Victor Opaschi: Da, Biserica plătește impozit!
10:33, vineri, 11 ianuarie, 2019 | Cuvinte-cheie: biserica si statul, impozitarea bisericii, impozite
Victor Opaschi, Secretarul de stat pentru Culte, a explicat pentru Q Magazine relaţia Stat-Biserică în contextul Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene și modul în care este finanțată, dar și impozitată Biserica.
În interviu, Secretarul de stat pentru Culte vorbește despre felul în care guvernele din Europa se raportează la fenomenul religios.
El constată, de asemenea, „o creștere la nivel european a extremismelor şi fundamentalismelor religioase care au prins rădăcini în special în ţările europene cu o tradiţie accentuat laică”.
„Se pune din ce în ce mai serios problema recuperării şi promovării dimensiunii pozitive a libertăţii religioase, neglijată ani de-a rândul în favoarea dimensiunii negative a acesteia”, a subliniat Victor Opaschi.
Dimensiunea pozitivă a libertății religioase
În România, pe de altă parte, atât relația stat-culte este una echilibrată, dar nici „relaţiile dintre diferitele organizaţii religioase nu sunt tensionate, ci dimpotrivă extrem de cordiale şi materializate prin proiecte comune sau platforme comune de dezbatere precum Consiliul Consultativ al Cultelor”.
„În context european, modelul românesc de valorizare a dimensiunii pozitive a libertăţii religioase este privit ca unul de succes în special prin prisma rezultatelor concrete”, a spus Opaschi amintind că totuși „ţara noastră este ferită de discursuri şi practici extremiste”.
Secretarul de stat pentru Culte a insistat asupra dimensiunii pozitive a libertății religioase și a beneficiilor acesteia.
„Ca în majoritatea țărilor europene, în România s-a optat pentru un regim de neutralitate pozitivă, de cooperare între stat și culte, caracterizat printr-o combinație elaborată de forme de finanțare directă (sprijin financiar pentru salarizarea personalului și pentru construirea și repararea lăcașurilor de cult) și indirectă (facilități fiscale)”.
Finanțarea și impozitarea Bisericii
Victor Opaschi a explicat că Biserica plătește taxe și impozite.
„Acreditarea în spaţiul public a ideii false că Biserica nu plăteşte impozit este nocivă, pentru că denaturează adevărul și afectează dezbaterea publică asupra relaţiei stat-culte”, a subliniat Victor Opaschi.
Secretarul de stat pentru Culte a spus că „ceea ce nu se înţelege în spaţiul public este faptul că Biserica nu plăteşte impozit ca un agent economic deoarece scopul Bisericii nu este să facă profit. Biserica plăteşte impozit la fel ca orice altă organizaţie a societăţii civile şi beneficiază de aceleaşi facilităţi fiscale”.
Facilități fiscale pentru efecte sociale
Excedentul bugetar obţinut de Biserică din activităţi economice şi care nu este redirecţionat către opere religioase, sociale, filantropice etc. este supus impozitării:
„Atât legislaţia românească cât şi cea europeană recunosc caracterul neeconomic al livrării de bunuri şi servicii religioase în interiorul organizaţiilor religioase. În consecinţă, veniturile realizate de cultele religioase se impozitează dacă nu sunt utilizate în sprijinirea activităţilor educaţionale, culturale şi sociale sau în sensul susţinerii activităţilor de cult”, a spus Victor Opaschi.
„Tot ceea ce înseamnă circulaţia fondurilor în interiorul comunităţii religioase este scutit fiscal pentru că acele fonduri îşi îndeplinesc menirea fără intervenţia statului, iar tot ceea ce înseamnă raport economic al comunităţii religioase cu exteriorul este supus impozitării, dacă nu este reinvestit”.
„Aceasta este o soluție şi o practică europeană și respectă libertatea religioasă, neutralitatea statului, autonomia cultelor, în conformitate cu tratatele europene și cu obligațiile internaționale asumate de România”.
Un alt aspect abordat a fost „analfabetismul în ceea ce priveşte libertatea religioasă care de altfel denotă o lipsă de cultură democratică, se manifestă prin nerecunoaşterea statutului Bisericilor drept organizaţii autonome faţă de stat şi libere în a-şi exprima propriile puncte de vedere faţă de agenda publică”.
Catedrala Mântuirii Neamului
De asemenea, privind înapoi spre 2018, Victor Opaschi a spus că „Centenarul Marii Uniri a marcat momentul de vârf al revigorării conştiinţei naţionale”.
Despre realizarea cea mai importantă sprijinită de stat cu prilejul Centenarului – Catedrala Mântuirii Neamului – Secretarul de stat a spus că a fost posibilă „prin munca, energia, tenacitatea şi viziunea Patriarhului Daniel”.
„Eu am spus deseori că este singurul după care va rămâne o realizare concretă, tangibilă, în anul Centenarului!”, a adăugat Victor Opaschi reamintind numele de „Omul Centenarului” atribuit Preafericirii Sale de mai multe persoane publice.
Foto credit: Mircea Florescu / Basilica.ro