Vinul liturgic

Potrivit dicţionarului, vinul este băutura alcoolică obţinută prin fermentarea mustului de struguri. Termenul de vin se aplică şi unor băuturi făcute din alte fructe, legume sau ierburi, dar, utilizat singur, se referă doar la cel produs din struguri. În acest sens îl vom folosi în cele ce urmează.

În Vechiul Testament vinul este privit ca un aliment de bază

Cunoscut încă din vechime, prima menţiune documentară a vinului o întâlnim în Vechiul Testament, la Facere 9, 20 – 21, unde se arată că, după potop, Noe a sădit vie şi a băut vin.

Dar al lui Dumnezeu menit să veselească inima omului (Ps. 103, 15), vinul ocupa un loc important în viaţa de zi cu zi a evreilor fiind înţeles ca o necesitate a vieţii şi nu ca un lux. Era o parte necesară şi a celei mai simple mese (Jud. 19, 19; I Regi 16, 20; Is. 55, 1), o provizie indispensabilă a unei cetăţi (II Par. 11, 11), consumat de oameni de toate clasele sociale şi de toate vârstele (Plâng. 2:12; Zah. 9:17). Abundenţa vinului era considerată o expresie a binecuvântării lui Dumnezeu (Fac. 27, 28; Deut. 7, 13; Amos 9, 14) iar deosebita abundenţă o expresie a epocii mesianice (Amos 9,13; Ioil 3, 18; Zah. 9, 17). În acelaşi timp abuzul de vin şi beţia sunt condamnate cu tărie (Pilde 20, 1; 23, 20 – 35).

Vechiul Testament asociază vinul cu pâinea ca alimente de bază (Fac. 27, 28; Deut. 7, 13; 33, 28; Ioil 2, 19) simbolizând întreaga hrană a omului. Acest simbolism îşi va găsi cea mai înaltă expresie la Cina cea de Taină când Mântuitorul Iisus Hristos, instituind Sfânta Liturghie, le va preface în Trupul şi Sângele Lui îndemnându-ne să aducem pâinea şi vinul ca daruri ale noastre la Sfânta Liturghie săvârşită întru pomenirea Sa.

Datorită importanţei care i se acorda, vinul era utilizat şi în cultul iudaic ca libaţie care însoţea jertfele zilnice de dimineată şi seară (Ieşire 29, 40 – 41), pârga din roadele pământului adusă Domnului (Lev. 23, 13) precum şi felurite alte jertfe (Num. 15, 5, 7, 10).

Vinul Cinei celei de Taină a fost roşu, dulce, amestecat cu apă

Deşi Legea nu impunea folosirea vinului la sărbătorirea Paştelui iudaic, în epoca post-babiloniană s-a generalizat utilizarea lui ca o „tradiţie de la cei bătrâni”. Cunoaştem până azi aceste „tradiţii din bătrâni” deoarece, în secolul al II-lea după Hristos, rabinii evrei le-au codificat în cartea numită Mitna. Aflăm astfel că pe parcursul mesei rituale iudaice de Paşti capul familiei binecuvintează, folosind anumite formule rituale (berakoth), pîinea şi patru pahare de vin pe care le împarte apoi celorlalţi.

La mesele rituale se folosea un vin special, obţinut prin stoarcerea uşoară (fără a zdrobi sâmburii) a strugurilor potrivit principiului „cu cât sunt strugurii storşi mai puţin, cu atât vinul este mai bun”. Cel mai apreciat vin era obţinut din mustul scurs prin greutatea proprie a strugurilor zdrobiţi. Vinul ritual era aşadar un vin curat, neamestecat cu nimic altceva.

În ceea ce priveşte culoarea vinului, la masa pascală era utilizat vinul roşu care, de altfel, era vinul cel mai răspândit, în antichitate, în Palestina ca şi în Grecia. O serie de afirmaţii incidentale din Vechiul Testament cum ar fi „nu te uita la vin cum este el de roşu” (Pilde 23, 31) sau expresia „sânge de strugure” (Fac. 49, 11; Deut. 32, 14) folosită pentru vin confirmă preponderenţa vinului roşu.

În vechime vinul era băut neamestecat cu apă, dar, în perioada elenistică, sub influenţa grecească, se generalizează consumul vinului diluat cu apă. Cartea Mitna priveşte ca de la sine înţeles utilizarea în cult a vinului amestecat cu apă iar rabinul Eleazer chiar interzice rostirea binecuvântărilor asupra vinului nediluat. Se pare că dilutia era destul de mare adică 1/3, dar aceasta în condiţiile unui vin tare şi probabil dulce, în condiţiile unui climat cald cum este în Palestina.

La Cina cea de Taină Mântuitorul Iisus Hristos a urmat ritualul unei mese pascale făcând gesturile tradiţionale ale capului de familie evreu dar dându-le un înţeles cu totul nou identificând pâinea cu Trupul Său şi vinul cu Sângele Său pe care îl va vărsa pe Cruce pentru Mântuirea lumii. El a binecuvântat vinul ritual iudaic din struguri (fermentat), roşu, dulce, amestecat cu apă .

În Biserica primară se folosea vinul roşu

Sfânta Liturghie fiind o actualizare a Cinei celei de Taină, Biserica a căutat să utilizeze acelaşi tip de vin pe care l-a folosit şi Mântuitorul. Ca urmare, de la început, a fost preferat pentru Sfânta Liturghie vinul curat, roşu şi dulce, care se amesteca cu apă în timpul pregătirii darurilor. La argumentul istoric pentru folosirea vinului roşu la Liturghie se adaugă cel simbolic în sensul că acest vin este un simbol mult mai potrivit pentru sângele Mântuitorului.

Biserica romano-catolică a optat pentru vinul alb

Problema culorii vinului pentru Sfânta Liturghie a început să se pună în Apusul romano-catolic începând cu secolul al XIII-lea când mai multe sinoade locale se pronunţă fie în favoarea vinului roşu fie a celui alb. În cele din urmă susţinătorii vinului alb reuşesc să-şi impună părerea ajungându-se aproape la generalizarea utilizării vinului alb la Liturghia catolică. Argumentele aduse împotriva vinului roşu sunt de ordin practic: usurinta mai mare de falsificare a vinului roşu, greutatea de a păstra curate veşmintele liturgice, densitatea vinului roşu în anumite regiuni etc .

Biserica Ortodoxă a păstrat tradiţia utilizării vinului roşu

Deşi Biserica Ortodoxă nu s-a pronunţat oficial în privinţa culorii vinului euharistic, în general s-a păstrat tradiţia utilizării vinului roşu.

Totuşi, în anumite zone, sub influenţa romano-catolică, s-a ajuns să se creadă că numai vinul alb poate fi folosit la Sfânta Liturghie. Dar, după cum am văzut mai sus, deşi culoarea vinului nu este esenţială, argumentul istoric şi simbolic ne îndeamnă spre folosirea, atunci când este posibil, a vinului roşu.

Vinul liturgic trebuie să fie curat

Liturghierul, la capitolul Povăţuiri, arată că însuşirea esenţială a vinului liturgic este ca acesta să fie curat, adică să fie din struguri, să aibă gust şi miros firesc, să fie neoţetit şi neamestecat cu nici un fel de alte băuturi. Povăţuirile din Liturghier, fiind alcătuite în secolul al XVIII-lea, nu vorbesc în mod expres despre anumite substanţe cum ar fi zahărul dar se subînţelege că nu este permis amestecul lor în vin.

În prezent producerea industrială a vinului presupune tratarea acestuia cu anumite substanţe chimice cum ar fi dioxidul de sulf (pentru a opri actiunea altor organisme în afara drojdiei care produce fermentarea vinului) şi agenţii de limpezire. De asemenea viile sunt stropite cu diverse pesticide pentru prevenirea bolilor.

Bineînţeles că ar fi preferabil ca vinul liturgic să fie ecologic, obţinut fără folosirea substanţelor chimice şi a pesticidelor. Dar, deoarece un astfel de vin este foarte greu de obţinut şi verificat, credem că şi vinurile obţinute în condiţiile de mai sus pot fi utilizate la Sfânta Liturghie.

Vinul dulce este preferabil

În ceea ce priveşte gustul vinului este preferabil ca acesta să fie dulce din cel puţin două motive: unul simbolic şi altul practic.

Cel simbolic constă în simţirea concretă, la primirea Sfintei Împărtăşanii, prin intermediul gustului, a adevărului cuvântului psalmistului: „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul” (Ps. 33, 8).

Cel de-al doilea, legat de primul, îi priveşte pe copii, care pot fi împărtăşiţi mult mai uşor şi aşteaptă cu multă bucurie momentul împărtăşaniei atunci când se foloseşte vin dulce. Se evită astfel situaţiile neplăcute în care copiii refuză împărtăşania sau chiar o scuipă când simt gustul acru al vinului utilizat la Sfânta Jertfă.

Ce vin liturgic folosim?

În concluzie, fără a exclude folosirea altui tip de vin (cu condiţia să fie curat) cel mai potrivit pentru Sfânta Liturghie este cel roşu şi dulce.

Ne putem întreba unde găsim un astfel de vin. În alte Biserici Ortodoxe (cum ar fi cea greacă sau cea rusă) s-a generalizat folosirea unor vinuri rosii speciale, curate, foarte dulci şi tari. Astfel sunt vinurile greceşti Roussos şi Mavrodafni, cu specificaţia „nama”. În Basarabia se produce un vin cu o calitate asemănătoare celor greceşti numit Kagor cu specificaţia „pastoral”. Acest din urmă vin este mai uşor de procurat şi mai ieftin decăt cele greceşti însă este destul de mare riscul ca el să fie falsificat. De aceea este preferabil să fie achiziţionat direct de la Mitropolia Moldovei din Chişinău. De asemenea se poate folosi vinul evreiesc Carmel cu specificaţia „for Passover” destinat mesei rituale de Paşti. Asemenea acestora sunt şi alte vinuri. Un avantaj al lor este şi acela că, fiind foarte tari, proporţia îndeobşte recunoscută la amestecarea cu apă (2/3 vin, 1/3 apă) poate fi inversată (1/3 vin, 2/3 apă) fără a se schimba firea vinului în apă.

În cazul în care nu putem găsi aceste vinuri speciale se pot folosi şi unele vinuri româneşti cum ar fi soiul autohton „Busuioacă de Bohotin” (produs la Husi) care, deşi nu are dulceaţa şi tăria vinurilor de mai sus, împlineşte totuşi condiţiile de calitate pentru a fi folosit la Sfânta Liturghie. De asemenea poate fi folosit şi vinul obţinut artizanal, în gospodărie, cu condiţia să fie curat.

Ar fi de preferat, totuşi, ca centrele eparhiale să pună la dispozitia preoţilor, la preţuri rezonabile, vinuri liturgice roşii, dulci, care să îmbine motivele istorice şi simbolice cu avantajele practice ale folosirii lor.

Extras din Explicarea Sfintei Liturghii, Pr. Florin Botezan