îmbrăcăminte, îşi pierd timpul îngrijindu-se de persoana lor, se distrează pe seama isprăvilor copiilor, în loc să-i educe în credinţă, evlavie, frică de Dumnezeu. Pentru unii ca aceştia toată viața e o distracție. Vai de cei ce iau viaţa drept o distracţie!
Sf. Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, Editura Sophia, p. 323


Într-o zi de februarie a anului 1965, un autobuz plin de călători mergea din orașul nostru spre un alt oraș...
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Troparul Sfântului Cuvios Sava cel Sfinţit, glasul al 8-lea: Cu curgerile lacrimilor...
Pe vremea păgânului împărat Maximin se afla în cetatea Alexandriei o fecioară cu numele Ecaterina, fiica lui Consta, care fusese...
O vorbă veche spune un adevăr cum nu se poate mai grăitor: „Cum îi creştem, aşa îi avem”. Această axiomă...
După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de...
În vremea împărăţiei lui Antonin împăratul Romei, era un ostaş de fel din Italia, ostăşind sub stăpînirea voievodului Sebastian, cu...
Fericitul Mina, nerăbdând să vadă nevoia aceea, nici voind să privească cum se cinstesc idolii cei fără de suflet, și-a...

În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc