Viața Sfântului Mucenic Ierotei, Episcopul Atenei - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Viața Sfântului Mucenic Ierotei, Episcopul Atenei

9:21, vineri, 17 octombrie, 2025 | Cuvinte-cheie: , ,

Sfântul Ierarh Ierotei era unul din sfetnicii Areopagului, învățat în credința creștină și așezat episcop de Sfântul Apostol Pavel. Apoi, la adormirea Preasfintei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu, fiind în soborul apostolesc, s-a arătat dumnezeiesc cuvântător de cântări, petrecând spre mormânt primitorul de Dumnezeu trup al Maicii lui Dumnezeu; și toți, auzindu-l și văzându-l, l-au cunoscut că este drept și cuvios. Viețuind bine, precum se cuvine unui Sfânt și placând mult lui Dumnezeu prin viața și prin cârmuirea sa, precum și prin mucenicească nevoință, și-a sfârșit alergarea.

Tradiția creștină spune că Sfântul Ierarh Ierotei a fost din Atena și era unul din cei noua sfetnici ai Aeropagului: făcea parte din sfatul cetății. A învățat credința creștină de la Sfântul Apostolul Pavel și tot acesta l-a botezat și l-a așezat episcop în Atena. A fost cel dintâi episcop creștin al Atenei. La rândul său, Sfântul Ierarh Ierotei a fost învățător neostenit Sfântului Mucenic Dionisie Areopagitul, căruia multe povățuiri i-a dat pe calea înțelegerii dreptei credințe, aduse de Mântuitorul Hristos, spre mântuirea și înnoirea lumii. Despre Sfântul Ierarh Ierotei se mai știe că, la Adormirea și îngroparea Maicii Domnului în Ghetsimani, când tot soborul Sfinților Apostoli era de fata, Sfântul Ierotei s-a învrednicit, în numele tuturor, să facă început cântarelor, la jalea Adormirii celei Preacurate.

Sfântul Ierarh Ierotei era cu totul înstrăinat și îndepărtat cu sufletul de cele pământești și se vedea și se auzea și la toți arătat era că Sfântul acesta este cu adevărat cuprins de dumnezeiasca raznă. Deci, viețuind bine cum îi place lui Dumnezeu și veselind pe Dumnezeu cu faptele sale bune.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com