Educatie alimentara – Vai, vine Postul! Ce-o să mai gătesc?

Iată – se apropie Postul cel Mare! Prilej de mare bucurie, căci începem pregătirea pentru Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai de seamă a creștinilor. Pentru mulți dintre noi, însă, chiar dintre cei care cunosc importanța și rolul său, Postul apare ca un chin și o mare bătaie de cap. Veșnica întrebare: ”Ce să mai gătesc și azi?” ne îngroapă în grija de multe și, în loc să dăm prioritate rugăciunii, alocând mai puțin timp pregătirii mâncării, ne frustrăm și ne deznădăjduim că, uite, nu mai știm ce să facem ca familia noastra să nu sufere cumva de foame.

Sau, mai rău, transformăm postul într-o dietă, într-o cură de slăbire. Și atunci ce se intamplă? Ne abținem de la alimentele care ne plac cel mai mult, și ”suferim”, simțindu-ne lipsiți de tot ce e hrănitor și nefericiți. Și atunci încercăm să ”trișăm”, încercând să înpăcăm și capra și varza.

Cumpărăm produse ”de post”. Crenvurștii de post, cașcavalul de post, șnițelele de post, chifteluțele de post, chips-urile (de post, nu-i așa?) ne așteaptă cu mare nerăbdare pe rafturile magazinelor alimentare. Și de ce nu le-am putea consuma, la o adică? Am citit oare, vreodată, eticheta unor astfel de produse? Am văzut coloranții, potențiatorii de gust, aromele, conservanții, E-urile care stau acolo la loc de cinste? Încercăm să păcălim creierul cu ceva asemănător cu mâncarea de care nu ne putem despărți, din cauza patimilor noastre, otrăvindu-ne întreg organismul și păgubindu-ne și duhovnicește, ca doar-doar să trecem mai ușor peste zilele de post. Cu tot respectul, dar aceasta nu se numește înfrânare.

Rămânem fără alternative. De mici am învățat să mâncăm și să prețuim mâncarea într-un anumit mod:
1. ”Carnea este foarte hrănitoare și e bună pentru hemoglobină și proteine, și fără ea copiii nu cresc mari iar maturilor le dă putere”.
2.”Lactatele sunt singura sursă de calciu, și fără ele ni se macină oasele și copiii fac rahitism.”
3.”Legumele nu pot constitui o masă căci nu sunt destul de hrănitoare, sunt doar o garnitură.”
4.”Fructele sunt desert și nicidecum o masă în sine.”
(De altfel, toate 4 afirmații de mai sus sunt absolut false, și voi explica într-un articol ulterior de ce.)
Și alimentația noastră tradițională este structurată exact în acest mod: carne, pe cât putem să ne permitem, lapte, brânză și smântână în amestec cu ou, dacă se poate, pâine, cartofi și hrișcă și orez. Pe ici, pe colo, câte o legumă sau un fruct, și, rareori, vreo frunzuliță de pătrunjel. Astfel că, atunci când ajungem în post, rămânem doar cu cartofi prăjiți, pâine și orez sau hrișcă. Poate și ceva fasole, când ne mai aducem aminte de ea.
Evident, să postim în acest fel ne secătuiește de orice puteri și ne aduce la deznădejde. De postul copilului nostru de 7 ani sau al soțului nostru carnivor nici nu se mai poate discuta.

Robim stomacului, și nu sufletului.Și iată că rămânem robi ai burții noastre și temători ca nu cumva să ne risipim de pe picioare de foame și de extenuare. De rugăciune și de atenție la gânduri și fapte nu mai are nimeni putere și răbdare.

Ce să mâncăm, atunci, în post?
Voi reveni cu un articol, cât de curând, pe această temă și, cu ajutorul Domnului, și cu câteva variante de meniu zilnic și rețete care să vină în ajutor în special gospodinelor cu copilași mici, care nu au timp să caute și să experimenteze variante pentru a hrăni întreaga familie și a-și păstra echilibrul duhovnicesc, dar și tuturor celorlalți ce întâlnesc dificultăți în această direcție.

Oltea Boldureanu