VIDEO | Lansarea proiectului educativ pentru copii: ,,Clopotnița – sunet care zidește”
10:26, marți, 2 aprilie, 2024 | Cuvinte-cheie: clopotnița - sunet care zidește, manastirea nicoreni, nicoreni, protopopiatul drochia, tineretul ortodox

Sâmbătă, 9 martie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, la mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” din satul Nicoreni, raionul Drochia a fost lansat proiectul educațional-creștin, dedicat tinerilor, având genericul „Clopotnița – sunetul care zidește”.
La eveniment au participat PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, arhimandritul VLASIE (Ușurelu), starețul mănăstirii, autorități raionale și orășenești din Drochia și Rîșcani, preoți, pedagogi, bibliotecari, elevi din cele două raioane. De asemenea, au fost prezenți jurnaliștii Iulian PROCA, Larisa VERDEȘ, poeta Claudia PARTOLE și oaspeți din orașul Iași, România.
Inițiativa desfășurării unui astfel de proiect aparține părintelui ierodiacon AFANASIE (BÎRNAZ), incluzând diferite activități educaționale, culturale, morale și catehetice pentru tineri.


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău