Violenţa în familie – o temă dureroasă pentru celula de bază a societăţii

Nu este cazul să discutăm acum despre politica sau ideologia care se foloseşte în aceste expuneri şi programe de reabilitare. Totuşi, este aşteptată o poziţie şi din partea bisericii, un răspuns la acest subiect, mai ales că s-au făcut învinuiri la adresa cultului ortodox, precum că el este ”o cauză în dezvoltarea agresivităţii în familie”.
Este adevărat că în majoritatea cazurilor persoanele care au suferit şi suferă de pe urma violenţei sunt femeile şi copiii. Este nevoie de o mică corecţie importantă. Cei mai afectaţi pe prim plan, sunt copii, cei care au psihicul în formare! Ei au venit în lume fără să fie întrebaţi în ce familie îşi doresc să apară, dar suportă traume fără a fi datori cuiva!
Se fac sondaje ce insinuează gradul de agresivitate crescut din R. Moldova. Soluţiile care sunt propuse spre rezolvarea acestor probleme sunt următoarele: izolarea, despărţirea, divorţul, deci descompunerea familiei. Încă un un detaliu curios: centrele de reabilitare a victimelor care au de suferit din cauza agresiunii sunt destul de multe. Dar nu găseşti nicăieri măcar un centru de reabilitare a agresorilor.Se pune întrebarea: de ce? Oare agresorii la rândul lor nu sunt cei care au în prim plan nevoie de consiliere, de reabilitare psihologică?

Astăzi se pune prea puţin în prim plan problema familiei ca un tot întreg sau ca o celulă unitară a societăţii. Tot mai des auzim de problemele sau drepturi ale femeilor, copiilor, bătrânilor etc. Bărbaţii nu intră în această listă decât doar fictiv. Nu s-a auzit de organizaţii care să se ocupe şi de problemele lor. Poate aici se face o nedreptate? Dacă ei sunt în majoritatea cazurilor agresori, era şi este normal să fie ei prima ţintă de reabilitare şi educare, întrucât ei sunt cei care provoacă conflictele!
Fiindcă nu ne permitem aici să facem o expunere amplă, se va încerca o clasificare succintă a cauzelor şi efectelor violenţei pe plan psihologic, social şi religios.

Pe plan psihologic

Pe plan psihologic este necesar de a se discuta în parte despre cele trei ipostaze ale familiei, atât sub aspect de agresori, cât şi sub cel de victime:
1) bărbatul
2) femeia
3) copilul

1) Cauzele care-l determină pe bărbat să devină agresor sunt variate. Important e faptul că ”nimeni nu devine deodată agresor”. Acesta se formează în timp, având la bază un catalizator. Acest catalizator poate să-şi aibă originea în copilărie, dar şi la alte vârste.
Cauzele din copilărie pot fi legate, în primul rând, de manifestarea agresivă a părinţilor şi a altor membri de familie (fraţi, bunici, etc.). Pe plan secund, cauzele pot cuprinde comportamentul agresiv al colegilor, profesorilor, persoanelor cu care bărbatul a intrat în contact, fie şi de scurtă durată.

Impresiile apărute în mintea copilului se întipăresc în subconştient cu efecte traumante diverse. Important este felul în care persoana primeşte aceste tipaje din copilărie şi cum le foloseşte: fie ca exemple de urmat fie dimpotrivă, luptă cu agresiunea în orice formă a ei. Să nu se uite de faptul că viziunea critică personală a copilului faţă de tot ceea ce se întâmplă încă nu-i formată. În frageda copilărie a persoanei părinţii sunt divinizaţi, sunt priviţi ca infailibili. Această impresie stă la baza comportamentului persoanei pe restul vieţii. Chiar dacă pesoana conştientizează în adolescenţă sau maturitate efectele negative, este foarte grea modificarea gândirii, dar şi a tipajelor inconştiente. Pe măsură ce această perioadă de conştientizare întârzie, problemele de reabilitare devin mai acute şi de lunga durată, sau aproape imposibile.
Efectul televizorului, cel al jocurilor de calculator cu scene de o agresivitate crescută( ca rezultat sunt înregistrate numeroase infracţiuni, chiar suicid ) duc la o interpretare eronată a lumii înconjurătoare, lipsită de adevăr. Rolurile bărbatului, al femeii, al copilului sunt uniformizate sau schimbate cu locul. Astfel bărbaţii sunt reprezentaţi la extreme violente sau ca fiind nişte afemeiaţi, exemplul masculin fiind rareori arătat pe tărâmul normalului nemaizicând cel al idealului. Concomitent femeia este reprezentată cu un caracter şi un fizic masculin ca normă, fără copii şi dragoste maternă.

Alt catalizator de agresiune este ascuns sub trauma de pe urma relaţiilor cu sexul opus, bărbatul căpătând o formă de ignoranţă, de nivelare a tuturor femeilor, de răzbunare („toate femeile sunt la fel”, „trebuie să-ţi fie roabe ca să nu suferi iarăşi din cauza lor”) . Este o fuga, dar şi o necesitate patologică de a satisface orgoliul rănit în trecut. Educaţia, conceptele de viaţă formate din „sfaturile” celor apropiaţi au efect considerabil. Mult depinde de stereotipurile formate despre ceea ce reprezintă familia, femeia, copii, bătrânii. Orice stereotip este rău, fiindcă el nu reprezintă realitatea, ci o caricatură a ei.

La rândul său bărbatul agresor din cele expuse mai sus este şi el o victimă.
Problema înţelegerii corecte a propriei sale personalităţi (se face referinţă la calitaţile pozitive, dar în mod deosebit la cele negative) duc la caricaturizarea omului. Pe de altă parte agresorul este tratat de cei din jur, mai ales de apropiaţi, cu neînţelegere şi de ce nu, cu ură ascunsă în unele cazuri. Da, nu este o îndreptăţire de a proceda agresiv, dar este un motiv în plus care duce la agravarea bolii. Psihologia bărbatului (soţului) agresiv se exprimă, de obicei, prin răzbunarea iraţională pe persoane nevinovate, având drept criteriu rănirea egoismului exagerat. Şi dacă nu are putinţă de răzbunare pe cei ce l-au înjosit se „descarcă” pe cei mai slabi (soţie, copii, bătrâni). Rar când cel agresiv înţelege corect cauza propriei agresivităţi. De obicei cauza este vazută în exterior, iar nu în propriul dezechilibru mintal.

Despre agresivitatea bărbaţilor sunt nenumărate studii, explicaţii cu sondaje şi experimente, ceea ce este foarte bine. Mai puţin însă este studiată şi pusă în discuţie problema atacului psihologic la adresa bărbatului. Este dovedit faptul că psihologia masculină este mult mai sensibilă şi mai uşor de distrus mai ales în relaţiile bărbat – femeie (nimeni în afară de femeie nu poate distruge psihologic un bărbat). Din păcate, această agresiune care poate fi fatală este trecută cu vederea, mai ales efectele ei negative, care sunt multiple. Rar se fac statistici privind numărul de bărbaţi care ajung la suicid din cauza terorii psihologice sau la diferite forme de dezechilibru psihic, adesea foarte grave. Nu sunt puţine cazurile în rândul marilor oameni de cultură şi ştiinţă ai lumii, ajunşi la situaţii fatale din cauza tensiunilor apărute în sânul familiei.
La ora actuală, poate ca niciodată, se simte un spaţiu tot mai fertil ce favorizează dezechilibrul psihologic, în care bărbatul pierde orice siguranţă emoţională şi psihologică. Sunt multiple programe şi proiecte ce activează cu succes în mass media, unde bărbatul este tratat asemenea unui animal, pe de o parte, iar pe de alta, infiltrarea unei concepţii greşite despre comportamentul femeii sau soţiei faţă de soţul ei (ex. libertinajul sexual, inversarea rolurilor de soţ şi soţie, etc.) .

2)Este adevărat faptul că în cele mai multe cazuri (în afară de copii), victime ale violenţei fizice sunt femeile. Nu se poate face însă o statistică sigură, dar se pare că femeile sunt mult mai rezistente psihologic decât bărbaţii, respectiv cazurile de agresiune psihică asupra femeilor sunt mult mai puţine. Există deosebiri însemnate, daca e să vorbim de agresiunea psihologică feminină, dar şi de consecinţele nefaste ale traumelor ce le pot cauza asupra psihologiei masculine (un procent mare de alcoolici sunt victime ale terorii psihologice din partea femeii).

În copilărie o fetiţă supusă agresiunii părinţilor, spre deosebire de băiat, se manifestă diferit datorită unui sistem psihologic aparte, pornind de la faptul că femeia gândeşte intuitiv şi acţionează în mod special, emoţional. Fetiţa, de regulă, o imită pe mama sa şi ceea ce vede la ea, cel puţin în anii de copilărie, pune în practică. Pe de altă parte, dacă mama se comportă agresiv cu fetiţa, este un risc crescut ca model de conduită să devină tatăl. Atunci această fată, odată cu înaintarea vârstei şi formarea caracterului, dezvoltă o ruptură interioară între sexul biologic şi cel psihic. La ce duce aceasta? La izolare forţată de persoanele de acelaşi gen biologic, pe de o parte, iar pe de alta, instinctele de bază rămân. Care sunt ele? Instinctul matern, instinctul de a se îndrăgosti de sexul opus. Fetiţa la care se întâmplă aşa ceva este izolată total, băieţii o privesc ca un băiat, iar fetele n-o primesc în anturajul lor. Şi atunci apar mecanisme de apărare, manifestare teatrală, isterie, agresivitate, depresie, renunţarea la învăţătură ş. a. Ce se va întâmpla cu această fată când va ajunge mamă? Ce familie va avea ea? De regulă, o familie unde copiilor le va lipsi dragostea maternă va ajunge, mai devreme sau mai târziu, în prag de destrămare, iar mama ar putea să ajungă să-şi urască proprii copii, ba chiar şi să-i părăsească. Pe de altă parte, se scapă intenţionat cu vederea numărul tot mai crescut al mamelor cu agresivitate sporită, al copiilor abandonaţi, ucişi, avortaţi. Deci iată că o femeie cu psihologia traumată în care nici ea nu mai înţelege ce este, bărbat sau femeie, ajunge să trăiască astfel de consecinţe nefaste.
Pe de altă parte, femeia ajunsă victimă a terorii psihice a celor din familie este la fel de afectată. O astfel de femeie ajunge să-şi piardă personalitatea, capătă o dependenţă patologică faţă de agresor sub masca iubirii din partea victimei, nu se mai consideră aptă să trăiască singură. Ceea ce este mai dureros în agresiunea psihologică, atât la femei cât şi la bărbaţi, e faptul că se dezvoltă un masochism psihologic, în care victima, asemenea unei persoane dependente de droguri, nu poate trăi fără înjosiri, ele fiind o plăcere otrăvitoare pe care victima adesea n-o conştientizează sau o conştientizează doar parţial. Acestă ultimă stare de masochism psihologic este foarte greu de vindecat pentru că psihicul victimei este deja distrus sau mai bine zis, reorientat spre necesităţi distructive.
Posibil aici stă explicaţia de ce multe femei trăiesc lângă agresor o vreme îndelungată, sau dacă se recăsătoresc, în mule cazuri cu acelaşi tip de barbaţi. Aceasta se întâmplă fiindcă victima caută ceea ce îi este deja cunoscut, iar altceva ea nu cunoaşte. Necunoscutul este pentru ea teama să nu îi fie mai rău. Adesea aceste mecanisme se întâmplă inconştient sau semiconştient. Chiar dacă o asfel de victimă vorbeşte despre necesitatea dragostei în familie, este diferit percepută decât dragostea în limitele normalului.

3) Despre afecţiunile psihologice negative asupra copilului s-au expus deja mai multe puncte de vedere. Dar este necesară tratarea în special a mai multor aspecte importante.
Conform experimentelor realizate de Goldberg, Buianov, Orlova, Şpitz şi alţi psihoterapeuţi şi psihologi, copii psihologic se diferenţiază de la cele mai fragede vârste. Agresivitatea la copii este un fenomen ce creşte înfricoşător, înregistrându-se tot mai multe cazuri în care copii recurg la violenţă. Cauzele sunt multiple, principala însă este viziunea greşită conform căreia naşterea de copii este o povară pentru părinţi. De obicei, această viziune este caracteristică cuplurilor care deja suferă de diverse afecţiuni psihologice. Criza de comunicare, de atenţie, de dragoste este tot mai frecventă, refugiul devenind calculatorul, televizorul sau strada, unde lumea iluzorie creează modelele ei de orientare. Înainte, întrebând un copil cui ar vrea sa-i fie asemenea, el/ea zicea de oameni reali, îndeosebi de părinţi. Astăzi exemplele sunt altele: Batman, Diablo, Godzilla, Omul păianjen, etc. Asfel copilul creşte având drept modele persoane care nu există în lumea reală. În acest caz copilul suferă o dilemă: cum să împace aceste 2 lumi. Aceasta serveşte drept motiv de suicid pentru copii, precum demonstrează cazurile din Japonia şi China. Relaţia părinţi – copii e tot mai dramatică, a apărut o prăpastie, iar copilul care are nevoie de sprijinul părinţilor rămâne singur în faţa unor forţe mult peste măsura lui de rezistenţă. Lipsa totală de educaţie a părinţilor privind felul în care să-şi educe proprii copii de asemenea duce la apariţia şi dezvoltarea unei boli psihice acute. Copii ajung fără voia lor adevărata jertfă a societăţii de azi, societate preocupată de manipularea membrilor săi. Cine dă astăzi siguranţa că viitorii copii care cresc în astfel de lanţuri vor ajunge liberi? Se discută despre drepturile copilului, dar oare acest fapt are efecte pozitive? În majoritatea cazurilor, cunoaşterea acestor drepturi duce la consecinţe negative. Paradoxul pe care-l trăim astăzi este existenţa aşa-numitei poliţiei juvenile. Este de ajuns să privim la lumea”civilizată” în care familia nu mai există, în care a dispărut stima faţă de părinţi, precum şi iubirea părinţilor faţă de copiii. Copilul este transformat din subiect în obiect manipulat, societatea treptat transformându-se într-o turmă dirijabilă.

Pe plan social ce se întâmplă?

Dacă acum 70 de ani în urmă familiile aveau câte 7-12 membri, divorţurile nu depăşeau 3%, iar avorturile erau o raritate, astăzi lucrurile s-au schimbat radical. Anual se înregistrează divorţuri în măsură de 50%, iar avorturile au atins cote îngrijorătoare: din 5 familii 3 au făcut avorturi, mai ales în rândul tinerilor şi al adolescenţilor. La ce duc toate acestea? La o decădere demografică cumplită. Pentru a se îndreptăţi agresivitatea în familie, adesea se aduce falsul argument al insuficienţei financiare. Aceşti domni care consideră aceasta sunt rugaţi să privească puţin în istorie sau să-şi întrebe bunicii cum trăiau când erau mici şi cât de fericiţi erau. Câtă căldură era între oameni şi în familii. Cu toate că erau săraci, aveau case mici, fără standarde euro, adesea famiile se adunau la şezători, la mese comune unde discutau şi se bucurau de viaţă, după o zi grea de muncă la câmp. Unde astăzi mai sunt acele şezători frumoase, unde se mai întâlnesc unii cu alţii seară de seară, unde mai sunt bunurile comune şi porţile deschise? Răspunsul îl poate da fiecare. Această ideologie care creează o falsa cauză a agresiunii ce scop are? Poate adevărata cauză a agresiunii ei singuri adesea o propagă? Oricum chiar dacă şi unele ideologii distrug familia, cauza principală trebuie căutată acolo unde adesea nu se aşteaptă nimeni, sau mai bine zis unde adesea se trece cu vederea. Suntem învăţaţi să credem că motivul constă în sărăcie. Apare întrebarea: de ce sunt familii sărace dar fericite şi invers, de ce sunt familii bogate, dar este o totală lipsă de pace şi linişte?
Cauza nu constă în situaţia financiară. Mai bine e să ne întrebăm în ce constă fericirea, pacea, blândeţea şi celelalte. Un cântec vechi învaţă: „banii n-aduc fericirea”. Dar ce o aduce atunci ,dacă nu banii? Răspusul este destul de simplu şi constă în îndreptarea minţii, a concepţiei despre viaţă şi lume.
Da, Biserica învaţă cum sa fii fericit în viaţă, pentru asta n-ai nevoie de bani, de slavă, de plăceri. Ai nevoie de a deveni mai bun. Cum? Sa imiţi pe cel ce a fost cel mai fericit pe pământ şi atunci fericirea devine o stare de normalitate pentru fiecare. Adevăratul exemplu de urmat e Iisus Hristos. Nu este greu. Trebuie doar sa vrei. Să renunţi la vechile clişee şi concepţii despre viaţă şi despre cei ce te înconjoară. Dumnezeu promite fiecăruia, daca va face astfel va căpăta adevărata fericire, cazuri în istorie sunt nenumărate. Trebuie doar un lucru: să vrea omul să se schimbe şi să încerce pe cât poate să meargă pe această nouă cale. Da la început nu-i uşor, pentru că este o cale necunoscută pentru mulţi. Dar sunt soluţii mai bune, când toate s-au arătat greşite? Răspunsul nu este nevoie de dat. Fiecare îl va înţelege pe măsura lui de cunoaştere.

a scris: Andrei Cociug