Viața Sfântului Ierarh Tihon, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii

Sfântul Ierarh Tihon este prăznuit pe 22 februarie (aflarea moaștelor), 7 aprilie (adormirea), 9 octombrie, 5 octombrie (Soborul Sfinților Ierarhi ai Moscovei), 18 noiembrie (alegerea pe Tronul Patriarhal).

Sfântul Tihon, la botez Vasile Ivanovici Belavin, s-a născut pe 19 ianuarie 1865. Tatăl său, Ioan Belavin, era preot de țară în districtul Toropeț din eparhia Pskov. Copilăria și adolescența lui s-au petrecut în contact direct cu țărani și muncile lor. Din primii ani, micul Vasile a manifestat o înclinație specială pentru religie, dragoste pentru Biserică, precum și o rară blândețe și smerenie.

Când Vasile era încă un copil, tatăl său a avut o revelație cu privire la fiecare dintre copiii săi. Într-una din nopți, când el și fiii săi au dormit în pod, printre fân, s-a trezit brusc, trezindu-i și pe cei trei fii ai săi. Mama sa, care era moartă de mult i s-a arătat în vis, prezicându-i că moartea sa era aproape, dar și soarta copiilor săi. Ea i-a zis că unul dintre ei va fi nefericit toată viața, altul va muri de tânăr, iar cel de-al treilea, Vasile, va deveni un mare om. Profeția s-a dovedit a fi exactă în toate privințele.

Între 1878 și 1883, Vasile a studiat la Seminarul Teologic din Pskov. Colegii săi de studenție l-au simpatizat și respectat pentru pietatea sa, pentru progresele deosebite în studii și pentru disponibilitatea constantă de a-i ajuta pe ceilalți, care adesea consta în explicarea lecțiilor și, în special, în ajutor pentru schițarea și corectarea numeroaselor compoziții. Vasile era numit de colegii săi de seminar „episcop” și „patriarh”.

În 1888, la 23 de ani, a absolvit Academia de Teologie din Sankt Petersburg. S-a întors apoi la Seminarul Teologic din Pskov, de data asta ca profesor de Teologie Morală și Teologie Dogmatică. A dus o viață austeră și castă, iar în 1891, când a împlinit 26 de ani, a depus voturile monahale. Toată localitatea a participat la slujba de tundere arătându-și dragostea și devotamentul pentru lucrarea Sfântului. Tânărul blând și smerit a primit numele de Tihon, în cinstea Sfântului Tihon din Zadonsk.

În anul 1892, monahul Tihon s-a transferat de la Seminarul Teologic din Pskov la Seminarul Teologic din Kholm, și a fost ridicat la rangul de arhimandrit. Arhimandritul Tihon a fost hirotonit Episcop de Lublin la 19 octombrie 1897, și a revenit la Kholm pentru un an în calitate de Episcop Vicar al Eparhiei Kholm. Episcopul Tihon și-a dedicat cu multă râvnă tot timpul pentru organizarea noii episcopii. Viața morală a Sfântului a câștigat afecțiunea tuturor credincioșilor nu numai ruși, ci și lituanieni și polonezi. Pe 14 septembrie 1898 a fost numit Episcop al Aleutinelor (arhipelagul de insule ce se întinde în nordul înghețat al Oceanului Pacific, între Alaska și Kamceatka) și Alaskăi.

În munca sa de răspândire a credinței ortodoxe pe tărâmul Americii de Nord, Sfântul Tihon a reorganizat structura episcopiei, schimbându-i chiar și numele, în Episcopia Aleutinelor și Americii de Nord, în 1900. El a devenit atât de îndrăgit în rândul clerului și populației laice, încât americanii i-au acordat titlul de cetățean onorific al Statelor Unite ale Americii.

La data de 22 mai 1901, Sfântul Tihon a pus piatra de temelie pentru Catedrala Sfântul Nicolae din New York , și de asemenea, a fost implicat în zidirea altor biserici. La data de 9 noiembrie 1902, a sfințit biserica Sfântul Nicolae din Brooklyn pentru imigranții ortodocși din Siria, iar două săptămâni mai târziu, a sfințit Catedrala Sfântul Nicolae din New York.

Numărul de parohii a crescut de la 15 la 70, toate întreținându-se singure. Cu binecuvântarea sa, au fost traduse în limba engleză cărțile de rugăciuni ortodoxe.

În 1905, Misiunea Americană a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie, iar Tihon a fost făcut Arhiepiscop. A avut drept ajutor în Arhiepiscopie doi episcopi vicari pe PS Episcop Inochentie (Pustznsky) în Alaska și Sfântul Rafail (Hawaweeny) în Brooklyn.

O realizare deosebită a sa a fost unificarea tuturor grupurilor (rusești, grecești, siriene, bulgare, aleutine) sub ocârmuirea sa. Un simbol al acestei unități a fost primul Sinod al Bisericii Ortodoxe din America, pe care l-a organizat în februarie 1907 în Mayfield, New York.

În iunie 1905, Sfântul Tihon a dat binecuvântarea pentru înființarea Mănăstirii Ortodoxe Sfântul Tihon, din statul Pennsylvania numită astfel după hramul acesteia, Sfântul Tihon din Zadonsk.

În anul 1907 s-a întors în Rusia și a fost numit Arhiepiscop de Yaroslavl, unde a câștigat foarte repede încrederea miilor de credincioși prin smerenia și afecțiunea sa iubitoare.

Când sfântul se pregătea să plece în misiune în Lituania, spre sfârșitul anului 1913, la 22 decembrie autoritățile din Yaroslavl îi vor acorda titlul de cetățean de onoare al orașului.

După transferul la Vilnius, Sfântul Tihon a continuat lucrarea misionară deosebită, iar începutul Primului Război Mondial îl găsește în capitala Lituaniei, unde nu a precupețit atunci nici un efort să ajute pe cei întru nevoință. Acțiunile sale caritative au mișcat mulți compatrioți.

După revoluția din februarie și formarea unui nou Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, Sfântul Tihon devine unul dintre membri. Pe 21 iunie 1917, Sinodul Episcopal îl aleg ca Arhiepiscop. La 15 august 1917, Arhiepiscopul Tihon este ridicat la rangul de Mitropolit al Moscovei, iar după câteva luni a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse dintre cei trei candidați, Arhiepiscopul Antonie de Harkov, cel înțelept, Arhiepiscopul Arsenie de Novgorod, cel drept și Mitropolitul Tihon, cel blând, cum erau ei caracterizați de către membrii sinodului. Pe 5 noiembrie, după Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Hristos Mântuitorul, a avut loc întronizarea Patriarhului Tihon al Rusiei.

Când regimul bolșevic-ateist a preluat controlul țării, proprietățile Bisericii au fost confiscate iar Biserica Ortodoxă Rusă a avut de suferit multe persecuții. Sfântul Tihon a condamnat deschis uciderea familiei țarului în 1918 și a protestat împotriva atacurilor violente ale bolșevicilor asupra Bisericii. În acele vremuri, el a chemat creștinii ortodocși ruși să se unească și să-și întărească tradițiile. Pentru a evita persecuțiile ulterioare, el a emis un mesaj prin care clericii nu aveau voie să facă nici un fel de declarație politică.

Pe 19 ianuarie 1918, Patriarhul Tihon al Moscovei a anatemizat pe toți cei care, fiind botezați, au ucis oameni nevinovați alături de hoarda comunistă. Trei zile mai târziu, pe 22 ianuarie, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a confirmat această anatemă.

În vara anului 1921 regiunea Volgda a fost cuprinsă de o foamete mare. În luna august, Patriarhul Tihon a făcut un apel către poporul rus și către „oamenii din lume”, pentru a ajuta victimele foametei. El a dat binecuvântare pentru ca preoții să doneze obiecte de valoare deținute de Biserică, cu mențiunea ca se vor dona doar obiectele care nu erau utilizate direct în serviciile liturgice. Cu toate acestea, la 23 februarie 1922, Comitetul Executiv Central Rus a publicat un decret prin care spunea că toate obiectele de valoare din biserici vor fi confiscate.

În conformitate cu Canonul 73 Apostolic, astfel de acțiuni au fost considerate ca un sacrilegiu, iar Patriarhul a protestat public împotriva confiscării totale, mai ales că mulți se îndoiau că obiectele de valoare ar putea fi folosite pentru a combate foametea. Această confiscare forțată a stârnit indignarea poporului din toată Rusia.

Mesajul Patriarhului a fost privit ca sabotaj, și pentru aceasta a fost arestat în 1922, petrecând ultimii ani din viață în arest la domiciliu, adică în mănăstirea Donsk din Moscova. Pe 16 mai 1922 toate atribuțiile patriarhale au fost cedate mitropolitului Agatanghel al Yaroslavului.

În iunie 1923, Patriarhul a fost eliberat continuând să se bucure de încrederea comunității ortodoxe din Rusia. Pe măsură ce persecuțiile au continuat, el a început să se simtă copleșit, iar puterea și sănătatea au început să i se înrăutățească. În duminica din 5 aprilie 1925, el a slujit ultima sa Liturghie murind două zile mai târziu.

Pe 7 aprilie, Patriarhul Tihon l-a primit pe Mitropolitul Petru și spre seară după ce s-a odihnit la 23:45 pm, a trecut la Domnul, făcându-și semnul crucii și spunând: „Slavă ție, Doamne, slavă ție.” Mai bine de un milion de credincioși au participat la slujba înmormântării ce s-a săvârșit la Catedrala Mănăstirii Donsk. El a fost considerat încă din acele vremuri mucenic.

La 9 octombrie 1989, Patriarhul Tihon a fost canonizat de Sinodul Episcopilor din Biserica Ortodoxă Rusă. Pentru aproape șaptezeci de ani s-a crezut ca moaștele Sfântului Tihon s-au pierdut, însă în februarie 1992 au fost descoperite într-un loc ascuns din Mănăstirea Donsk, aflându-se acum la mare cinstire.

Ar fi greu de imaginat care ar fi fost calea Bisericii Ortodoxe Ruse fără Patriarhul Tihon în acei ani. El a făcut atât de mult bine pentru Biserică și pentru întărirea credinței în acei ani dificili. Poate că propriile cuvinte ale Sfântului pot rezuma cel mai bine viața lui: „Fie ca Dumnezeu să ne învețe pe fiecare dintre noi să depunem eforturi pentru Adevărul Său, și pentru binele Sfintei Biserici, mai degrabă decât pentru binele nostru”.